După confirmarea singurului show Black Eyed Peas din Europa în 2018 la UNTOLD, organizatorii festivalului completează lista cu alți 130 de artiști internationali dar și din România, care se alătura celorlalți anunțați deja
În mai puțin de două luni, Black Eyed Peas vor susține un show extraordinar la UNTOLD. După succesul răsunator al turneelor The E.N.D, The Beginning, când au făcut sold-out stadioane în întreaga lume,
Un tânăr a fost amendat de jandarmi după ce i-a arătat degetul mijlociu președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
Experiența unică de la malul Mării Negre este completată în acest an și de artistul ALOE BLACC, care a contribuit și a dat voce piesei care l-a consacrat pe dj-ul AVICII, ”Wake me up”.
Cel mai mare festival de pe plajă din Europa, NEVERSEA aduce în această vară pe litoralul românesc cei mai buni artiști ai momentului.
Circa 100 de tineri au donat sânge la o caravană mobilă amplasată pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca pentru a primi un bilet gratuit de o zi la festivalurile Untold sau Neversea.
De la o ediție la alta, campania BLOOD NETWORK inițiată de organizatorii festivalurilor UNTOLD și NEVERSEA se dezvoltă puternic, atât în privința numărului de oameni care donează sânge
Armin Van Buuren, Steve Aoki, Galantis, GTA, Jonas Blue, Kungs, Tujamo, Yellow Claw alături e The Script, John Newman, Scooter, Hardwell, Axwell & Ingrosso și Steve Angello sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scena principală NEVERSEA
Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a spus că a votat cu Răzvan Burleanu, pentru șefia FRF.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță ”angajarea” robotului virtual Antonia, care va rezolva toate problemele de preluare de cereri.
UNTOLD 2018 vine în acest an, pe cele 10 scene, cu unii dintre cei mai buni artiști internaționali ai momentului. The Chainsmokers, Jason Derulo, Armin van Buuren, Kygo, Diplo, Afrojack, Tiesto, Don Diablo,
Organizatorii Neversea anunță că celebra trupă The Script vine pentru prima dată în România la ediția din 2018 a festivalului. Alături de ei mai urcă pe scenă: John Newman, Scooter, Redfoo, Axwell&Ingrosso,
Celebra artistă pop Shakira, acuzată de fraudă de fiscul spaniol, a plătit taxe de peste 20 de milioane de euro.
Organizatorii UNTOLD au anunțat primele nume de artiști care vor urca pe scenele festivalului din această vară.
Organizatorii NEVERSEA au scos la vânzare, miercuri, 7 februarie, primele 5.000 de abonamente pentru cea de-a doua ediție a festivalului de la malul mării.
Cea de-a doua ediție a celui mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA va avea loc în perioada 5-8 iulie 2018, în Constanța.
Patronii restaurantului ”Off the Wall” din Cluj-Napoca, doi canadieni, au anunțat că pun lacăt pe afacere, fiind afectați de schimbările de taxe.
Piața de mașini reprezinta un subiect controversat în țara noastră din pricina taxelor auto și a raportului de mașini noi cu second hand, dar haideți să vedem și aspectul global al acesteia.
Cluj-Napoca - Taxe și impozite locale - Taxele și impozitele locale se pot plăti de luni, 8 ianuarie, începând cu ora 8.00, la sediul din Piața Unirii nr 1 și la toate primăriile de cartier.
Conform reprezentanților municipalității, prima zi de lucru cu publicul în anul 2018 este 3 ianuarie, începând cu ora 8.00 la Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moţilor nr. 7 şi la
Datorită interesului extrem de mare manifestat de către fanii UNTOLD pe perioada primelor două runde de vânzare când s-au achiziționat peste 28.000 de abonamente
Deși mai sunt 8 luni până la a patra ediție a festivalului UNTOLD, interesul pentru abonamente depășește orice așteptări. Zeci de mii de fani își doresc să-și asigure un loc pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din Eur
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a criticat dur decizia Guvernului de a elimina taxa de mediu, precizând că România a devenit un cimitir al mașinilor second hand.
Reprezentanții Primăriei municipiului Cluj-Napoca au susținut, vineri, în fața experților europeni, veniți la Cluj-Napoca pentru vizita în teren, candidatura orașului nostru pentru titlul de Oraș European al Sportului în anul 2018.
Muncipiul Cluj-Napoca și-a anunțat candidatura la titlul de Oraș European al Sportului în anul 2018.
Organizatorii UNTOLD anunță că a doua rundă de abonamente pentru ediția din 2018 se va lansa marți, 28 noiembrie, ora 14.00.
Untold 2018 are loc la inceputul lunii august.
Terapia Cluj a calculat la un salariu brut de 4.000 de lei (un angajat primeşte un salariu net de 2.806 lei), cât trebuie să plătească o companie în plus şi cât câştigă sau pierde un angajat după schimbările fiscale.
O serie de străzi din zona 2 a Clujului vor trece în zona 1 de tarifare, pentru că sunt centrale și unii șoferi profitau de acest fapt pentru a plăti mai puțin.
Clujenii reclamă în continuare haosul de pe strada Câmpului, unde nicicum nu se găsește o soluție pentru a împăca toate părțile.