PSD Cluj atrage atenția că sunt localități unde prețul colectării deșeurilor s-a dublat după închiderea rampei de la Pata Rât.
PSD Cluj îl atacă pe Mihai Seplecan pe motiv că îşi construiește un cult al personalităţii.
Judecătorul care l-a audiat pe Răzvan Pop, omul care aduna șpaga lui Horea Uioreanu, și-a pierdut cumpătul și răbdarea în sala de judecată.
Ardelenii sunt considerați a fi mai lenți și chiar sunt subiecte de bancuri în alte regiuni ale țării. Specialiștii au demontat această teorie.
Cu toate că se află la închisoare, Elena Udrea este foarte activă pe pagina sa de Facebook, acesta fiind singurul mod de a comunica cu susținătorii săi.
Mihai Trăistariu a mărturisit că a reușit să își trateze timiditatea de care suferea până nu demult.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, a declarat, joi seara, în urma întâlnirii sale cu președintele României, Klaus Iohannis, că are mare încredere în acesta și speră că va reuși să aprope și mai mult România de Europa.
Secretarul de stat Raed Arafat susține că, în România, doctoratele în medicină sunt fără valoare.
Stiri de Cluj implineste astazi 5 ani de la infiintare. Pentru ca ne urmariti in fiecare zi va multumim! La 5 ani de cand a aparut pe piata, Stiri de Cluj este in continuare cel mai citit ziar on-line printre clujeni.
Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, a vorbit la ”Infrastructure Forum” despre transportul intermodal, marți, 25 noiembrie 2014, în calitate de speaker
Victor Ponta îl cere lui Klaus Iohannis, contracandidatul său, să accepte invitația de a participq la patru dezbateri televizate, la principalele 4 televiziuni de stiri din Romania.
Elena Udrea a fost întrebată recent, în cadrul unui interviu acordat pentru TVR, despre relația cu președintele Traian Băsescu.
ANCOM a lansat, marţi, o consultare publică cu privire la modalităţile de utilizare a resurselor de numerotaţie în viitor, în funcţie de evoluţiile tehnologiilor din domeniu.
Federașia Romîână de Fotbal, alături de suporterii echipei naționale, lansează o nouă campanie la meciul cu Ungaria, din cadrul preliminariilor pentru EURO 2016.
Rețeaua de socializare dezvoltată de Mark Zuckerberg continuă seria modificărilor, iar acum News Feed-ul va avea de suferit.
Președinteșle Traian Băsescu a lansat un nou atac la adresa Rusiei. Acesta a declarat, marți, înaintea plecării la summit-ul de la Varșovia, că Rusia este ”un partener al grupărilor teroriste”.
Mihai Găinuşă a făcut un anunț împortant pe Facebook și le cere ajutorul fanilor săi.
Absolvenții clasei a XII-a au susținut astăzi proba obligatorie de profil, astfel că elevii de la profilul real au dat proba la Matematică, iar cei de la uman au dat proba la Istorie.
Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din învățământul preuniversitar a transmis o scrisoare deschisă ministrului Educației, Remus Pricopie, în care aceștia se plâng de subiectele de la proba de limba și literatura română din c
EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 pe EDU.RO. Elevii din clasa a VIII-a au primit subiectele pentru limba română, pentru EVALUAREA NAŢIONALĂ 2014.
MAN.In.FEST International Experimental Theatre Festival este unul dintre puţinele festivaluri de teatru experimental din România.
Știri de Cluj, cel mai citit ziar local, le mulțumește cititorilor care urmăresc materialele publicate și pe Facebook.
Asociatia Smart Projects va invita sa participati in perioada 30 MAI – 02 IUNIE 2014 la cursul de Manager de Proiect in Cluj-Napoca. Costul cursului este de doar 500 RON, redus 50%.
Asociatia Smart Projects va invita sa participati in perioada 25 APRILIE – 28 APRILIE 2014 la cursul de Manager de Proiect in Cluj-Napoca. Costul cursului este de doar 500 RON, redus 50%.
Doi dintre consilierii lui Emil Boc, din perioada în care acest a deținut funcția de premier, au fost angajați la ROMATSA, în 2011, dintre dintre care unul a fost şoferul acestuia la PDL, cu avizul secretarului general al Ministerului Transporturil
Publicitatea targetată și postările irelevante de pe Facebook îți umplu news feed-ul cu multe informații de care nu ai nevoie și pe care, de cele mai multe ori., nici nu dorești să le afli. Acum, însă, există o aplicație care te poate scăp
Gică Popescu a scris o scrisoare în penitenciar în care spune ce intenții are.
După ce a părăsit Partidul Național Liberal, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va face o nouă formațiune politică și se va alătura social-democraților pentru a reuni USL-ul, însă planurile acestuia par să fi fost date
Realizatorul de emisiuni TV Dan Negru e supărat pe marile posturi de televiziune din Romînia penbtru faptul că dezbat în regim de breaking-news subiectul unei ”adolescente răzvrătite”.
Asociatia Smart Projects va invita sa participati in perioada 28 FEBRUARIE–03 MARTIE 2014 la cursul de Manager de Proiect in Cluj-Napoca.