Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, în cadrul unei emisiuni TV, că premierul Victor Ponta ar trebui să meargă la Cotroceni pentru a fi redesemnat în funcția de premier, după alăturarea UDMR-ului la guvernare.
Tânăra de 29 de ani care a cauzat accidentul de pe strada Moților, de miercuri noaptea, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite, a fost depistată pozitiv și pentru consum de cannabis.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că actualul Guvern este unul extrem de instabil și speră ca premierul Victor Ponta să treacă prin Parlament o nouă structură guvernamentală până marți.
Președintele Traian Băsescu a anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este de acord să semneze scrisoarea către FMI decât în cazul în care i se vor îndeplini două condiții.
Fostul premier Emil Boc a comentat ironic ruperea USL.
Administraţia Prezidenţială a publicat marţi, pe site, salariile nete ale angajaților.
Corneliu Vadim Tudor a anunțat la Curtea de Apel, acolo unde se aştepta decizia din Dosarul Transferurilor, că patronul echipei Steaua, Gigi Becali, urmează să fie eliberat.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ar fi făcut, sâmbătă, un accident vascular, a anunțat premierul Victor Ponta.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunțat în direct la TV că s-a întâlnit de două ori cu președintele Traian Băsescu la discuții.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seara, la TVR, că deși ar putea fi un premier foarte bun, nu este interesat de această funcție după terminarea mandatului.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR, că ar fi un premier foarte bun.
Cinci moţi salvatori ai răniţilor din accidentul aviatic din Munţii Apuseni au fost la Bihor, duminică, la înmormântarea tatălui liderului PDL, Vasile Blaga.
Președintele Traian Băsescu a lansat un atac fără precedent împotriva premierului Victor Ponta, avertizând că este foarte probabil să facă plângere penală la adresa acestuia, acuzându-l de corupție.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că actualul guvern, condus de Victor Ponta, funcționează cu măsuri care încalcă Constituția.
Adrian Papahagi, vicepreședintele și membru fondator al Partidului Mișcarea Populară, a anunțat că se va retrage din viața politică, urmând să se dedice în totalitate familiei și postului de la Universitatea Babeș Bolyai.
CNSAS a decretat că Traian Băsescu nu a colaborat cu Securitatea. În documentele analizate de Consiliu, apar informații interesante despre cum a refuzat Traian Băsescu p șpagă de 30.000 de fraci belgieni.
Președintele Traian Băsescu a făcut un apel către premierul Vitor Ponta și liderul PNL Crin Antonescu să găsească o soluție cât mai rapid pentru disputele din interiorul USL, astfel încât să nu se ajungă la o criză politică.
Președintele Traian Băsescu nu a colaborat cu Securitatea, potrivit unui raport al CNSAS.
Președintele Traian Băsescu condamnă guvernul Ponta pentru măsurile luate privind creșterea accizei la combustibili și ”electorata”. Șeful statului susține că dacă va fi nevoie îi va îndemna pe oameni să iasă și în stradă.
Primarul Emil Boc i-a dat o replică președintelui PDL, Vasile Blaga, care i-a cerut să decidă vrea să fie membru al unei fundaţii care s-a săturat de PDL.
Decizia de grațiere a omului de afaceri Gigi Becali a pornit o nouă dispută între președintele Traian Băsescu și premierul Victpr Ponta. invitat la o emisiune TV, șeful statului a prezentat avizul negativ, semnat de Victor Ponta, în privința g
Fostul premier Emil Boc a declarat că cei din USL se luptă acum pe ciolan, după ce și-au demonstrat deja competența în cazul accidentului aviatic de la Cluj.
Președinte Traian Băsescu a lansat, marţi, un atac dur la adresa BNR, despre care spunecă trebuie "să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt", el acuzând Banca Naţională de implicare în măsurile care au dus la cre
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că le va cere românilor să protesteze dacă va crește acciza la benzină şi motorină.
Președintele Traian Băsescu a anunțat la Cluj, într-o emisiune televizată, că Dacia va pleca de la Pitești în Maroc, pentru că în România nu sunt autostrăzi.
Tensiunile dintre liderii coaliției USL par să fie tot mai mari în ultima vreme, atât Victor Ponta, cât și Crin Antonescu lansând atacuri publice.
Elena Udrea a declarat că pasagerii au fost ținuți pe Aeroportul Cluj circa 30 de minute pentru că avionul avea întârziere.
Victor Ponta susține că preşedintele Traian Băsescu, fostul prim-ministru Emil Boc şi Elena Udrea ar trebui ”judecaţi pentru subminarea economiei naţionale”.
Președintele Traian Băsescu a plecat de la Cluj, luni dimineața, cu o cursă de linie, iar pasagerii au fost ținuți pe pistă, conform protocolului, pentru îmbarcarea șefului statului și a Elenei Udrea.
Preşedintele Traian Băsescu a primit o amendă, luni, de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru declaraţiile făcute în 3 noiembrie 2010, la Ljubljana, privind situația romilor nomazi, despre care a spus că că "mul