Un pescar profesionist din Italia a reușit să prindă cel mai mare somn din istorie. Peștele avea 2,8 m lungime și a fost capturat din râul Po, situat în nordul Italiei.
Europol a revenit cu un răspuns în cazul incidentului din localitatea Săcuieu, județul Cluj, în care un bărbat a fost împușcat în picior de doi polițiști.
Carmen Grebenișan a fost una dintre finalistele concursului Survivor, care s-a desfășurat în Republica Dominicană. Clujeanca a rezistat cinci luni în cadrul competiției, însă s-ar fi întors cu o serie de afecțiuni, despre care nu s-a sfiit să nu vorbească
Lionel Messi a jucat ultimul meci în tricoul celor de la Paris Saint-Germain, împotriva celor de la Clermont, în ultima etapă din Ligue 1. Campionii Franței au pierdut cu scorul de 2-3, însă toată atenția a mers către gestul fanilor PSG la adresa lui Leo
Valer Kovacs este timișoreanul care a devenit cel mai cunoscut poliţist român de pe TikTok. El a lansat, într-un clip devenit viral, un apel pentru colegii săi, în care îi îndeamnă să protesteze împotriva guvernului nemai acordând amenzi şoferilor, ci doa
Carmen Iohannis este profesoară de engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu și câștigă lunar peste 3.400 de lei.
Fostul preot devenit influencer pe internet, Daniel Balaş, îl atacă vehement pe fostul stareț al Mănăstirii Muntele Rece. „Renegatul BOR” îl acuză de ipocrizie pe fostul stareț de la Muntele Rece, deoarece în urmă cu câteva luni era criticat chiar de star
Președintele american Joe Biden a fost surprins de camere în momentul în care s-a împiedicat pe scenă. Acesta participa la ceremonia de absolvire a Forțelor Aeriene din Colorado, SUA.
Lacul Știucilor, de lângă Gherla, este locul care te poate transpune în atmosfera unică din Delta Dunării. Pe lângă pescuit, acolo pot fi închiriate și bărci de agrement, pentru cei care vor să se bucure puțin de frumusețea locului, fără să prindă pești.
O profesoară de la o școală din Huedin a postat public imaginile de coşmar cu unitatea de învățământ la care lucrează și unde a trebuit să zugrăvească singură, pentru că autoritățile județene ridică din umeri.
Dragoș Damian, director general Terapia Cluj, cel mai mare producător de medicamente din România, a venit cu un punct de vedere referitor la greva profesorilor.
Mai multe surse confirmă că Dan Petrescu a semnat cu cei de la Jeonbuk, echipă din prima ligă a Coreei de Sud. „Bursucul” va fi înlocuit în Gruia de italianul Cristiano Bergodi, care nu şi-a prelungit contractul cu Sepsi OSK.
Protestul cadrelor din învățământ clujene a continuat astăzi printr-o adunare în Piața Unirii. Profesori, învățători și educatori din tot județul au participat la o pichetare, organizată de sindicaliștii din învățământ.
Ioan Ovidiu Sabău a anunțat că va pleca din funcția de antrenor principal al U Cluj.
Produse precum untul, brânza sau ciocolata sunt expuse la Cluj-Napoca, în unele magazine cu sisteme anti-furt, de parcă sunt aur sau pietre prețioase.
Delia Matache a cântat în weekend la Zilele Orașului Năsăud, iar după concert au apărut comentarii în care era criticată pentru ținută și atitudine.
Prima călătorie în străinătate a regelui Charles de la încoronarea sa va fi în Ardeal, în țara Dracula, scriu jurnaliștii britanici.
Campionii României la baschet masculin de la U BT Cluj au făcut baie în Someș, după ce au învins pe CSU Oradea și au luat din nou titlul.
Claudiu Salanță, arhitectul șef al județului Cluj, spune că a boicotat ședințele de urbanism ale municipiului în semn de protest, după ce în cadrul unei ședințe Comisia le-a solicitat unor cetățeni să construiască o grădiniță pentru 10 case în Borhanci.
Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis, autorul inițiativei „Spitale publice din bani privați”, îi cheamă pe clujeni să alerge și astfel se va renova și secția de Neonatologie de la Clinica de Ginecologie ”Dominic Stanca” din Cluj-Napoca.
Casa Darvas-La Roche este un monument istoric și de arhitectură din Oradea (numită și Poarta Ardealului într-o lucrare a vremii), pe strada Iosif Vulcan la nr. 11, proiectat de frații József Vágó și László Vágó, datând din 1909. Este considerată una dintr
Credincioșii din Muntele Rece, județul Cluj, sunt revoltați după ce fostul stareț, Arsenie Gălățean, care și-a dat demisia în urma unui scandal sexual, a revenit la Mănăstire.
Ioan Ovidiu Sabău a salvat Universitatea Cluj de la retrogradare şi a dus-o în finala Cupei României, pe care a pierdut-o la loviturile de departajare (4-5).
Aproape 150 de familii care nu au avut bani să cumpere terenuri în Cluj-Napoca şi-au construit case pe parcele trecute în acte ca teren arabil, pe Valea Chintăului.
Opt mașini au rămas blocate în ”lacul” format la ieșire din parcarea de la VIVO Cluj, în urma furtunii de miercuri, 24 mai.
Pompierii au verificat situația din parcarea de la VIVO Cluj, inundată miercuri în urma celei mai mari ruperi de nori din acest an.
Ruperea de nori de miercuri, 24 mai, a inindat strada Corneliu Coposu. Clujenii care mergeau spre Baciu s-au simtit ca într-o barcă pe un râu.
Parcarea de la VIVO Cluj a fost inundată în urma ruperii de nori de miercuri, 24 mai. Canalizarea nu a mai făcut față, căzând peste 60 de litri pe metru pătrat.
Dana Budeanu și-a făcut auzită opinia în legătură cu greva profesorilor, în mai multe rânduri. Ea a fost invitata mai multor emisiuni televizate, unde nu a ezitat să fie vocală în legătură cu faptul că nu este de acord cu greva din învățământ.
Senatorul Forța Dreptei, Adrian Oros, îl atacă pe președintele Klaus Iohannis care tace în privința acuzațiilor de plagiat ale ministrului de Interne, Lucian Bode, deși acum câțiva ani spunea că: ”Dacă un politician plagiază, el pleacă din politică”.