Clujenii doresc integrarea vechilor zone industriale în planurile de dezvoltare a orașului
Începând cu anul școlar 2024-2025, elevii vor trebui să dețină un portofoliu educațional. În portofoliu vor apărea toate rezultatele, diplomele, certificatele de la diverse evaluări, concursuri și olimpiade școlare, competiții sportive sau diferite recoma
Croco Cafe a făcut parte din epicentrul boemei clujene alături de cafeneau Arizona și barul Pescarul în anii '70.
Un clujean ,,ingenios” s-a gândit să-și modifice diploma de studii, pentru a putea participa la concursurile organizate de o instituție publică din Cluj. Bărbatul voia să prindă un post la Inspectoratul de Stat în Construcții din Cluj însă a ajuns în faț
Admiterea de vară la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) s-a încheiat cu aproape 22.700 de înscrieri la concurs.
Peste 20% din elevii din ciclul primar, din mediul rural, fac învățământ simultan, adică ore cu elevi din alte clase, mai mari sau mai mici, potrivit datelor Ministerului Educației.
Omniprezente în mediu, microplasticul pătrunde adânc în organismele peştilor, ajungând în număr mare în fileurile pe care le consumăm.
Aproape 700 de arbori cresc în pepiniera IULIUS, găzduită de Stațiunea de Cercetare Horticolă din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca. De frumusețea și umbra lor, dar și de aportul adus la calitatea aerului se vor b
Legea care dă "verde" la uciderea urșilor, votată de plenul Camerei Deputaților. Proiectul de lege ce vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi a fost aprobat.
Teodora Stan este una dintre cele mai exigente tinere din Cluj! Nu o spunem noi ci dovada o fac chiar rezultatele pe care proaspăta absolventă de liceu le-a avut la Bacalaureat, anul acesta.
Un studiu privind nivelul de poluare arată câte zile de aer bun s-au înregistrat la Cluj-Napoca anul trecut, care sunt xonele și perioadele cu cea mai mare poluare
În timp ce în alte orașe din Ardeal oamenii au ieșit deja la bălăceală, bucurându-se de ștranduri și aquaparkuri, la Cluj visul unei zile relaxante lângă apă e încă foarte departe. Autoritățile locale au reușit într-un final, după mulți ani de încercăr
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a primit acreditarea internațională din partea prestigioasei Agenții Independente pentru Acreditare și Rating, IAAR.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca organizează în perioada 18-21 iulie 2024, Tabăra de vară destinată elevilor din zone defavorizare.
Cluj-Napoca se numără printre cele mai fericite orașe din Europa, potrivit Happy City Index 2024, un clasament realizat de Institutul pentru Calitatea Vieții.
Mirela Magdalena Catrina și Sorana Aurelia Catrina, două surori gemene, au reușit să devină șefele de promoție ale anului 2024 la Facultatea de Matematică și Informatică , cu media 9.93
Studenții Facultății de Construcții de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au parte de o oportunitate extraordinară: să observe îndeaproape evoluția unui șantier de mare anvergură încă din primele sale etape.
Situație critică în România. Pacienții din țara noastră au acces la doar 17% din medicamentele aprobate la nivel european și așteaptă în medie 778 de zile pentru a avea acces la un medicament nou autorizat
Creatorii UNTOLD sunt alături de elevii de 10 ai României într-o nouă inițiativă “BAC DE 10”, cea mai longevivă campanie de încurajare a performanței prin educație. Performanța elevilor de 10 va fi recompensată cu experiențe memorabile și anul acesta, cei
Un studiu realizat de Storia, cu date preluate din Google Traffic, Google Places, Airly, cât și date subiective preluate de la locuitorii din cartierele incluse pe platformă, a dezvăluit că mai multe cartiere din Cluj-Napoca, se află printre cele mai sigu
Cluj-Napoca, cunoscută și sub numele de Silicon Valley al Europei de Est, atrage tot mai mulți tineri pasionați de tehnologie și programare datorită oportunităților profesionale și mediului vibrant.
Dacă în urmă cu câțiva ani piesele străine tip techno dance erau la mare modă, acum ele au dispărut aproape complet, fiind înlocuite cu muzică românească.
Ministerul Educației a propus un set noi de reguli în școli
Un studiu al unor doctoranzi de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, oferă o explicație detaliată pentru rezultatele surprinzătoare de la Cluj ale alegerilor din 9 iunie 2024.
Rotonda din Geoagiu, situată în județul Hunedoara, este recunoscută drept una dintre cele mai vechi biserici din România.
Știai că orașul din România unde cei mai mulți români ar vrea să trăiască este în Ardeal? Are multe spații verzi, aer curat și este foarte apreciat chiar și de străini.
Cercetătorii au găsit un nou produs contraceptiv pentru bărbați. Este vorba despre un gel hormonal ce poate fi aplicat zilnic, de bărbații care nu-și doresc să-și întemeieze o familie prea curând.
Băile Someșeni sunt abandonate de zeci de ani și au ajuns groapă de gunoi.