Reprezentanții Primăriei Florești au anunțat că începând de marți, 3 septembrie, vor fi puse în funcțiune semafoarele la intersecția modernizată dintre Strada Dumitru Tăuțan, DN 1 E60 și Strada Morii.
Primăria Comunei Florești a anunțat că traseul liniei M22 va fi deviat temporar sâmbătă, 10 august, din cauza lucrărilor de asfaltare de pe sectorul DN 1 - strada Dumitru Tăuțan.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a verificat lucrările din zona Terra și spune că lucrurile înaintează bine.
Gardul de pe mijlocul străzii Dumitru Mocanu, din Florești, a fost demolat. Simbolul "nepăsarii" din Florești dispare, a anunțat primarul Bogdan Pivariu.
Primăria Florești anunță că traficul va fi restricționat timp ce patru zile la intersecția Dumitru Mocanu cu Eroilor, pentru a putea fi continuate lucrările.
Lucrările de extindere în zona Terra și Dumitru Mocanu ar putea începe în mai 2022, după ce va fi făcută o analiză a indicatorilor tehnici.
O ambulanță a celor de la Scutul Negru a lovit un autoturism în Florești, la intersecția Dumitru Mocanu și strada Eroilor.
Primăria Comunei Florești anunță că circulația de pe strada Dumitru Mocanu se închide pentru asfaltări.
Consiliul Local din Florești a aprobat în ședința de miercuri, 30 iunie, contractarea de servicii de asistență, consultare și reprezentare juridică pentru a se face exproprieri.
Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc, marți dimineață, pe raza comunei Florești.
Doi șoferi s-au ales cu dosare penale, chiar înainte de sărbători. Cum i-au prins polițiștii clujeni
Strada Eroilor, din comuna Floresti, va fi sparta pentru a putea fi introdusa o conducta de gaz. Drumul a fost refacut in totalitate in 2009, special pentru a rezista si traficului greu.
Un incendiu a izbucnit pe strada Dumitru Mocanu, din comuna Floresti, marti dimineata, in jurul orei 3.30.