Procurorii DNA au dat publicității acuzațiile pe care i le aduc lui Liviu Dragnea, actualul lider al PSD și premier din umbră, pe baza unuei plângeri depuse de OLAF (Oficiul european antifraudă).
Un cunoscut DJ clujean a fost arestat de procurori pentru posesie de droguri, primite din Spania.
Trei tineri din județul Dâmbovița au fost reținuți, pentru 24 de ore, de polițiști, după ce aceștia ar fi violat o fată.
Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a fost pus sub urmărire penală de DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat.
Autoritățile franceze au reușit dejucarea unui atentat terorist, marți, în Marsillia, polițiștii arestând două persoane în acest caz.
Tribunalul Cluj l-a condamnat pe Alexandru Uioreanu, fiul fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, într-un dosar de trafic de droguri.
Celebra platformă de e-mail Yahoo! Mail a fost compromisă, din nou, de hackeri. În ultimii doi ani au avut loc numeroase atacuri asupra acestuia serviciu, iar peste 32 de milioane de conturi au fost afectate.
Procurorii DIICOT au efectuat o nouă serie de percheziții domiciliare pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Cluj.
Un bătrân a fost ucis cu sânge rece, joi dimineață, în localitatea Călățele, trupul acestuia găsit de o vecină care avea grijă de el. Bărbatul zăcea într-o baltă de sânge și avea capul zdrobit.
O tânără a fost agresată de mai mulți golani într-un parc, dar când a sunat la 112 a fost trimisă la plimbare. Poliția Locală a motivat că nu are echipaj.
Un clujean a fost reținut de procurorii DIICOT pentru pornografie infantilă și trafic de minori, aecesta fiind apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.
Trei judecători din Oradea sunt urmăriți penal de DNA. PĂTRĂUȘ ELVIRA MIHAELA, PUȘCAȘ MIRCEA şi MUNTEANU TRAIAN, judecători din cadrul Curții de Apel Oradea, sunt acuzați de abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului.
Poliția maghiară anunță că a reținut peste 24.000 de imigranți care au trecut ilegal frontiera la sfârșitul săptămânii trecute.
Polițiștii clujeni au transmis o serie de sfaturi pentru cetățeni, astfel încât să se poată feri de tâlhari, care, în special în sezonul estival, țintesc femeile, a căror ţinută lejeră, de vară, expune bijuteriile şi facilitează smulger
Procurorii DIICOT efectuează, joi dimineața, o serie de percheziții în București, Cluj, Mehedinți, Gorj, Dolj și Timiș, într-un dosar de trafic de medicamente.
Polițiștii efectuează, joi dimineața, o serie de percheziții în 15 judeţe şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 18.000.000 de lei, prin evaziune fiscală.
Peste 200 de polițiști efectuează, joi dimineață, o serie de percheziții domiciliare la mai multe persoane, implicate într-un dosar de evaziune fiscală, acestea cauzând un prejudiciu de 22 de milioane de lei.
Polițiștii clujeni efectuează cercetări față de 33 de pesroane pentru evaziune fiscală cu autoturisme second-hand, prin care ar fi cauzat prejudicii statului de peste 45.000.000 lei.
Polițiștii clujeni, alături de procurorii DIICOT, au prins doi bărbați, cetățeni bulgari, care ar fi obținut ilegal informațiile de pe 54 de carduri bancare. Aceștia au fost reținuți și urmează a fi prezentați magistraților, cu propunere
Procurorii DNA Cluj au făcut dosare penale pentru întreaga familie a senatorului PSD Cluj, Alexandru Cordoș.
O rețea de infractori care se ocupa cu traficul de persoane a fost destructurată, joi, de procurorii DIICOT în urma unor percheziții domiciliare efectuate în Cluj și Suceava.
Cu toate că există bănci, un bătrân își ținea economiile ascunse în sobă.
Mai mulţi ofiţeri SRI au fost jefuiţi la Cluj, în noaptea de Revelion, și au rămas fără legitimaţiile de serviciu, telefoane şi bani.
Procurorii DNA Cluj au început urmărirea penală împotriva conducerii Muzeului de Istorie a Transilvaniei și a firmei SC Artex Internațional București. Contractul de renovare a imobilului este penal.
Poliția Economică Cluj a făcut 12 percheziții și a dus la audieri 6 persoane implicate într-o rețea suspentată de evaziune fiscală şi spălare de bani. Au fost confiscate 35 de tone de banane și zeci de mii de lei.
Unul dintre interlopii arestați de procurorii DIICOT Arad pentru că au incendiat un Land Rover în Cluj și au jefuit un om de afaceri de 300.000 de lei, ar fi fost ”locotenentul” generalului în rezervă Toma Rus.
O grupare infracțională deosebit de periculoasă a fost anihilată de procurorii DIICOT.
Poliţiştii efectuează investigaţii pentru identificarea unui bărbat care a tâlhărit o femeie pe aleea care face legătura între cartierele Zorilor și Mănăștur.
Preşedintele Traian Băsescu a fost reclamat din nou la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), de către organizaţia Romani CRISS, din cauza declarațiilor făcute de acesta, joi, la adresa ”clanurilor de romi”.
Procurorii DNA Cluj au trimis în judecată persoanele și firmele care au stat în spatele proiectului Tower.