Conacul oligarhului rus Oleg Deripaska, din Londra, a fost ocupat de activiști.
Nouăzeci de copii ar fi fost uciși, iar peste 100 ar fi fost răniți în Ucraina de la declanșarea războiului de către Rusia, a anunțat luni procuratura generală ucraineană, notează Reuters.
Cel mai recent, fiul unui artist rus s-a legat cu cătușe de ușa unui astfel de restaurant, în semn de protest, susținând că i se încalcă drepturile pentru că va rămâne fără mâncarea pe care a consumat-o toată viața.
Bomba găsită în resturile dronei care s-a prăbușit săptămâna trecută în Zagreb cântărea aproximativ 120 de kilograme și ar fi explodat sub pământ, a relatat duminică, 13 martie, postul public de televiziune croat HTV, citând o sursă venită de la Ministeru
Afirmația făcută de profesorul FSEGA, dr. Daniel Metz, potrivit căreia ”viitorul României nu este agricultura” a stârnit reacții între fermieri și specialiștii Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca.
Imaginile cu un cuplu de bătrâni, dintr-un sat ucrainean, care dau afară din curtea lor patru soldați ruși, au devenit virale pe internet și au fost preluate inclusiv de Ambasada Statelor Unite la Kiev, care le-a publicat pe Twitter.
O fată de nouă ani din Kiev a fost fotografiată cu o acadea şi o puşcă la fereastra unei case distruse, imaginea scoate la iveală faptul că un copil nu îşi are locul într-un război.
Ministerul rus al apărării a publicat un clip de propagandă cu acțiuni ale elicopterelor de atac Ka-52 Alligator în Ucraina lovind blindate ale forțelor de apărare ucrainene.
Grupul de hackeri Anonymous a anunțat că a preluat controlul și asupra unor camere de supraveghere din Rusia, unde transmit mesaje și imagini pentru a le arăta cetățenilor adevărul despre războiul din Ucraina.
Autorităţile au montat indicatoare în limba ucraineană, pentru a-i ajuta pe refugiaţii care vor să ajungă Ungaria prin punctele de trecere a frontierei din Bihor. Cei mai mulţi dintre ucraineni laudă această iniţiativă, mai ales că alfabetul lor, cel chir
Europarlamentarul liberal, Rareș Bogdan, este de părere că proiectul propus ca o platformă informatică, ce va scana presa online, dar și blogurile și rețelele sociale, pentru a găsi „fake news”, este o idee proastă. Rareș Bogdan, în calitate de vice-preș
Emil Boc a vorbit în cadrul unei emisiuni live despre două obiective mult așteptate care urmează a fi implementate pe parcursul acestui an. Potrivit edilului, la ambele proiecte lucrările sunt în grafic. După ani întregi de promisiuni, ar fi și cazul ca c
Rusia se folosește de platformele de social media pentru a răspândi informații false, iar aceasta este cea mai recentă dovadă: una dintre femeile însărcinate rănite în atacul asupra maternității și spitalului de copii din Mariupol a fost acuzată că și-ar
Corina Brîndușan, sotul ei Andrei Țigănaș, și fiica lor, sunt de 2 luni în Spania, lucrează de la distanță și se bucură de apa mării.
Un incident bizar a avut loc în direct, în cadrul unei emisiuni televizate difuzate la Zvezda, televiziunea de stat rusă operată de Ministerul Apărării. Militarii prezenți în direct au vrut să aducă un omagiu soldaților ruși care au murit în Ucraina, însă
Protecția Consumatorilor a amendat mai multe benzinării pentru haosul produs miercuri, când șoferii au luat cu asalt pompele.
Într-un sat de la sud de Kiev, reporterii CNN l-au întâlnit pe Igor Mozhaev, un locuitor al orașului Markhalivka, plimbându-se printre ărămăturile casei sale, după ce un atac aerian rusesc i-a lovit casa vinerea trecută. A pierdut un prieten și cinci memb
O înregistrare VIDEO postată pe Twitter de Grupul de la Visegrád, o organizație de cooperare formată din patru state central-europene: Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria, susține că un soldat rus a fost prins de ucraineni în stare de inconștiență, după c
Marina Ulyankina (58 de ani), una dintre antrenoarele lotului național de gimnastică al Rusiei, s-a revoltat după ce sportivii ruşi au fost excluşi din competiţiile internaţionale.
Rusia a pierdut un alt general din fruntea armatei, ucis de dronele Bayraktar TB2.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor fac controale, la nivel național, după haosul din ”miercurea neagră” de la benzinării.
Viceprimarul orașului Mariupol, din sudul Ucrainei, spune că oamenii care au supraviețuit trăiesc acum în „condiții medievale”, după o săptămână de bombardamente continue.
O benzinărie MOL din Beiuș a afișat miercuri prețul de 11 lei litrul de benzină, ceea ce aisterizat pe toată lumea.
Clujenii au luat cu asalt benzinăriile miercuri seara, după ce s-a anunțat că la o stație MOL din Beiuș, prețul a ajuns la 11 lei pe litru.
Soldații ruși au fost filmați într-o localitate din Ucraina, în timp ce furau găinile lăsate în curți de oamenii care au fugit de război.
Bianca Drăgușanu a împlinit recent 40 de ani și a organizat o petrecere fastuoasă. Blondina și-a adunat toți prietenii într-un local, unde au fost prezente numai nume grele din lumea showbiz-ului românesc. Cu toate acestea, unele cadouri au dezamăgit-o, f
Benzinarii de la MOL au isterizat șoferii, după ce au pus prețul de 11 lei un litru de carburant. MOL este un lanț maghiar, iar regimul de la Budapesta este puternic conectat cu Rusia.
Strada Observatorului din cartierul Zorilor este blocată de mașini. S-au format cozi la benzinăria de pe stradă, iar apoi toți șoferii au rămas în trafic.
La benzinăria MOL din Florești, un litri de benzină era, miercuri seara, 8,42 de lei, cu mai bine de un leu mai mult față de ziua de marți.
Ministrului Energiei, Virgil Popescu, spune că românii nu au motiv să ia cu asalt benzinăriile.