Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a organizat o ședință, iar la final au fost trasate zece măsuri prin care va fi susținută dezvoltarea Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj.
Americanii aruncă, anual, mâncare de peste 165 miliarde de dolar, chiar dacă multe dintre termenele de valabilitate sunt ”inventate”, susține National Resource Defense Council. Aceștia susțin că termenele nu indică momentu
Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar, a prezentat o teorie controversată, la Congresul Internaţional de Dacologie, desfăşurat în iulie 2015, la Buzău.
Un studiu realizat în China, publicat apoi derevista de specialitate British Medical Journal, arată că o dietă ce include în mod regulat alimente picante este asociată cu o mai mare longevitate și cu un risc mai mic de cancer, boli coronariene ș
Mulți nutriționiști și specialiști în alimentație susțin că nu este indicat să se ia cina mai târizu de ora 18,, însă un studiu realizat de Universitatea Columbia arată că nu ora la care mâncăm contează, ci mediul.
Municipiul Cluj-Napoca este pe primul loc în topul orașelor cu cele mai scumpe apartamente din țară.
Medicii atrag atenția că micul dejun este foarte important, dar sunt alimente care vă pot face rău.
Procurorii DNA Cluj au percheziționat la Institutul Oncologic din Cluj cabinetul medicului Tudor Ciuleanu. Un pacient a acceptat să vorbească depre modul în care a fost tratat.
O petiție online cere interzicerea expoziției de corpuri umane de la Cluj, jupuite de piele, cu țesuturile și organele interne expuse, pe motiv că rămășițele umane ale celor decedați nu sunt tratate cu respect.
Un film fără popcorn parcă nu are farmec, dar cât de sănătoase sunt floricelele pe care le facem la microunde.
Un grup de consilieri județeni PNL (cei veniți din fostul PDL) au semnat un memoriu prin care își exprimă nemulțumirea asupra acțiunilor președintelui CJ Cluj, Mihai Seplecan.
Un copac s-a prăbușit în Parcul Central din Cluj-Napoca, ziua în amiaza mare, chiar peste una dintre aleile principale.
Ciocolata neagră este recomandată în foarte multe diete, pentru a calma nevoia organismului de dulce.
Nutriţioniştii avertizează că oul poate aduce beneficii dacă este adăugat la o salată, pentru că potenţează absorbţia de carotenoide (pigmenţi care conţin vitamina A) a corpului uman.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România anunță că șoferii ar putea fi opriți în perioada următoare pentru a răspunde unui chestionar.
Primarul Emil Boc anunță că a identificat o soluție de viitor, pentru a decongestiona orașul.
Aşa cum rezultă din sondajul QUDAL - QUality meDAL în România, cetăţenii români consideră Iulius Mall ca fiind în topul calităţii în ceea ce priveşte centrele de shopping de pe piaţa românească
Cele mai frumoase evenimente de sezon vor completa periplul prin magazinele din Iulius Mall al clujenilor aflaţi în căutarea darurilor de Crăciun. Târg de cadouri, spectacole dedicate sărbătorilor de iarnă şi numeroase premii sunt propunerile p
Carnea roșie este foarte gustoasă, dar consumul ei trebuie să fie moderat, susțin cardiologii și nutritioniștii.
Cea de-a cincea ediție a Zilelor Clujului va avea loc în perioada 22 mai - 26 mai, iar clujenii vor avea parte de multe evenimente.
Un studiu a stabilit o listă cu nume care vor fi folosite și peste 60 de ani, fără a fi demodate.
Echipa României a persoanelor cu diabet va juca un meci de fotbal cu fostele glorii ale Universității Cluj.
Casino-ul din Parcul Central este cea mai apreciată locație culturală din Cluj-Napoca, conform unui studiu.
Un studiu publicat în Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism arată că zahărul are unele avantaje față de aspartam.
Electrica Cluj a studiat modul în care să se coreleze pornirea iluminatului public cu venirea serii timp de un an și jumătate.
Cea de-a cincea ediție a ”Zilelor Clujului” va avea loc în perioada 22-26 mai, iar ediția va fi organizată în cadrul programului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeana a Tineretului.
Vopselele de ouă existete în comerț sunt toxice, iar specialiștii recomandă folosirea variantelor naturale.
Un nou studiu, realizat de psihologii americani, arată că dacă împarți patul cu cineva atunci când dormi, poți scăpa mult mai ușor de stres.
Un nou studiu arată că nici bărbații, nici femeile nu sunt impresionați formele voluptoase, aceștia prferând femeile înalte şi slabe.
Un studiu realizat de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România, arată că pateurile vegetale au probleme.