Antrenorul U Cluj, Erik Lincar, s-a accidentat serios în timpul meciului cu Poli Timișoara. Gabriel Giurgiu, managerul sportiv al ardelenilor, a explicat la finalul meciului cum s-a produs accidentul.
U Cluj este în formă bună și a câștigat categoric prima etapă, învingând cu 3-0 pe Poli Timișoara.
Suporterii U Cluj s-au adunat în Piața Muzeului, înainte de meciul cu Timișoara, unde au fost provocați de doi ”feroviari”.
Din rău în mai rău pe calea ferată, așa poate fi rezumată în câteva cuvinte circulația trenurilor de la Suceava spre Ardeal și retur din ultimele trei zile.
O echipă de cercetători americani a anunțat care dintre vaccinurile anti-COVID-19 sunt sigure pentru sugari, în timpul alăptării. Specialiștii au făcut un studiu pe șapte femei cu copii mici imunizate împotriva coronavirusului și au explicat ce au descope
O companie de asigurări din Marea Britanie a stabilit un clasament al orașelor europene în funcție de oferta gastronomică pe care o pun la dispoziție localnicilor și vizitatorilor.
Un pod a fost montat strâmb și doar trei utilaje lucrează pe tronsonul Sebeș-Turda al autostrăzii A10, pe care ministrul Transporturilor a promis că se va putea circula din această toamnă.
Un tânăr care se afla încă de la 7 ani într-o casă de tip familial din Cugir a intrat la două facultăți de medicină cu media 9.30. Angajații instituției l-au dus timp de doi ani la meditații.
Prețul apartamentelor a explodat în ultimii 5 ani: la ce nivel au ajuns și care sunt orașele cu creșteri mai mari de 50%?
Silvia Sbârciu este noul director al Filarmonicii de Stat Transilvania, urmând să ocupe funcția din 1 august.
Sociologul Barbu Mateescu, stabilit la Cluj, face o comparație între orașele Cluj-Napoca și Timișoara, folosind două tinere, prietene, dar diametral opuse.
Cei mai mulți elevi admiși cu media 10 sunt la liceele ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca, ”Emil Racoviță” din Cluj-Napoca.
Cadre cu natura, instantanee, momente bine gândite și atent încadrate, unghiuri alese cu multă migală și multe alte elemente inedite au fost surprinse în imaginile înscrise în proiectul „Poveștile #IuliusGardens în imagini”.
CFR Cluj se pregătește să înceapă cursa pentru câștigarea celui de-al cincilea titlu la rând în Liga 1.
Prețurile apartamentelor noi vândute pe piața din România au crescut cu 3,1% în 2020 față de anul anterior, ajungând la o medie de 1.322 de euro/mp.
Cererile pentru chirii au crescut substanțial în ultimul an, prețul acestora, crescând, de asemnea, pe măsură. România deține cea mai mare rată de supraaglomerare din UE.
Circulația pe autostrada A10, Turda - Sebeș, este un adevărat chin pentru șoferi. Aceștia reușesc cu greu să iasă de pe autostrada nefinalizată.
Festivalierii pot dona sânge pentru a merge la Untold. Campaniile sunt lansate în mai multe orașe mari din țară.
Tânăr student, reţinut după ce i-a dat foc unei vecine. Femeia a decedat la spital cu arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului.
Lucrările pe lotul doi al autostrăzii Sebeș - Turda avansează, iar CNAIR a prezentat imagini din dronă.
Ani de zile ne-am luptat sa modificăm un sistem de admitere la liceu care favoriza mita, pilele, relatiile si meditațiile cu profesorii de la liceul la care voia copilul sa dea admitere. Am introdus pentru asta evaluarea nationala. Acum vrem sa revenim la
Noul magazin HORNBACH va fi deschis publicului începând cu data de 15 iulie 2021. Amplasată pe strada Plevnei 1 - 7, pe un teren de 4,1 ha, noul magazin are o suprafață de circa 23.000 mp.
Românii rezervă pentru aventuri extraconjugale hotelurile cu servicii SPA și piscină. Preferă zonele mai retrase și sunt dispuși să plătească mai mult decât în cazul vacanțelor de familie.
Mihai Gâdea s-a lăudat cu fiica lui, care a luat BAC -ul și va studia în Olanda.
Trei mari municipii din România, Cluj-Napoca, Oradea și Timișoara încă nu au drumuri moderne pentru legătura cu rețeaua de autostrăzi.
Bacalaureat 2021. În 42 de licee din țară, niciun elev nu a luat examenul de Bacalaureat 2021 în sesiunea iunie-iulie.
Premierul României se laudă pe Facebook în mod deșănțat că "a intervenit" și a rezolvat el cu transferul în străinătate a doi mari arși, după accidentul de la Petromidia, scrie deputatul USR-PLUS de Buzău Emanuel Ungureanu.
Un accident feroviar a avut loc joi, 1 iulie, în jurul orei 14:00, în municipiul Gherla. În urma impactului, șoferul mașinii a murit.
Costul vieţii în România a crescut mult faţă de ultimii cinci ani, la fel ca şi salariul minim sau inflaţia. Preţurile au ajuns şi ele ridicate, iar transportul lasă de dorit.
Proiectul „Poveștile #IuliusGardens în imagini” este o invitație adresată tuturor de a privi în jur, de a ne lăsa fermecați de natura din parcurile IULIUS și de a o transpune în fotografii.