Cafeaua este una dintre cele mai îndrăgite bouturi din lume, consumată de aproape întreaga populație a globului, însă aceasta nu trebuie apreciată doar pentru gustul ei.
Potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință americani, rețeaua de socializare Facebook poate amplifica dramatic viziunea politică a utilizatorilor şi poate conduce la ignorarea prietenilor cu ale căror opinii politice aceştia nu sunt de
Cercetătorii de la Oxford au ajuns la concluzia că persoanele scunde sunt suspicioase și paranoice.
Multe persoane glumesc despre faptul că ”sunt un zombie fără cafea”, însă cercetătorii susțin că aceasta este chiar o boală reală.
Un studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea Princeton arată că rețeaua de socializare Facebook își va pierde, în viitorul apropiat, peste 80% din utilizatori.
Potrivit unui studiu realizat recent de oamenii de știință americani, bărbații care au parte de suficient somn în timpul nopții prezintă un risc cu până la 75% mai mic de a face cancer la prostată. Acest lucru este posibil datoritp nivelului r
Un psiholog britanic a realizat o formulă matematică pentru a determina care sunt cele mai dificile momente din an, ajungând la concluzia că cea de-a treia zi de luni a anului, în 2014 fiind 20 ianuarie, este cea mai deprimantă zi.
Consumul gumei de mestecat este unul dintre cele mai populare obiceiuri din lume, iar la prima vedere pare unul inofensiv însă nu este chiar așa.
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România a realuzat un studiu pentru a determina care sunt cele mai nocive mărci de ciocolată puse în vânzare pe piața din România.
Potrivit unui studiu realizat recent de oamenii de știință din Marea Britanie, consumul de bere poate avea efecte foarte nocive asupra creierelor bărbaților de peste 40 de ani.
Atunci când au examinat cu ajutorul razelor X genunchii unei femei care acuza dureri cumplie în zona încheieturilor cu pricina, medicii au descoperit o veritabilă mină de aur.
Potrvit unui studiu realizat recent de oamenii de știință din Statele Unite ale Americii, cafeaua ajută la stimularea memoriei vizuale.
Trei tineri, o studentă și doi absolvenți ai UBB Cluj, au fost premiați în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate, care a avut loc în 8 ianuarie 2014, la Bucureşti.
Primul lucru pe care îl faci dimineaţa este să-ţi prepari o cafea care să te trezească mai bine? Nutritioniştii îţi recomandă altceva - o băutură care să-ţi stimuleze capacitatea de concentrare şi memoria.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oregon au descoperit compuşi noi generaţi de anumite reacţii chimice şi care sunt de sute de ori mai mutageni decât compuşii-mamă care sunt cancerigeni cunoscuţi.
Românii nu sunt interesați de lucrul bine făcut, ci de siguranţa locului de muncă, arată un studiu Deadalus.
Prețul apartamentelor a înregistrat o ușoară creștere în Cluj-Napoca, o dată cu începerea noului an.
Mai multe companii și-au încercat norocul cu ceasurile inteligente în 2013, însă potrivit unui studiu recent, 2014 ar putea fi anul în care smartwatch-urile vor acapara piața gadget-urilor.
Programul de lucru cu publicul de sărbători în cadrul serviciilor din Primăria Cluj-Napoca va fi serios restrâns în perioada Crăciunului și a Revelionului:
Potrivit unui studiu recent, cea mai bună perioadă în care să renunți cu succes la fumat este luna ianuarie.
Potrivit oamenilor de știință, banalul obicei de a mesteca gumă poate avea un efect secundar neașteptat. Aceștia au descoperit că guma de mestecat duce la apariția migrenelor în cazul copiilor și adolescenților.
Potrivit oamenilor de știință, o genă a stresului poate cauza un risc mult mai mare de deces cauzat de atac de cord sau alte boli ale inimii.
Peste 35% dintre românii din mediul urban vor să plece din România și să se stabilească definitiv în altă ţară, potrivit unui studiu Daedalus.
Potrivit oamenilor de știință britanici, gargara cu aspirină este cea mai eficientă metodă de calmare a durerii în gât, însă mai sunt recomandate și mierea sau inhalarea produselor care conțin mentol.
Diferența salarială între femei și bărbați, în Europa, este în continuare foarte mare, 16,2%, conform unui studiu al Comisiei Europene.
USAMV a finalizat proiectul de practică profesională în domeniul agriculturii ”Agropractice”, desfășurat în perioada ianuarie 2012-decembrie 2013, în valoare de 500.000 de lei, ai cărui beneficiari au fost un număr de peste 750 de studenți.
Una dintre cele mai periculoase boli ale acestui secol, cancerul, nu are, de cele mai multe ori, un remediu eficient, tratamentele medicamentoase sau cele chirurgicale având o rată de succes destul de mică. Există însă și câteva metode prin care
Potrivit unui studiu recent, o lovitură la cap din copilărie poate avea grave efecte secundare chiar și la mulți ani de la producerea ei. Traumatismul cranian poate duce la supraactivarea sistemului imunitar, ceea ce favorizează, mai târziu în via
Universitatea Babeş-Bolyai, în parteneriat cu Baroul Cluj, a finalizat Programul de Practică Profesională Ab ACADEMIA ad ADVOCATUM,
Potrivit unui studiu realizat recent, o dietă sănătoasă, care conține legume, fructe, pește și alte alimente sănătoase, costă cu aproximativ 5 lei mai mult decât una bazată pe alimente semipreparate.