Caz halucinant la Târgu Jiu! O întreagă familie a ajuns la spital, după ce a mâncat ciorbă cu insecticid, sâmbătă.
Trenurile noi Alstom Coradia vor începe să circule pe căile ferate din România începând din toamna acestui an, a anunțat directorul Alstom, care a prezentat și cum vor arăta noile garnituri feroviare.
Este anchetă la Târgu Jiu, după ce o funcționară a teatrului din localitate a fost surprinsă dormind în timpul programului de lucru.
Un nou cutremur produs în România a fost resimțit și la Cluj.
Institutului pentru Fizica Pământului (INFP) avertizează că un cutremur mare va lovi România, fără estimări însă, privind perioada producerii. Planul de risc al Capitalei arată că peste 6.500 de oameni ar muri în cazul unui seism precum cel din 1977.
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a cerut, marţi seara, demisia directoarei Grădiniţei cu program prelungit „Constantin Brâncuşi” după ce părinţii copiilor au fost puşi să semneze o declaraţie pe propria răspundere în caz de cutremur.
Părinții de la o grădiniță din Târgu Jiu au fost puși să-și asume riscurile unui cutremur dacă aduc copiii în unitatea de învățământ.
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, anunță că activitatea angajaților Primăriei orașului va fi relocată în spațiile stadionului din oraș, după ce clădirea Primăriei a fost afectată de cutremur.
Un bărbat de 55 de ani a sărit de la etajul 1, unde locuia, de teama cutremurului cu intensitatea de 5,7, și a ajuns la Spital.
Vin trenurile electrice din contractul de 600 de milioane de euro care deservesc transportul din Cluj spre București, Timișoara și Iași.
În Cluj există un magazin ANAF de unde oamenii pot cumpăra diverse bunuri la prețuri reduse. Astfel de magazine există în mai multe județe din România.
Necazul unora este avantajul altora. Produsele confiscate de ANAF din magazine atrag cumpărătorii ca un magnet datorită prețurilor mici.
Două mii de euro le-a fost daţi întreprinderilor mici şi mijlocii de Guvern, prin Ministerul Antreprenoriatului, în perioada Pandemiei. Acum, sute de antreprenori din ţară trebuie să returneze ajutorul de stat acordat în perioada Pandemiei de Covid-19.
Un profesor de matematică și informatică este anchetat de Poliție, după cea profitat de o elevă de 16 ani, cu care făcea meditații. Cei doi au fost prinși în flagrant chiar de mama fetei.
Trei preoți falși au câștigat peste 80.000 de lei de la persoane pe care le-au înșelat, promițându-le că le pot rezolva diverse probleme „sufletești”.
U-BT s-a impus vineri, 18 noiembrie, în mod categoric în fața celor de la CSM Târgu Jiu în Liga Naționala de Baschet Masculin Mozzart.
ANAF organizează, în perioada imediat următoare, licitații publice pentru vânzarea de obiecte din metale și/sau pietre prețioase care au un preț cumulat de pornire a licitațiilor de aproape două milioane de lei.
U Cluj ar urma să semneze joi cu un antrenor care nu a mai lucrat din mai 2021.
Cartoful, produsul cu cea mai mare creștere a prețului în ultimul an, a început să se ieftinească. În numai o lună, prețul a scăzut cu 13%.
Poveste scoasă direct din filme a unor frați despărțiți în urmă cu 30 de ani și găsiți acum de polițiști. 30 de ani în care fiecare a trăit sentimente diverse, de la frământări și speranțe până la ură față de sistem.
Va începe o nouă licitație pentru încă 20 de trenuri electrice de lung curs, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Universitatea Cluj a pierdut împotriva ultimei clasate din Slovenia, fiind învinsă de formaţia slovenă NK Aluminij cu scorul de 1-0 (1-0), duminică, la Kidricevo, într-un meci amical.
Mădălin, bărbatul de 40 de ani, care s-a înecat într-o piscină din Târgu Jiu a făcut infarct.
După un sezon de la revenire, baschetbalistul Giordan Lee Watson, părăsește echipa clujeană.
FC Universitatea Cluj anunță un nou transfer pentru sezonul din Liga 1, după ce s-a reunit marți seară. Marius Briceag (30 de ani), un fundaș stânga cu peste 130 de meciuri în Liga 1 și care are în palmares o Cupă a României este noua achiziție a Universi
FC Universitatea Cluj a anunțat primul transfer al verii, pentru întărirea lotului înainte de meciurile tari din Liga 1. „U” l-a transferat pe Andrei Pițian (26 de ani), un fundaș central cu peste 120 de meciuri în Liga 1 și cu prezențe în cupele europene
Șoferul snopit în bătaie şi torturat de mascații din Gorj a pierdut trei organe. Cei patru mascaţi, din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Gorj, au fost reţinuţi pentru tortură şi tentativă de omor, după ce au bătut fără milă un suspect care i-a minţi
Cluj-Napoca este perceput de tineri drept cel mai curat şi unit oraş din România, conform unui studiu de specialitate, publicat cu ocazia Zilei Tineretului, de Consiliul Tineretului din România.
U-BT Cluj-Napoca a jucat în această seară ultimul meci din sezonul regulat pe teren propriu. Formația antrenată de Mihai Silvășan a învins, marţi, după prelungiri, formaţia SCMU Craiova, scor 100-97 (42-30, 92-92), în meciul restant din etapa a 17-a a Lig
Andreea Bălan, de la trupa Andre, a spus că le-a permis artistelor numărul unu din România: Delia și Andra să fie pe locul 1 în topuri.