Mircea Ion Rus, fostul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, a fost trimis în judecată, pentru abuz în serviciu, a transmis, joi, Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Supercom face ce vrea în Cluj-Napoca și nu răspunde în fața nimănui. Știri de Cluj a întrebat compania despre modul în care se adună deșeurile, de ce nu se colectează separat pe fracții și de ce nu se cântărețete gunoiul, dar nimeni nu s-a sinchisit să ră
Incident în Ilfov! Doi jandarmi au fost răniţi, după ce unul dintre ei a tras cu pistolul din greşeală. Glonţul i-a trecut prin palmă celui care a manevrat pistolul, iar colegul său a fost împuşcat în abdomen.
Echipajele anti-tero au fost alertate la Cluj, dupa ce un bagaj suspect a fost depistat la intersecția străzilor Barițiu si Regele Ferdinand.
Un ambulanțier din Iași a fost filmat la piață, când încărca un sac cu cartofi într-o ambulanță, chiar în locul unde sunt ținuți pacienții.
Primăria Cluj-Napoca a pierdut procesul cu dezvoltatorul Sile Pușcaș, pe tema parcului de pe strada Observatorului. Judecătorii din Bistrița-Năsăud au decis că terenul expropriat cu 2 milioane de euro a fost subevaluat, iar prețul real stabilit este de 23
Adrian Bogdan Negrei, zis "Cretu", clujeanul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după ce în 16 mai 2010 i-a dat foc unei prostituate românce în fața unei discoteci din Viena, a fost reținut de trupele speciale.
O tânăra blonda a atras atentie in centrul Clujului, dupa ce a oprit multi oameni pentru a le cere bani. Tânăra pretinde ca e neajutorată si are nevoie de bani, apelând in special la tineri.
”Maneliada”” va avea loc la CREIC – Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative din cadrul Cluj Innovation Park, unde Emil Boc promitea marea cu sarea.
Din ce în ce mai mulți șoferi demonstrează că, deși au fost testați cu aparatul drugtest de către poliția rutieră, iar rezultatul a fost pozitiv la substanțe interzise, testele de sânge indică exact opusul.
Un șofer din Mureș a rămas pieton după ce în luna decembrie a fost oprit în Huedin, testat și depistat sub influența substanțelor psihoactive.
Traian Onuc, pe numele lui anterior Traian Floarea Ianson (n.red. și-a schimbat numele în instanță pentru a putea acționa) a înșelat zeci de oameni cu apartamente în blocuri fără autorizație.
Polițiștii au efectuat mai multe percheziții la țeparii imobiliari din Cluj-Napoca, luni, 31 ianuarie. Autoritățile au găsit un prejudiciu de 5 milioane de euro după ce au percheziționat un bărbat suspect de escrocherie.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în timpul unei misiuni, au descoperit pe plaja din zona localității Sfântul Gheorghe, o mină marină.
Poliția animalelor din cadrul IPJ Cluj a verificat în aprilie - mai 2022 locația de pe strada Pădurii, din comuna Baciu, unde 70 de câini erau puși să se bată regulat, dar nu au observat nimic suspect.
Decizie controversată a judecătorilor din Cluj, în cel mai mare dosar cu organizări ilegale de lupte între câini de la noi din țară. 70 de câini abuzați și puși să lupte până la moarte se vor întoarce la stăpânii lor.
Alertă, în Sibiu, după ce o familie a anunțat autoritățile că fiica lor, în vârstă de 14 ani a fost răpită din casă de patru bărbați, dar ar fi vorba, de fapt, de o poveste de iubire interzisă între adolescentă și un tânăr de 23 de ani.
O adolescentă a fost răpită din stradă și urcată cu forța într-un autoturism, chiar în zona gării din Baia Mare.
Un echipaj de jandarmi a fost sesizat cu privire la faptul că un bărbat trage cu un pistol, în apropierea unui colegiu.
Un român stabilit în Italia a fost victima unei mari înșelăciuni. Bărbatul are de plătit o factură de 40.000 de euro pentru un bar care nu este al lui.
Un casino din Baia Mare a fost jefuit sâmbătă dimineața, în jurul orei 6.00. Operațiunea a durat 30 de secunde, iar atacatorii au fost mascați.
Doi activiști ecologiști au fost condamnați miercuri, 2 noiembrie, la patru luni de închisoare, din care două luni cu suspendare, după ce au vandalizat „Fata cu cercel de perlă”,
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a primit o sesizare conform căreia dintr-o autoutilitară a Poştei Române care transporta bani a dispărut un sac în care se afla suma de 278.000 lei.
Mario Camora, super căpitanul CFR Cluj, a fost internat de urgență la Spitalul Universitar din București, sâmbătă seara.
Sâmbătă seara, cu doar 24 de ore înaintea partidei dintre Rapid și CFR Cluj, din etapa cu numărul 16 din Liga 1, Mario Camora (35 de ani) a fost internat de urgență la Spitalul Universitar din București.
Poliția Cluj are un nou șef, în persoana comisarului șef Mihai Rus, nepotul lui Ioan Rus, fostul ministru de Interne din perioada guvernului Năstase.
Mircea Rus, fostul șef al IPJ Cluj, a fost chemat în această dimineață la DNA Cluj unde, potrivit unor surse, procurorii l-au anunțat că este suspect de abuz în serviciu în formă continuată pentru anumite delegari de funcții
Caz șocant în Olt! Un polițist este anchetat de superiori după ce a devenit suspect că făcea parte dintr-o reţea de hoţi de curent electric.
Doi tineri, de 20 și 21 de ani, din Cluj-Napoca, au fost arestați preventiv în 12 octombrie, pentru 30 de zile, aceștia fiind bănuiți pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare ris