Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj pentru fanii săi.
Liderul PMP, Elena Udrea, este de pîrere că Traian Băsescu "nu încape în niciun partid politic", însă dacă are nevoie de un instrument politic pentru a-și pune în aplicare proiectele, PMP i se va alătura.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este vizat de cel puțin 20 de dosare penale, numai la Parchetul General, anunță Realitatea TV.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, s-a pensionat în data de 4 noiembrie 2014, iar recent a încasat prima sa pensie.
Traian Băsescu s-a pensionat din 4 noiembrie 2014, când a împlinit 63 de ani, înainte de a părăsi Palatul Cotroceni.
Conform declarației de avere a lui Traian Băsescu, publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale, fostul președinte al României s-a pensionat în data de 4 noiembrie 2014.
Traian Băsescu a primit o lovitură dură imediat după încheierea mandatului său în funcția de președinte al României.
Guvernul i-a pus la dispoziţie lui Klaus Iohannis, ca reşedinţă prezidenţială, vilele de protocol Lac 2 şi Lac 3 ale Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Iohannis va opta între cele două vile.
Președintele ales al României, Klaus Iohannis, și președintele în funcție, Traian Băsescu, vor avea o întâlnire discretă la Palatul Cotroceni.
Elena Botezan a plecat definitiv de la șefia DNA Cluj, decizia fiind oficializată de președintele Traian Băsescu.
Președintele ales al României, Klaus Iohannis, este personalitatea în care au cea mai multă încredere românii, conform unui barometru realizat de Inscop Research la comanda cotidianului 'Adevărul'.
Președintele în funcție al României, Traian Băsescu, a susținut o conferință de presă , joi seara, la Palatul Cotroceni, în care a discutat despre actuala situație a Guvernului.
Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut demisia premierului Victor Ponta.
Președintele Traian Băsescu a oferit o recepție de Ziua Națională, având 1.400 de invitați la sala Unirii de la Palatul Cotroceni.
Vicepremierul Liviu Dragnea și președintele Traian Băsescu au stat de vorbă la recepția de la Palatul Cotroceni, organizată luni seara, de Ziua Națională și chiar s-au fotografiat împreună.
Proaspăt exclus din PSD, primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a lansat o serie de acuze grave la adresa premierului Victor Ponta și a lui Sebastian Ghiță.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri că una dintre greşelile pe care le-a făcut în campanie a fost că a continuat războiul cu preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele ales Klaus Iohannis i-a invitat pe liberali la restaurant pentru a sărbători victoria.
Curtea Constituțională a validat, vineri, rezultatul alegerilor prezidențiale și alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României.
Președintele Traian Băsescu a participat, vineri, la ceremonia pentru validarea alegerii lui Klaus Iohannis, de la Curtea Constituțională. Acesta a declarat că îi va transfera noului președinte toate dosarele importante.
Opt militari și-au pierdut viața, iar alți doi au fost răniți după ce un elicopter PUMA de la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii s-a prăbușit în Sibiu.
Salariile românilor au crescut în ultimele trei mandate prezidenţiale, în medie, cu câte 110%, până la circa 1.700 de lei net pe lună în prezent.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că ambasadorii din Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania şi Germania au cerut MAE noi secții de votare.
Adrian Papahagi fostul PDL -ist și apoi PMP -ist îi cere demisia lui Kelemen Hunor și le face reproșuri multor personalități din România.
O clujeancă este noul ministru al Culturii, propunerea fiind acceptată de președintele Traian Băsescu.
Daniel Mihiș, membru PNL, a fost la un pas să fie agresat de protestatari, duminică seara la Cluj.
Primarul Clujului, Emil Boc, a ieșit în cele din urmă în stradă alături de colegii din ACL și îi face campanie lui Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a primit la Cluj cadou manualul de Geografia României, pentru a învăța mai bine care sunt județele țării.
Traian Băsescu este din nou bunic.
Klaus Iohannis şi Victor Ponta s-au contrat, miercuri seară, la B1 TV, la a doua dezbatere televizată.