Internaţionalul român Ciprian Marica este de părere că procurorii din România prima dată arestează și apoi face cercetări.
ALEXANDRU MACINGO, boxerul care a făcut KO mai mulți oameni nevinovați pe strada Paris, a fost suspendat de Feredația Română de Box.
KUSADASI este una dintre locațiile ce trebuie bifate în agenda de orice călător adevărat. Destinația este surprinzătoare, fiind un oraș-stațiune vibrant, în care ca turist nu te vei plictisi niciodata.
Un clujean a fost arestat și ținut un an într-o închisoare din SUA, fiind acuzat de viol.
Ştiri de Cluj continuă seria dezvăluirilor despre relaţia pe care fostul negociator şef al României la Uniunea Europeană, profesorul universitar Vasile Puşcaş, ar fi avut-o cu Securitatea. Deşi, Vasile Puşcaş neagă că a dat note informativ
Universitatea Cluj a câștigat meciul cu marea rivală, CFR Cluj, după 42 de așteptare.
O bibliotecă, un birou şi un scaun făcute special pentru Nicolae Ceuşescu vor fi scoase la licitaţie.
O clujeancă a trăit o experiență șocantă cu un șofer RATUC, care a fost la un pas să o calce cu microbuzul.
Unul dintre foștii colegi de emisiune ai lui Ștefan Bănică Jr. a vorbit despre posibilele motive ale deciziei artistului de a părăsi emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe care a prezentat-o timp de opt ani de zile.
Licitația pentru atribuirea transportului județean Cluj a fost viciată pentru că atribuirea licenţelor de traseu s-a realizat în mod nelegal.
Universitatea Cluj a pierdut meciul cu Dinamo, după reușita lui Cosmin Matei.
Președintele CNMT, Laszlo Tokes, a comparat revoluția maghiarilor din 1848 cu ceaa românilor din 1989 și i-a îndemnat pe etnicii maghiari să lupte alături de români pentru obținerea autonomiei Transilvaniei.
Arpad Paszkany a vorbit despre bunurile pe care le scoate la vânzare și a spus cât cere pe ele. Despre plecarea din România a ținut să precizeze că oricum e plecat noua luni pe an din țară.
Deputatul PSD Bogdan Diaconu îi face o plângere penală președintelui Consiliului Național Secuesc, Izsák Balázs, din cauza Marșului Secuilor, acuzându-l pe acesta de instigare la discriminare.
Secuii au protestat, luni seară, la Târgu Mureş de Ziua Libertăţii Secuieşti.
Un clujean a impresionat pe toată lumea la show -ul ”România dansează”, cu mișcările lui, dar a ținut ascunsă cât a putut de mult povestea de viață pentru a nu fi privit cu milă.
Cătălin Măruță a prezentat la Cluj evenimentul de la Iulius Mall Cluj, unde s-a stabilit recordul mondial cu cele mai multe femei care se rujează simultan.
Doi îndrăgostiți s-au rătăcit în Cheile Turzii, sâmbătă, 8 martie, în timpul unei excursii ce trebuie să fie relaxantă.
Europarlamentarul Corina Crețu a ținut să o felicite pe Aurelia Cristea, proaspăt numită în funcția de ministru al Dialogului Social.
Elevii claselor a XI-a și a XII-a au susținut luni proba de Limba și literatura română în cadrul Simulării Naționale a Examenului de Bacalaureat, iar ”perlele” acestora nu aveau cum să lipsească.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că demisia lui Crin Antonescu din funcția e Președinte al Senatului nu a intrat încă în Monitorul Oficial și că aceasta poate fi respinsă la Curtea Constituțională.
Curtea de Apel Cluj scoate Fany de pe rutele care spre principalele localități satelit ale municipiului Cluj Napoca, Florești, Apahida, Chinteni, Baciu și Feleac.
Imaginea celebrei cântărețe de origine clujeană, Andra, a fost recent folosită de către escrocii cibernetici, care le cereau fanilor bani în numele artistei pentru anumite presupuse acțiuni caritabile.
Deși scandalul pentru guvernarea României este din ce în ce mai aprig, partidele fondatoare ale coaliției USL par să meargă în aceeași direcție când vine vorba de salariile primarilor.
Numele lui Andrei Marga apare într-un dosar de contraspionaj, pe care l-a demarat Securitatea în 1977.
Supraviețuitorii accidentului din Apuseni nu au fost la parastasul lui Iovan, cel care i-a salvat pe toți, așa cum au recunoscut și răniții.
La parastasul lui Adrian Iovan localnicii au făcut bani frumoși din transportul participanților, care nu au avut cum să urce pe Vârful Petreasa.
Tânărul de 17 ani, accidentat marți seara pe strada Regele Ferdinand, de Mercedesul Consulatului Maghiar din Cluj, este fiul unui cunoscut interlop clujean.
Antrenorul Universităţii Cluj, Mihai Teja, a spus la finalul meciului cu Steaua că este mulţumit de jocul echipei sale.
O accidentare dureroasă s-a produs în minutul 86 al meciului Steaua - U Cluj.