Raportul Akamai publicat la începutul anului arartă că România a pierdut destul de multe puncte în clasamentul statelor cu cele mai mari viteze de internet, fiind clasată abia pe locul 14.
PET -urile colectate pentru a fi construită ”Scena Verde” de pe Lacul Gheorgheni sunt furate din tarcurile amplasate în oraș.
O petrecere caritabilă este organizată pe acoperițul unui restaurant din Cluj-Napoca, în cadrul proiectului Day 15 din programul Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului.
Reprezentanții CFR Călători anunță că în perioada mini-vacanței de 1 mai, vor fi suplimentate cursele cu 16 trenuri InterRegio și Regio.
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a participat, joi, la inaugurarea unei unități speciale pentru tratarea bolnavilor arși grav la Spitalul de Urgență Floreasca, precizând că va urma să fie construită una și la Cluj.
Asociația Club Sportiv Roțile Abilitatii lansează marti, 7 aprilie 2015, în premieră la nivel local, Structura de Economie Socială (SES) înființată în proiectul Abilitățile Contează și Economic.
Cluj Crusaders a primit vizita echipei rivale din cadrul Conferinţei de Nord-Vest a CNFA, ȋntr-unul dintre cele mai importante meciuri din acest sezon competiţional.
Andrei Grigoriu a impresionat la ”Romanii au talent”, dar trecutul lui a șocat.
Cluj Crusaders a câștigat meciul de la Reșița și e în drum spre cucerirea cupei ROBOWL VI.
Patru candidați la concursul de notar public, organizat în 2014 la Cluj-Napoca, au ajuns să facă plângere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii pentru a-și găsi dreptatea.
Richard Clayderman, ”cel mai de succes pianist al lumii”, va concerta în Timișoara, pe 27 martie, și în Cluj-Napoca, pe 28 martie, ora 19.30, la Teatrul Național Cluj-Napoca.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, în fața membrilor PMP, în cadrul adunării de la Timișoara, că a lăsat "o țară în care politicienii sunt la cheremul justiției".
Parcarea avioanelor de la Aeroportul Cluj a fost întăbulată de un bărbat, iar Consiliul Județean Cluj nu se grăbește să recupereze terenul, cu toate că are o decizie a instanței care îi permite acest lucru.
Un fost jucător al CFR Cluj, care a pus umărul la promovarea în prima Ligă, crede că în Gruia aroganța se plătește.
Potrivit Facebrands.ro, serviciul care se ocupă de minitorizarea paginilor de Facebook, numărul utilizatorilor români a atins opt milioane, fiind înregistrată o creștere de 5% față de începutul anului.
Un maramureșean a fost prins de polițiștii de frontieră cu nevasta în portbagaj.
O elevă de clasa a III-a de la o şcoală din Arad a găsit o lamă de ras într-u corn primit la școală, prin programul ”Lapte şi corn”.
Doi luptători, Dorin Stan și Livius Bacila, de la centrul Tengu din Cluj-Napoca, au câștigat titlurile naționale în gala Kombat liga, desfășurată diminică seara, la Timișoara.
Cântăreața de muzică populară Anamaria German Vergu are nevoie de ajutor, iar colegii ei vor susține un concert umanitar la Cluj.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, propune o măsură radicală pentru a scăpa de persoanele care ”poluează” mijloacele de transport în comun din oraș.
Aeroportul Cluj este la un pas să piardă investiția de 76 de milioane de euro pentru transport intermodal, pentru că șefii Consiliului Județean Cluj refuză să semneze niște acte.
Ultima achiziție a lui Adrian Mutu trăiește o adevărată dramă. L-a părăsit pe fostul fotbalist al lui CFR Cluj, Laszlo Sepsi, și s-a combinat cu Mutu.
Ardelenii sunt considerați a fi mai lenți și chiar sunt subiecte de bancuri în alte regiuni ale țării. Specialiștii au demontat această teorie.
Membrul Consiliului de Administrație al SRTv, Radu Carp, îl somează pe şeful TVR Cluj, Romeo Couți, să spună dacă a contactat Primaria Cluj-Napoca pentru organizarea Eurovision în acest oraş.
Deputatul PSD Cluj, Aurelia Cristea, susține că finala națională a concursului Eurovision nu se desfășoară la Cluj pentru că Emil Boc nu a fost interesat de acest lucru.
Aproximativ 200 de clujeni care au credite în franci elvețieni au ieșit în stradă, duminică, la Cluj, pentru a protesta.
O femeie și o adolescentă de 14 ani au fost prinse de polițiști după ce ar fi luat mai multe articole vestimentare dintr-un magazin, fără să le plătească.
Prima lună a anului a adus scumpirea apartamentelor la Cluj-Napoca, mult peste cifrele din alte orașe.
Sindicatele din cadrul Studioului Teritorial TVR Cluj s-au reunit într-o ședință cu membrii și l-au pus la zid pe directorul Romeo Couți, pe care îl acuză că folosește studioul în propriile interese, fără a se gândi la dezvoltare.
Institutul Național de Statistică a publicat recent un clasament al celor mai bune orașe din România, în care merită să locuiești.