„Studenții” se pregătesc de derby-ul primei etape din 2022, din Liga 2. Universitatea Cluj – Concordia Chiajna este cel mai important meci al rundei cu numărul 17, din Liga 2, întrucât echipa care se va impune pe Cluj Arena va obține calificarea matematic
U BT a obținut o super victorie cu Hapoel Holon, în Cupele Europene.
Dani Coman, preşedintele clubului Hermannstadt, a recunoscut la DigiSport că negociază cu campioana Ligii 1, CFR Cluj, pentru o funcție de conducere.
Fostul portar al echipei Naționale, Florin Prunea, a declarat din nou că nu a mers la CFR Cluj pentru că el a jucat la U Cluj și e iubit de fani. Acesta a mai spus că nici nu a fost dorit de unele ”interese”.
Suporterii CFR Cluj, deși mai ponderați decât fanii altor echipe, îl critică pe Dan Petrescu pentru echipa cu care a început duelul din Conference League.
Mioveni și Sepsi au amenințat cu retragerea din campionat după o serie de probleme la ultimele meciuri din campionat.
Mihaela Buzărnescu a ajuns din nou în semifinalele unui turneu WTA 250, după câțiva ani. Românca a câștigat la Cluj meciul cu Kristyna Pliskova, și va juca sâmbătă semifinala.
CFR Cluj a câştigat cu Chindia Târgovişte în Liga 1, înaintea celui mai important meci din Europa până în acest moment. Marius Şumudică s-a declarat mulţumit de cum a decurs sezonul de când a preluat echipa din Ardeal.
Marius Șumudică, antrenorul CFR Cluj, a pus punctul pe ”i” în privința lipsei de rezultate a echipei rivale, U Cluj, fără a da un nume. Acesta a spus că ”noile generații cresc o dată cu CFR Cluj”, făcând referire la copiii care țin cu CFR Cluj și nu cu al
Universitatea Cluj a primit 3,1 milioane de lei din fonduri publice, prin votul Consiliului Local Cluj-Napoca.
La meciul decisiv al finalei de baschet dintre UBT si CSM Oradea toată sala a cântat imnul României.
Edi Iordănescu este pe picior de plecare de la CFR Cluj și a vorbit într-un interviu despre sentimentele care îl încearcă.
Tensiune mare la Craiova! Suporterii echipei CS Universitatea Craiova au ieșit în centrul orașului pentru a sărbători câștigarea Cupei României.
CFR Cluj a trimis un memoriu către Comisia Centrală a Arbitrilor, în care îl acuză pe arbitrul Ovidiu Haţegan (de profesie medic) de „malpraxis în formă continuată".
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a cerut excluderea celor 12 cluburi fondatoare ale Super Ligii din competiţiile continentale.
Într-un advertorial publicat pe blog (n.red. nu este clar de ce advertorial, pentru că acestea sunt de obicei plătite), Ovidiu Blad a făcut apel la sensibilitatea suporterilor, care contestă numirea noului președinte al echipei, Constantin Răduță.
Protestatarii s-au adunat din nou în fața Prefecturii Cluj și cer interzicerea măștii în spațiile publice, libertate pentru suporteri și copiii să meargă la școală.
Protestatarii de la Cluj au avut mesaje înfiorătoare în timpul marșului împotriva restricțiilor.
Dinamo, la un pas de dispariţie! Anunţul făcut de fanii din DDB în privinţa palmaresului, culorilor şi siglei.
A murit Zoli Cantor, un infocat suporter al CFR Cluj și un om de afaceri care a sprijinit mult echipa campionă. Zoli Cantor a murit în urma unei grele suferințe.
Senatorul Vasile Dîncu, acuzat de mulți că este strategul din umbră al fotbalului românesc, a explicat cum stau lucrurile, într-o discuție cu reporterul Știri de Cluj, Horea Șoica.
FC Universitatea Cluj a pierdut cele trei puncte din meciul cu Farul Constanța, nejucat pentru că adversarii nu s-au prezentat pe Cluj Arena, în 2 decembrie, invocând un focar de COVID-19 care nu s-a mai confirmat ulterior.
Edward Iordănescu a vorbit despre șansele la titlu și a scos clasamentul: „Va fi un dezavantaj pentru CFR Cluj”.
Mai mulți suporteri ai CFR Cluj au făcut un protest în fața stadionului ”Dr. Constantin Rădulescu”, față de arbitrajul din meciul cu Young Boys Berna, pierdut în Europa League.
Românii naționaliști îl atacă pe Mirel Rădoi, după ce l-a convocat pe Mario Camora a națională: Nu vrem naturalizați
Victorie pentru U Cluj cu Costel Enache pe banca tehnică, în meciul cu Unirea Slobozia. Tehnicianul a fost modest
U Cluj mizează pe promovare, cu ajutorul veteranului Tamaș. Fundașul de fier a venit la prezentare în șlapi - FOTO
CONDAMNARE! Suporterul U Cluj care i-a dat cu scaunul în cap unui jandarm, condamnat la închisoare
Fabio Cannavaro vine la Sports Festival, la meciul de retragere al lui Adrian Mutu
RJ, Mircea Cenan, liderul galeriei U, a dat lovitura de angajament in Final Four - VIDEO