Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta”, condusă de un clujean cu suflet, Emanuel Ungureanu, a dus și în acest an, în tabără la Marea Neagră, 36 de copii care suferă de insuficiență renală cronică.
Consultantul politic Cozmin Gușă l-a atacat pe premierul Victor Ponta în cadrul unei emisiuni televizate, spunând despre acesta că are mai multe minusuri decât plusuri și că este mai obsedat de imagine decât Traian Băsescu.
Prima zi a Festivalului Peninsula a adunat pe Valea Gârbăului mii de tineri și nu numai. Printre ei a fost și primarul Emil Boc de mână cu soția lui, Oana.
Românii au ajuns protagoniștii unui videoclip din Marea Britanie, realizat de o organizație non-profit cu scopulde a îi descuraja pe imigranții polonezi.
Sunt anunțate multe evenimente joi, 30 mai, în cadrul ZIlelor Clujului. Iată care este programul:
Organizatorii Zilelor Clujului își propun să îi ducă pe vizitatori în epoca medievală. Pe strada Potaissa va fi o tabără medievală animată de domniţe şi cavaleri medievali.
Clujenii au parte de concerte marți seara, de la ora 19.00, în Piața Unirii, în cadrul Zilelor Clujului. Vor cânta Mircea Baniciu și Zdob şi Zdub.
Zilele Clujului pregătește în fiecare an și o seară folclorică, pentru amatorii de muzică tradițională românească. Luni seara vor cânta Dumitru Fărcaș, Sava Negrean Brudașcu și Aurel Tămaș.
Clujenii amatori de operă și muzică de calitate sunt așteptați duminică seara în Piața Unirii la un spectacol operit de operele reunite, iar apoi la un concert al Filarmonicii Transilvania.
Un grup de 30 de țigani români s-a instalat pe o zonă verde de pe o stradă exclusivistă din Londra și așteaptă ajutor de la regină.
Concertul Loreen, câștigătoarea Eurovision 2012, este programat sâmbătă seara, iar în deschidere vor urca pe scena din Piața Unirii trupele Les Elephants Bizzares și Grimus.
Deschiderea oficială a evenimentului Zilele Clujului 2013, ajuns la cea de-a treia ediție, va avea loc la ora 18.00, în Piața Unirii, cu o paradă specială. Concertele se vor ține lanț în aceeași piață, unde, de la ora 22.00, va cânta Voltaj.
Zilele Clujului vor fi organizate în acest an în perioada 24 - 31 mai, având ca şi cap de afiş concertul Loreen.
Jurnalistul Victor Ciutacu și-a dat demisia de la Antena 3 și schimbă tabăra la România TV.
Iulius Mall Cluj organizează în acest weekend o serie de evenimente dedicate tinerilor.
8 apliniști clujeni organizează o expediție de aproximativ două luni în Nepal, pentru a escalada vârful Manaslu, de 8.156 metri.
Potrivit doctroului Brian Hare, autorul cărții ”The Genius of Dogs”, oamenii își acordă prea mult merit pentru domesticirea câinilor.
Șeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic Cluj, Istarte Ștețco, este acuzat că ar fi aprobat concedii de odihnă de o zi pentru mai mulți angajați, pentru a participa la un concurs de schi organizat de ocoalele private din regiune.
Mircea Badea a făcut dezvăluiri incendiare în cadrul emisiunii de vineri seara ”Vorbe Grele” de la Antena 3 că Oreste i-a mărturosit că a dormit în același pat cu Oana Hăineală, actuala șefă CSM.
Douăzeci de angajați de la TVR Cluj au depus contestații în urma testelor la care au fost supuși în vederea disponibilizării, iar 7 au primit câștig de cauză. Unele note au crescut și cu 20 de puncte.
La aproape o lună și jumătate de la finalul campaniei electorale, în județul Cluj, s-au înregistrat ”dezertări” în rândul partidelor parlamentare.
Demi Moore este în vacanță în Mexic și a fost fotografiată pe plajă arătând ca tinerele de 30 de ani, desi e cu 20 de ani mai în vârstă.
Numele primarului Emil Boc este vehiculat pe lista candidaților dreptei la funcția de președinte al României. Boc nu spune răspicat dacă este interesat sau nu de această ofertă.
Asociația Claudia Safta le-a luat apărarea celor trei participanți care îi acuză pe agenții de pază că i-au luat pe sus ca pe hoți, în timp ce făceau shopping la Zara.
Timp de câteva zile copiii și tinerii cu insuficiență renală cronică îngrijiți de Asociația pentru Solidaritate și Empatie ”Claudia Safta” au petrecut în tabăra ”Lumina de Acasă” organizată la Cluj.
Trei tineri cu insuficiență renală cronică, aflați la Cluj-Napoca în cadrul unei tabere speciale organizate de Asociația ”Claudia Safta”, îi acuză pe 6 agenți de pază de la Iulius Mall că i-au brutalizat.
O femeie din SUA a rămas şocată de o scrisoare ascunsă într-o cutie cu decoraţiuni pentru Halloween fabricată în China.
CFR a făcut prima mutare a iernii după ce l-a cumpărat pe fundaşul Ivo Pinto (22 de ani) de la FC Porto.
Evaluarea angajaților de la TVR s-a terminat, iar acum urmează să fie stabilite listele cu cei 800 de disponibilizați.