S-a inaugurat un drum județean care ar trebui să ducă înspre granița cu Ucraina. Evenimentul s-a ținut cu mare fast, cu un sobor de preoți care să sfințească drumul și cu clasicele tăieri de panglici.
Gândacul de scoarță de copac, pe numele lui științific ipide, pare a fi folosit la Beliș pentru a scoate comuna din Parcul Național Apuseni, adică din aria protejată și permiterea de construcții. Practic, toată frumusețea montană s-au distruge de vile, ca
Un clujean a rămas cu gust amar după o scenă din trafic, care a avut-o ca eroină pe o polițistă. Femeia în uniformă i-a dat flash -uri unui alt șofer să se traga din fața ei și, pe Observatorului a evitat sensul giratoriu, intrând printr-o benzinărie.
Cartierul ”Între Lacuri” a fost construit după 1980, dar a rămas și o parte însemnată din casele vechi. Probabil că regimul Ceaușescu ar fi urmat să le demoleze și pe acestea, dar a venit Revoluția și lucrurile au stopate la timp.
Tăierea unui arbore este un proces care necesită cunoștințe și abilități speciale pentru a fi făcut în siguranță și eficient.
Miercuri, 1 februarie, în mediul online au apărut imagini în care un elev de la un liceu din Bacău a pălmuit, umilit și jignit alți colegi de ai lui. Imaginile s-au propagat în spațiul public sub denumirea de scene de „bullying”, dar se atrage atenția asu
Un tânăr decepționat din dragoste a considerat că viața nu mai merită trăită, așa că a încercat să se spânzure. Familia a intervenit rapid și i-a tăiat funia, dar tânărul tot a ajuns la spital, și nu din cauza sugrumării.
Câţiva indivizi au băgat spaima în mai mulţi pasageri aflaţi într-un tren. O femeie în vârstă de 54 de ani a fost rănită după ce trenul a fost atacat cu pietre.
Un spărgător a pătruns în incinta Pilates Cluj Reformer Studio și a făcut pagube. Poliția nu l-a identificat până în acest moment.
Lucrările de renovare a Parcului Ștefan cel Mare, din spatele Teatrului Național, i-a revoltat pe clujeni. Proiectul final nu pare să sporească „dimensiunea verde a Clujului”, cu care se mândrește Emil Boc.
Un bărbat din județul Mureș și-a tăiat brățara de monitorizare electronică de la picior, supărat că soția sa nu i-a răspuns la telefon. Acesta a amenințat că se aruncă de la etaj.
Mitropolia Ardealului l-a suspendat pe părintele David Stoica, după ce a cerut bani la pomelnice, pentru a plati facturile de curent ale bisericii.
Un preot din Sibiu a fost oprit de la slujire după ce în timpul unei predici a avut un derapaj. Mitropolia Ardealului spune că faţa bisericească suferă de o boală gravă şi urmează tratament, acesta fiind și motivul derapajului său.
Accident grav, în noaptea dintre marți, 10 ianuarie, și miercuri, 11 ianuarie, pe o șosea din județul Mureș. O autoutilitară a fost de-a dreptul strivită între două TIR-uri.
Traficul nebun de la Cluj-Napoca din fiecare zi de vineri ne întărește tot mai mult senzația de mare metropola.
Un bărbat din Gilău a fost atacat cu drujba, în timp ce își vizita copilul. Bărbatul s-a despărțit de soție și s-a dus joi seara să își viziteze copiii, cu acordul soției, susține el.
Un accident foarte grav s-a produs in jurul orei 18.40, in cartierul Buna Ziua.
Un clujean nu a vrut să renunțe la tradiție și a tăiat și în acest an porcul, în spatele Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu”.
O flotă de mașini de lux, în valoare de peste 800.000 de euro, a fost furată de hoți dintr-o parcare securizată din Anglia în aproximativ un minut.
Desfășurare impresionantă de forțe ale poliției din Barcelona, după ce un român, care scotocea după fier vechi într-un tomberon, a dat peste un cadavru mutilat. Rămășițele umane erau îndesate într-o valiză, relatează publicația spaniolă El Pais.
Deși au fost finalizate înainte de termen, lucrările din fața Teatrului Național, sunt făcute „de mântuială”, spun mai mulți clujeni nemulțumiți de calitatea acestora.
Rapperul american Kanye West, cunoscut sub numele de Ye, și-a anunțat duminică 20 noiembrie, intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2024 din Statele Unite, scrie Agerpres.
Primarul Emil Boc a prezentat în imagini esplanada de la Teatrul Național, care pare neschimbată față de cea din trecut.
Manelistul Culiță Sterp a fost reținut pentru 24 de ore după accidentul de la Cluj, produs în timp ce fugea de poliție.
Un hacker cu patru clase a spart site-ul Consiliului Județean Cluj și al Poliției Locale Ploiești. În cazul instituției din Cluj a cerut și răscumpărare.
Bradul de Crăciun a ajuns în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Misiune contracronometru în Alba! Doi polițiști au reușit să taie funia cu care un bărbat din județul Alba încerca să-și ia propria viață.
Fostul soț al Simonei Halep, Toni Iuruc, a comentat scandalul momentul în tenisul feminin, acuzațiile de dopaj la fostul număr unu mondial.
Galeria CFR Cluj a fost prezentă în număr mare la meciul cu U Cluj, unde a fost autoarea unor scandări nepotrivite pentru un meci de fotbal.