Deja putem spune că este o tradiție ca în Dezmir să stațiile de autobuz să fie devastate de derbedei.
Pescobar a scos bani grei din buzunar, după ce ANPC i-a închis restaurantul din Herăstrău, în urma mai multor nereguli găsite.
Comediantul clujean Mircea Bravo a fost la iUmor și a făcut România să râdă. El promovează acum noul lui film, iar toate glumele au fost despre nunți.
Interviu Organon: Întrebări pentru Georgeta Corciu - Associate Director - Pricing, Market Access, Policy & Communication
O mămică care a născut la Clinica Ginecologie 1, din Cluj, a decis să-și împărtășească povestea cu alte femei care vor să nască la un spital de stat.
Clujul a dat dovadă de nenumărate ori că este un oraș al oamenilor cumsecade.
Administrația din Florești a demarat lucrările la șantierul celui mai mare parc din istoria comunei. Localitatea face eforturi pentru a-și schimba imaginea și a virat tare spre zone verzi, construcția și extinderea unităților de învățământ, dar și spre gă
„U” Cluj a remizat pe teren propriu, scor 1-1 cu Universitatea Craiova. După o primă repriză modestă, „șepcile roșii” și-au ridicat nivelul de joc și au reușit egalarea prin Dan Nistor, care a revenit în teren după o accidentare.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului FCSB, nu s-a abţinut după ce CFR Cluj a fost învinsă de Rapid în Giuleşti, scor 3-1.
Tzancă Uraganu, unul dintre maneliștii preferați de tinerii de azi, l-a taxat dur pe Paul Nicolau, cunoscut ca Pescobar,, după Taverna Racilor a fost închisă de Protecția Consumatorilor.
Un motociclist amendat pentru că nu avea trusă medicală și stingator a dat în judecată Poliția Rutieră Cluj și a obținut transformarea amenzii în avertisment.
Cunoscutul om de televiziune, jurnalist și lector universitar, Lucian Mîndruță, a trecut prin Zalău, unde a ținut un training, dar a fost impresionat de un detaliu pe care foarte rar îl întâlnești în alte orașe mari din țară.
Teologul clujean Radu Preda, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie din cadrul UBB Cluj, este în război deschis cu Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei.
Acuzat că a făcut praf strada Kogălniceanu, Boc a schimbat, pe ascuns, firma care asigură asistență tehnică pentru acest proiect de modernizare.
Părintele Jan Nicolae, din Alba Iulia, unul dintre cei mai apreciați preoți din Ardeal, a fost suspendat de Arhiepiscopul Irineu de la predică pentru 30 de zile, iar motivul este absurd.
În zilele toride cei care au pornit aparatele de aer condiționat au trăit în răcoare, dar și facturile le dau fiori reci. La fiecare grad de răcoare facturile au sărit cu 8%.
Cluj Folk Fest a avut loc în zilele de vineri și sâmbătă, iar atmosfera creată al Colina Camping a fost magică. Natura și muzica bună i-au făcut pe festivalieri să lase grijile la poartă și să se distreze.
Lidia Buble a povestit pe rețelele de socializare un moment mai puțin plăcut cu care s-a confruntat pe aeroportul din Cluj.
Românii n-au renunţat la vacanţe chiar dacă zborurile s-au scumpit şi cu 19%. Deși au simțit la buzunare majorări de preț în ceea ce privește biletele de avion ale companiilor low cost, românii tot au mers să se relaxeze.
Administrația din Florești lucrează mai mult pentru a dezvolta cât mai multe zonele verzi din comună, care sunt deficitare, după explozia imobiliară din ultimii 20 de ani.
Primarul Emil Boc a fost în tribuna VIP la meciul U Cluj - CFR Cluj, iar la final a apreciat regalul fotbalistic oferit de cele două echipe.
Clujul a devenit un oraș nepermis de scump, fiind vândute apartamente de la 150.000 de euro în sus, case cu 1,5 milioane de euro. Până chiar și cabanele au ajuns să coste zeci de mii de euro.
Zeci de berze s-au stabilit provizoriu pe blocurile și clădirile înalte din Grigorescu. Acestea profită de aceste zile calde pentru a se antrena, iar Someșul le oferă destulă hrană, așa că blocurile din Grigorescu sunt locul ideal pentru acest popas.
România nu mai are nicio universitate în Top 1000 în clasamentul internaţional Shanghai (ARWU) din 2023, iar faptul că UBB a ieșit din topul celor mai bune 1000 universități din lume a ținut primele pagini ale ziarelor din România.
Soția lui Flick a ținut să le atragă atenția hotelierilor să nu își bată joc de turiști, pentru că mulți români adună bani timp de un an pentru o vacanță.
Irina Deaconescu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate vloggerițe de la noi din țară și soția fotbalistului de la CFR, Cristi Manea.
Mulți români din vestul țării au decis să petreacă frumos minivacanța de Sfânta Maria la stațiunea Băile Felix.
Gheboasă este antieroul de la Untold, dar s-a urcat pe culmile succesului ajutat de platforma TikTok.
Peste 420.000 de oameni au participat la Untold Festival, iar show -urile au fost închise de celebrul Armin van Buuren.
Clujenii care locuiesc în blocul de pe strada Fabricii 105 trăiesc cu frica în sân după un incident care a avut loc la finalul săptămânii trecute.