Un turist din Ploiești care a vizitat Clujul a prezentat orașul într-o lumină pozitivă, prin ochiul omului care vine în vacanță și vrea să se simtă bine. Nu a fost nemulțumit de prețurile mari, de aglomerația de pe terase, ci a văzut ceea ce este frumos.
Un şofer cu BMW X5 a rămas blocat în apele Bistriţei, după ce a încercat să traverseze râul. Incidentul s-a petrecut în apropierea comunei Săucești, județul Bacău, potrivit publicației Ziarul de Bacău.
Un bucureștean care a parcat un SUV electric de la VW s-a trezit cu mașina ridicată.
Se spune că are deține cel mai mare iaht din lume, reședințe în Elveția, la Marea Neagră sau în orice locație exotică, dar cu toate acestea, „țarul” rus, Vladimir Putin, a declarat la FISC o avere de „doar” 114.000 de euro și o locuință de 77 metri pătraț
Șoferul unui super BMW a fost filmat pe strada George Coșbuc, în dreptul stadionului Cluj Arena, luni după-amiaza, în timp ce a pornit în trombă de la semafor și a lovit un SUV, la intersecția cu strada Cardinal Iuliu Hossu.
James Vasquez, fost sergent în armata SUA, face parte din corpul de voluntari străini care s-a implicat în războiul din Ucraina.
Șoferul unui SUV marca Mercedes a sfidat toată coloana de mașini care mergea spre Jucu.
Un BMW X6 și un Mercedes s-au făcut praf pe drumul care leagă Apahida de Cojocna. Accidentul rutier de pe DJ 160 1A s-a produs în jurul orei 12.20, în afara localității Apahida, înspre Cojocna.
Mircea Badea s-a întâlnit în trafic cu Simona Halep și a ironizat-o pentru mașina pe care o conducea.
Un șofer a fost ”aruncat” de pe drum în Baciu, de un SUV care a intrat pe contrasens. Cineva a postat fotografia și a scris, fără să știe nimic, că este vorba despre o parcare laterală eșuată.
Accident la Luna! Un SUV Mercedes a făcut praf o mașină - FOTO
Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu, arestat preventiv într-un dosar de proxenetism și trafic de persoane, luptă pentru a-și face ascunsă avea, de frica unor sechestrări.
Compania clujeană Autoworld a devenit dealerul oficial al Volvo pentru Transilvania și a deschis unicul showroom exclusiv Volvo din regiune, cu respectarea standardului de marcă al producătorului premium suedez. Situat pe strada Oradiei nr. 1-7, în Cluj-N
O mașină a Poliției Locale a lovit un SUV pe Dorobanților - FOTO
Cluj: ”Românească” la intersecția străzilor Teodor Mihali și Venus - VIDEO
Patronul Coratim, Daniel Dumitras, poate circula cu mașina, deși în 25 iunie a omorât un bărbat pe trecerea de pietoni
Accidentul mortal de la Coratim, provocat de milionarul Dumitras FILMAT de camerele VIDEO
VIDEO - Fiul lui Liviu Dragnea fuge de la stadion cu escorta poliției și a unor malaci
Primarul Horia Șulea îl va da în judecată pe un floreștean pentru că i-a denigrat imaginea
Top 5 super mașini de vânzare în România - FOTO
Bariera de pe strada C.A. Rosetti a căzut peste un autoturism care circula regulamentar.
Proprietarul unui SUV marca Merdeces și-a urcat ”tancul” pe pietonala de pe Bulevardul Eroilor, blocând pista de biciclete.
Seat a publicat primele imagini și ale noului SUV denumit Tarraco. Mașina are 7 locuri și patru motorizări, două niveluri de echipare și o mulțime de sisteme de siguranță, scrie Automarket.ro.
Siguranta, rapiditate si confort. Inchiriind direct din aeroport, ai siguranta unei masini la dispozitia ta, indiferent de ora la care aterizeaza avionul. Apoi, odata coborat din avion, te urci in masina si ajungi
Un accident produs în zona Sfântu Ion s-a soldat cu patru victime.
Un accident produs pe strada Fabricii, din Mărăști, era aproape de a spulbera pietonii aflați pe trotuar.
Siguranta, rapiditate si confort. Inchiriind direct din aeroport, ai siguranta unei masini la dispozitia ta, indiferent de ora la care aterizeaza avionul. Apoi, odata coborat din avion, te urci in masina si ajungi
Revista franceză Auto Plus a publicat prima imagine cu noua Dacia Sandero, care va fi lansată în 2019.
Rapperul american XXXTentacion, în vârstă de 20 de ani, a fost împușcat mortal, luni, în Florida, în timp ce se afla la o reprezentanță de motociclete.
Cu toate că Dacia este cunoscută pentru autoturismele sale ieftine, comăpania românească produce și o variantă mai specială a SUV-ului Duster.