Începând cu data de 08.01.2024, studenţii, masteranzii și doctoranzii cu vârsta sub 30 de ani, înscriși la U.T.C.N.-UNIVERSITATEA TEHNICA DIN CLUJ-NAPOCA, învățământ cu frecvență, pot obţine abonamentele de transport gratuite, valabile pe toate liniile di
Primarul Emil Boc apare într-o filmare scurtă realizată de TVR Cluj, în 23 decembrie 1989, în care acesta spune că reprezintă Frontul Studențesc Democrat.
Un clujean pasionat de carte a intrat în cunoscutul Anticariat Academic din centrul Clujului, dar atitudinea față de el o consideră cel puțin nepotrivită.
În timp ce multe din orașele europene își modernizează orașele, având în plan cât mai mult spațiu verde, Clujul rămâne blocat în epoca betoanelor.
Un tânăr stabilit la Cluj relatează cum nesimțirea proprietarilor de locuințe l-a făcut să se gândească să își ia credit ca să cumpere un apartament.
Mai mulți tineri care nu aveau ce căuta în căminele din Observator au fost sancționați cu avertisment sau amendă de polițiștii din Cluj.
Revoluția fiscală anunțată de un PSD „flămând” după ce a promis măriri de salarii în sectorul bugetar și pensii din bani pe care nu-i au ne va afecta pe toți.
Elevul Alex Bogdan Bora, clasa a 8-a la Colegiul Național George Coșbuc Cluj-Napoca, membru al Clusterului Magic Sciences, professor îndrumător Gabriel Nicolae Teodorescu, obține o nouă medalie de aur la o competiție internațională.
Clujenii încep să o ducă tot mai rău, iar unii dintre ei au ajuns să ceară ajutorul altora, pentru că nu mai au ce mânca.
Prezentatoarea de știri Andreea Esca a scos din buzunar bani grei pentru studiile fiicei sale, Alexia Eram.
Vasile Bogdan a avut o carieră glorioasă și este unul dintre cei mai mari atleți ai Clujului.
Facultățile medicale românești au fost, în anii 70, 80, 90, pentru mulți tineri studenți greci, arabi, africani, sud-americani și vietnamez, o casă primitoare.
Realizatorul TV Dan Negru a intervenit în scandalul privind înlocuirea piticilor din filmul Disney Albă ca Zăpada și a relatat și el o pățanie cu un student.
Un clujean a comandat un meniu cu burger de la un local din Cluj-Napoca, iar când a văzut că are reducere de 44% s-a bucurat. Nu pentru mult timp.
Voicu Ienci, un cunoscut editorialist și influencer din județul Hunedoara, fost student la Cluj în anii 90, a scris un editorial incitant despre telenovela vopsitului bornelor de pe Piatra Secuiului, de lângă localitatea Rimetea (unde sunt majoritatea de
STADA EXPO are loc la Cluj-Napoca, în tre 24 și 29 octombrie. Ești curios să afli mai multe despre STADA, compania care aduce medicamente de calitate în casele românilor? Între 24 și 29 octombrie, la Cluj Arena are loc STADA EXPO. Aici vei găsi un stan
O cantină din Cluj-Napoca are prețurile cele mai mici din oraș, dacă nu din tot Ardealul. Este vorba despre cantina Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
A doua ediție a Quant Competition, concursul în domeniul modelelor de risc de credit organizat de Deloitte România împreună cu Banca Transilvania, a fost câștigată de trei studenți din București, Cluj-Napoca și Timișoara.
În '96, când am ajuns in Cluj prima data, orașul era un cadavru proaspăt. Ati avut curiozitatea morbidă sa contemplati un cadavru vreodată? E inert și urat la prima vedere, ne repugna si ne inspaimanta, dar dacă avem puterea sa trecem peste primul contact
Un palestinian, student al universității Transilvania din Brașov a fost expulzat din România, pe motive de securitate națională.
Bucuria de a fi din nou alături de colegii tăi începe să ia locul agitației primelor zile de facultate.
Odată cu începerea școlii s-a deschis și sezonul de meditații
Locuitul în chirie le dă bătăi mari de cap unor tineri. Un student la o facultate din Cluj s-a trezit dat afară din locuința pe care o închiria, după ce proprietarul a vândut-o fără să-l anunțe în prealabil.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. anunță că eliberează abonamente de transport gratuite si cu reducere pentru studenți
Cosmin Mariciuc, în vârstă de 23 de ani, a făcut senzație la „Vocea României” cu o piesă rock.
Clujul a ajuns orașul în care și mersul la facultate e pentru bogați
La începutul lunii octombrie studenții revin la facultățile din Cluj-Napoca. Cererea pentru cămine este mare și locuri sunt insuficiente, așa că studenții sunt nevoiți să își caute chirie în orașul de pe Someș.
Chiriile în Cluj-Napoca sunt piperate, iar tarifele sunt de 320 de euro, pentru două camere - 499 de euro și de 600 de euro pentru 3 camere, conform unui site de anunțuri.
Arheologul Horia Cilan, care a absolvit Facultatea de Istorie a UBB Cluj, a murit la numai 24 de ani pe un șantier arheologic din Arad.
Marele campion la nataţie David Popovici, recordmanul mondial în proba de 100 metri liber, împlineşte, vineri, 19 ani.