Secretarul de stat din cadrul Ministerului Sanatatii, Raed Arafat, a anuntat ca se gandeste sa isi dea demisia, dupa ce a avut un schimb de replici cu presedintele Basescu pe tema legii sanatatii.
Autorul crimei de la Margau, Iosif Adrian Mat, a fost arestat pe 29 de zile de Tribunalul Cluj, iar anchetatorii vor sa ii schimbe incadrarea din omor calificat in tortura.
Directorul executiv al U Mobitelco, Mircea Cristescu, a declarat ca profilul jucatorului american il recomanda pentru a face parte din echipa, dar forma de joc nu e cea mai buna.
Renul de la sania lui Mos Craciun, ornament amplasat pe Bulevardul Eroilor, a cazut victima unor vandali, care l-au lovit pana cand a cazut la pamant.
Primaria municipiului Cluj-Napoca a solicitat un punct de vedere Centrului Regional de Sanatate Publica cu privire la amenajarea unui crematoriu uman in cartierul Manastur
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, rupe traditia si intervine in "ciorba" consiliului local, criticand decizia alesilor de construire a unui crematoriu uman in cimitirul Manastur.
Reprezentantii hipermarketurilor clujene au fost chemati la consiliere de seful Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Cluj, in urma neregulilor si a sanctiunilor aplicate in preajma sarbatorilor.
Imaginile care prezinta un barbat care isi tracta caruta cu bicicleta au aparut si pe celebrul site video international LiveLeak.com.
Baschetbalistul american Tyler Morris si-a revenit in urma operatiei suferite la genunchi si a inceput deja exercitiile de recuperare.
Senatorul PDL, Mihail Hardau, a declarat ca este impotriva construirii unui crematoriu uman in cimitirul Manastur.
Antreonorul Mircea Lucescu va fi operat la Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti. Medicii sustin ca analizele arata ca a crescut lichidul acumulat in torace si pacintul trebuie operat.
Un tanar a fost filmat in timp ce tracta un atelaj cu bicicleta pe DN1 E60, prin Floresti. Acesta a taiat calea unui autoturism fara sa isi faca probleme ca ar fi putut provoca un accident.
Haloul lunar care a fost vazut vineri seara, 6 ianuarie, a fost fotografiat de mai multi cititori Stiri de Cluj, care ne-au trimis imaginile.
Hipermarketurile fac reduceri de preturi ce starnesc rasul cumparatorilor.
CFR Cluj a mai scapat de un jucator care statea pe banca de rezerve. Ionut Rada a fost imprumutat la echipa din liga secunda germana, Karlsruher SC.
Somerii Nokia de la fabrica de la Jucu vor primi 500 de euro din fonduri europene, daca isi gasesc un loc de munca intr-un alt oras decat cel de resedinta.
Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB) au anuntat ca Mircea Lucescu a suferit o contuzie pulmonara la lobul inferior drept, are 7 coaste fracturate si sange in cavitatea pleurala, in urma accidentului de vineri, din Bucuresti.
Un "halou lunar" a fost vizibil pe cerul Clujului, in seara zilei de vineri, 6 ianuarie, in jurul orelor 21.00.
Seful Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Cluj, Mircea Radu, este acuzat de Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania ca isi face imagine pe spatele hipermarketurilor.
Un accident soldat cu un ranit si daune materiale s-a produs joi seara, 5 ianuarie, in jurul orei 21.00, pe strada Dunarii din cartierul Marasti.
Sorin Apostu si Calin Stoia au fost transferati vineri la Penitenciarul de Maxima Securitate de la Gherla. Cei doi sunt tinuti in caratina timp de 21 de zile.
Continuarea animatiei premiate cu Oscar in 2002, Happy Feet 2 ruleaza pe marile ecrane de vineri, 6 ianuarie. Filmul ii readuce pe marile ecrane pe pinguinii Mumble si Gloria.
Antrenorul Mircea Lucescu a fost internat la Spitalul de Urgenta Bucuresti, iar din informatiile oferite de medici rezulta ca a suferit un traumatism toracic.
Finantatorul echipei Rapid, George Copos, a declarat ca Mircea Lucescu se simte bine si ca acuza dureri toracice.
Mircea Lucescu, antrenorul echipei Sahtior Donetk, a fost implicat intr-un grav accident de circulatie in Bucuresti. Echipajul SMURD a trebuit sa il descarcereze pe antrenor.
Clujenii care asteapta iarna se pot bucura pentru ca in urmatoarele zile va ninge, dupa cum anunta meteorologii. Vineri si sambata va mai fi rece, dar de duminica vor cadea ninsori in tot judetul.
Protestul impotriva crematoriului uman din cimitirul Manastur va fi organizat miercuri, 11 ianuarie, de la ora 12.00, dupa ce Primaria Cluj-Napoca a aprobat acest mars.
O parte din bloggerii clujeni au preluat si dezbatut materialul prezentat de Stiri de Cluj, care expunea situatia umilitoare in care au fost pusi mai multi tineri care sufera de insuficienta renala cronica la Cinema City.
Dacia a dat publicitatii primele fotografii ale monovolumului Lodgy.
Purtatorul de cuvant al USAMV Cluj, Sonia Nechifor, si-a dat demisia din functie, fiind urmata de Tiberiu Farcas, fost jurnalist, angajat la departamentul de imagine al institutiei.