Cotidianul francez Le Figaro a rezervat un material larg crizei politice de la București, publicat cu câteva ore înainte de suspendarea preşedintelui.
Votul din cadrul referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu va putea fi exercitat de oriunde din țară, dar și din străinătate, a anunțat premierul Victor Ponta în şedinţa de guvern.
Suspendarea lui Traian Băsescu a generat un val de articole în presa internațională. În principal, sunt exprimate temeri că democrația din România este în pericol.
Preşedintele Traian Băsescu, a susținut o conferință de presă la Cotroceni și a anunțat ce va face dacă își va pierde funcția în urma referendumului.
Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis lui Victor Ponta, după suspendarea lui din funcție, că dacă va reveni la Controceni nu îi mai da un nou mandat de premier.
Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că , în cazul referendumului, se repetă istoria din 2007, dar că și de această dată Băsescu va câștiga.
Traian Băsescu a fost suspendat de Parlament, vineri seara, dar numai românii au puterea de a-l demite. Tu cum votezi?
Sâmbătă dimineața, la ora 9.00, va avea loc o sedință de Guvern pentru a organiza referendumul, care va avea loc in 29 iulie, a anunțat premierul Victor Ponta.
Camerele de filmat ale televiziunilor au surprins o scenă ”fierbinte” în Parlament, în timpul ședinței privind suspendarea lui Traian Băsescu.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că dacă Băsescu nu este demis în urma referendumului, se va retrage "definitiv" din viaţa politică.
Aproximativ 100 de clujeni, majoritatea membri USL, au protestat vineri de la ora 17:00 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca împotriva preşedintelui ţării, Traian Băsescu.
Suspendarea președintelui Traian Băsescu a început.
Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, crede că avizul Curţii Constituţionale a României (CCR) dat vineri în ceea ce priveşte suspendarea preşedintelui Traian Băsescu este unul negativ în care se resping acuzaţiile USL la adresa şefului statului.
Judecătorii Curţii Constituţionale și-au dat avizul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Curtea Constituţională a constatat, vineri, că Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, acest aviz urmând să fie transmis Parlamentulu
Un protest Anti Traian Băsescu ar urma să fie organizat de la ora 17.00 în Piața Unirii din Cluj-Napoca, iar două ore mai târziu intră în scenă cei care îl contestă pe Victor Ponta și USL -ul.
Preşedintele Traian Băsescu este activ pe Twitter, postând și în engleză diverse reacții legate de posibila lui suspendare.
PDL Cluj acuză USL că încearcă să dea o lovitură de stat, cu scopul de a desfiinţa instituţiile care le stau în cale.
Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi, dacă la prelua funcția de președinte interimar, după suspendarea din functie a lui Traian Basescu, se va comporta "responsabil și discret".
Președintele Traian Băsescu a vorbit în plenul Parlamentului, la invitația majorității USL, care va încerca vineri să îl suspende din funcție.
Parlamentul se întâlneşte joi dimineaţa pentru a citit cererea de suspendare a preşedintelui depusă miercuri de USL. Mâine urmează dezbaterea şi votul.
USL a întocmit o listă cu motive pentru care președintele Traian Băsescu trebuie suspendat din funcție.
Vicepreşedintele Camerei Viorel Hrebenciuc (PSD) a declarat că documentul prin care se cere suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu este finalizat, conţine 17 pagini şi se referă la ultimii doi ani şi jumătate.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că "sunt foarte multe motive" pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, el precizând că UDMR ia în calcul ca parlamentarii săi să fie prezenţi în sală la votul pentr
USL a depus la Parlament o cerere de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, în care a menșionat că referendumul ar putea ave loc între 15 şi 22 iulie.
USL depune astăzi cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, a anunţat deputatul PNL Eugen Nicolăescu.
Preşedintele Traian Băsescu i-a atenționat pe Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea şi Kelemen Hunor să nu mai atace instituţiile statului român.
Mihai Gâdea a prezentat în cadrul ediţie de luni seară a emisiunii "Sinteza Zilei" dezvăluiri incredibile care-l vizează pe şeful statului.
Liderul PNL, Crin Antonescu, ar urma să ocupe funcția de președinte al Senatului, dacă USL va reuși să îl revoce pe Vasile Blaga din funcție, anunță Realitatea TV.
Premierul României Victor Ponta le-a spus miniştrilor că a primit din nou din partea preşedintelui Traian Băsescu scrisoarea prin care şeful statului promite că va demisiona dacă va fi modificată Constituţia.