Gabriel Băicuș, un alpinist din Buzău, a obținut un record. Este primul român care a escaladat două dintre cele mai înalte vârfuri din lume în 24 de ore.
Un mercenar din Grupul Wagner, cu legături la vârful regimului de la Kremlin, care a luptat alături de armata rusă, a spus că eșecul armatei ruse de a ocupa capitala ucraineană a fost inevitabil, deoarece în anii precedenți rușii nu s-au antrenat niciodat
Un bunicuț refugiat ucrainean a plecat dintr-un sat din estul țării, luăndu-și cu el nepoțica de câteva luni. A ajuns într-un centru de refugiați din Zaporojie. Imaginile cu el, la cei 84 de ani ai săi, calm, dar îngrijorat în același timp, ținând fetița
TVR Cluj a primit o amendă de 10.000 de lei, din partea CNA, pentru că în emisiunea ”Reporter Special”, moderată de Romeo Couți, invitatul Cozmin Gușă a făcut propagandă pro-rusă, fără a aduce dovezi în sprijinul afirmațiilor sale.
De la începutul războiului, peste 400 de mii de cetățeni ucraineni au fost strămutați forțat în Rusia, a declarat Ombudsmanul din Ucraina, Liudmila Denisova, într-un interviu acordat pentru Euronews.
Atacul ucrainenilor ar fi avut loc lângă localitatea Belgorod, aflată la mai puțin de 20 de kilometri de granița cu Ucraina, transmite agenția de presă Nexta. Potrivit ucrainenilor, trupele ruse se aprovizionau cu armament din depozitele aruncate în aer.
Un soldat rus aflat sub influența alcoolului a încurcat drumul către baza militară rusească și a ajuns din greșeală în tabăra ucrainenilor. Acesta a relatat despre multiplele pierderi pe care le suportă trupele ruse.
Mila este fetița care a fost fotografiată în weekend în timp ce îl îmbrățișa pe Klaus Iohannis, în tabăra de refugiați amplasată la vama Siret. Fetița, în vârstă de șapte ani, a fugit săptămâna trecută împreună cu mama sa din calea bombelor rusești, care
Comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei, Valery Zaluzhnyi a anunțat că doi soldați ruși au fost luați prizonieri de către armata ucraineană. În imagini se observă cum unul dintre ocupanți este un tânăr, probabil proaspăt înrolat în armata rusă și trimis
MapN a oferit joi seara, 17 februarie, explicații după ce o tabără militară a fost instalată în Botoșani, la câțiva km de granița cu Ucraina.
O tabără militară cu un radar militar mobil pentru a supraveghea spațiul aerian a fost instalată în comuna Suharău din județul Botoșani, în apropierea graniței cu Ucraina.
Alphonso Davies, jucătorul echipei Bayern Munchen, a fost diagnosticat cu miocardită după ce a fost infectat cu Covid-19.
Florin Cîțu continuă să se creadă Superman și în 2022, postând pe Instagram o imagine cu îndrăgitul supererou, dar cu fața lui.
Metroul a fost intens și puternic dezbătut în 2021. S-au scris zeci de materiale despre acest subiect, care a involuat pe măsură ce au trecut lunile, dar s-a și scumpit pe măsură. La final de an, metroul scurt a ajuns să coste cât era tot proiectul la înc
Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind achiziția serviciilor de expertiză tehnică a corpurilor de clădire care aparțin Taberei Școlare de la Leghia, în vederea reabilitării și valorificării ac
Clujul are măslini sălbatici, care ar fi apărut din 1600, aduși de trupele otomane.
Campioana României U-BT Cluj a obținut victoria, luni seara, în deplasare cu Happy Casa Brindisi din Italia, în a doua etapă din Grupa B a Ligii Campionilor la baschet masculin, competiție organizată de FIBA.
Mircea Badea a taxat-o pe Dana Budeanu, care atacă marile firme din industria farmaceutică, dar apoi laudă un medicament.
Tudor Chirilă a dezbătut tema dezastrului de la Constanța, enumerând nenumăratele cauze ale incendiului care datează de 30 de ani, despre eșecul campaniei de vaccinare, despre războiul dintre vaccinați și nevaccinați și noua criză din România: lipsa unui
Premierul Florin Cîțu a explicat joi seară care a fost „povestea” filmulețului cu el în rol de Superman, un video care a făcut valuri pe rețelele sociale. El a spus că preferă să posteze lucruri distractive, muzică sau mesaje, ca „un mod de a comunica alt
50 de copii și tineri din cadrul Asociației pentru Solidaritate și Empatie ”Delia Gradinaru” au plecat în tabără în insula Creta, Grecia.
Vârful Vlădeasa este, probabil, cel mai frumos colț de natură din Cluj și cel mai spectaculos.
Tișe le transmite colegilor PNL că ar trebui să le fie rușine de modul în care l-au abandonat pe premierul Florin Cîțu, după ce s-a aflat că acesta a fost prins beat la volan, în SUA, în urmă cu 20 de ani:
Potrivit ultimului raport făcut de Direcția de Sănătate Publică Constanța cu privire la calitatea apelor de îmbăiere, două plaje din Eforie sunt în top în ceea ce privește concentrația de E.coli și enterococi de pe litoral.
Două tipuri de personalitate pentru fiecare zodie. Fiecare om este diferit, însă semnul astral sub care este născut, spune multe despre personalitatea sa. Fiecare zodie, are 2 tipuri de personalități, tu care ești?
Un tren, plin de copii, care se întorcea din litoral a rămas blocat pe câmp, în apropierea Capitalei, mai bine de nouă ore, după ce locomotiva s-a stricat. Printre pasageri, erau și copii de 6-7 ani.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, critică lipsa de coloană vertebrală de care dau dovadă susținătorii lui Florin Cîțu, care până acum o lună îl ”pupau” pe Ludovic Orban. Din tabăra lui Cîțu fac parte Emil Boc, Rareș Bogdan, Daniel Buda.
Deputatul USR PLUS de Buzău, Emanuel Ungureanu, se întreabă ”de ce nu vine DNA” după premierul Florin Cîţu, la fel cum a venit și după Liviu Dragnea.
Aproximativ 15 rulote au luat foc, luni seară, în Bordeaux, într-o tabără improvizată situată vis-a-vis de stația de tramvai Cracovia de la Aubiers, Franța.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că documentul cu antetul Guvernului, transmis de echipa lui Florin Cîțu în care se stabilesc linile de comunicare ale candidatului pentru șefia PNL, nu este de acceptat.