Soferii au circulat bară la bară dinspre Florești spre Cluj-Napoca. Ploaia torențială care a căzut în jurul orei 16.30 a inundat un sens de circulație de pe drumul național.
Traficul auto între Mănăștur și Florești este blocat din cauza unui autoturism stricat.
Strada Plopilor a fost inundată după ploaia de aproximativ 20 de minute de miercuri.
O poşetă marca Hermes s-a vândut cu 60.900 euro, la o licitaţie organizată la Monaco. Acesta este un "record mondial", conform casei ArtCurial, scrie capital.ro.
Retailerii de modă Jolidon, Kenvelo şi Zara au datorii la bugetul de stat de 19,1 milioane de lei (aprox. 4,1 mil. euro), în primul semestru din acest an, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, scrie capital.ro
Răzvan Martin, halterofilul clujean de 21 de ani care a câștigat bronzul de la Jocurile Olimpice de la Londra, a avut o copilărie dramatică.
Mama Natură, Roxana Ionescu, a apărut în faţa telespectatorilor complet nemachiată.
O femeie cu handicap a traversat strada prin loc nemarcat, pe Calea Dorobanților, în fața sediului DNA Cluj, fiind la un pas să fie lovită de un taximetrist.
Șeful IPJ Cluj, chestorul Ioan Păcurar, conduce un Jeep Grand Cherokee, care costă la reprezentanță 35.000 de euro plus TVA, adică 43.400 de euro.
Octavian Belu, antrenorului lotului de gimnastică, le-a felicitat pe sportive pentru rezultat, dar nu este mulțumit cu bronzul câștigat.
Consiliul Județean Cluj a anunțat zilele trecute că a negociat cu societatea de transoport Fany reducerea prețurilor din 1 august. Un cititor Știri de Cluj avertizează că această reducere nu se aplică.
Banca Transilvania a înregistrat un profit net cu 47% mai mare în primul semestru al anului, față de aceeaşi perioadă a anului 2011.
Meteorologii au realizat o prognoză meteo pentru următoarele două săptămâni.
Andreea Esca a postat pe Facebook o fotografie și câteva cuvinte, dar a declanșat nebunia Like -urilor.
Șeful IPJ Cluj, chestorul Ioan Păcurar, a fost surprins, marți seara, în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca în timp ce urca la bordul unui Jeep de culoare albă.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă că trei luni de la numirea Guvernului Ponta sunt prea mult și au făcut prea mult rău țării.
Liberalii clujeni sunt în fierbere, motivul fiind scorul înregistrat la referendum în Cluj de USL.
O atletă de 28 de ani din Bulgaria incită privirile bărbaților la fiecare competiție sportivă la care apare. Ea are un stil aparte de a se pregăti înainte de-a incepe cursa de atletism.
Strada Petofi Şandor, din cartierul Mărăşti, suferă din nou lucrări, la doar un an după ce a fost asfaltată.
Primăria Cluj-Napoca anunță că strada Borhanci va fi închisă temporar pentru a putea fi făcute lucrări de asfaltare.
Știri de Cluj a fost de Referendum principala sursă de informare pentru clujeni, depășind toate celelalte publicații regionale, City News, și locale, Ziua de Cluj.
Nadia Comăneci este prezentă la Jocurile Olimpice de la Londra și a postat o serie de fotografii cu care a adunat mii de like -uri.
Mollie King, una dintre cele cinci componente ale grupului muzical The Saturdays, a câştigat reputaţia ca fiind prinţesă pop, însă într-un nou pictorial, cântăreaţa în vârstă de 25 de ani a adus în prim plan un look sexy.
Construirea blocului de 25 de etaje care a scos în stradă, luni, circa 100 de persoane este legală şi a început.
Victor Ciutacu a reacționat și el pe blog în disputa cu judoka Alina Dumitru.
Curtea Constituţională a decis, marţi, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care s-a făcut trecerea Institutului Cultural Român (ICR) din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului este constituţională.
Cripta de sub biserica ”Schimbarea la Față” poate fi vizitată, iar conducerea Episcopiei de Cluj-Gherla ar dori să introducă acest obiectiv într-un circuit turistic.
Un motociclist protestează în fața Primăriei Cluj-Napoca. Bărbatul are și o pancartă pe care și-a scris nemulțumirile.
În general, domnişoarele sunt cele care, la mare poartă tanga. Însă acest lucru se va schimba.
Circa 100 de persoane au protestat în stradă, pe Calea Florești, față de blocul de 25 de etaje care urmează să fie construit în zona podului N.