În România sunt sute de castele, marea lor parte fiind concentrată în zona Transilvaniei. Castelul Bethlen-Haller din localitatea Cetatea de Baltă, judeţul Alba, pare desprins dintr-un peisaj idilic din Franţa.
Clujul este permanent comparat cu Oradea, care vine tare din spate și sunt mulți clujeni sau veniți în oraș care analizează posibilitatea mutării. Se pot compara cele două orașe în materia construcției de centuri ocolitoare?
Clujul va avea în următorii ani încă două mall -uri, plus zone de birouri și locuințe. Un activist civic prezent la dezbateri a propus să se renunțe de tot la parcări, deși mașina în ziua de azi este indispensabilă.
Interlopul clujean Nelson Mondialu continuă disputa cu Regele fructelor de Mare, Pescobar. Clujeanul îl acuză că a mâncat la el la restaurant și i-a fost foarte rău. Mondialu a depus plângere la Protecția Consumatorilor și crede că de acolo s-a ajuns la î
Mănăstirea Râmeț - „Grădina raiului din Apuseni” este un obiectiv turistic situat în inima Munților Apuseni, în județul Alba.
Cunoscutul actor clujean Bogdan Bob Rădulescu a explicat că Ardealul este consacrat prin ordine și disciplină, dar recunoaște că ungurii au ceva în plus.
Baronul de Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost denunțat la DNA de un om de afaceri din Cluj și apoi reținut de procurori în flagrant pentru 24 de ore, sub acuzațiile de luare de mită și trafic de influență.
Interlopul clujean Nelson Mondialu a spus că i-a făcut plângere lui Pescobar, după ce a mâncat la restaurantul lui și a făcut toxiinfecție alimentară.
Călin Donca a fost scos ieri din spatele gratiilor şi dus la vila sa din Săcele pentru percheziţii. Afaceristul a fost arestat preventiv 30 de zile pentru evaziune fiscală şi înşelăciune cu criptomonede.
Clujenii s-au aprins după ce localurile Taverna Racilor, deținute de celebrul Pescobar au fost închise în București. Pentru că e un subiect aprins, situația a fost dezbătută pe multe conturi de Facebook, inclusiv în Cluj-Napoca.
Piața Agro Transilvania se află la aproximativ 13 km de Cluj-Napoca, în localitatea Dezmir, și este locul în care mulți producători clujeni își expun marfa.
Dorian Popa a fost filmat când întorcea bolidul pe linia continuă, la deschiderea unei shaormerii din Iași. Artistul a fost așteptat de un alai de fani, care au vrut să își facă poză cu el. La final, Dorian Popa a uitat de regulile de circulație și a înto
La ora actuală, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal își desfășoară activitatea la ultimul etaj al Clinicii Medicală 2, din Cluj-Napoca, inclusiv în podul care a fost transformat în spital de profesorul Mihai Lucan.
Ansamblul Folcloric Național Transilvania din Baia Mare a făcut spectacol în Times Square, din New York.
Teologul clujean Radu Preda, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie din cadrul UBB Cluj, este în război deschis cu Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei.
Traficul în Cluj și în localitățile învecinate a fost un coșmar marți dimineață, începând cu ora 7.00. Practic, timpii petrecuți în trafic au crescut de 2 - 3 ori.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, promite că finalul lui 2024 vor fi dați în folosință 250 de kilometri de autostradă şi drum expres.
Un bărbat de 29 de ani a fost reținut de polițiști după ce a comis multiple infracțiuni rutiere.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (D.R.D.P) Cluj anunță restricții de circulație pe Autostrada Transilvania
Constructorul a pornit lucrările de construire a Drumului Expres Tureni - Autostrada Transilvania, așteptat de șoferi de ani de zile. Constructorul Dimex 2000, din Bistrița, face această lucrare și toți ochii sunt ațintiți pe ei.
Cetatea Trascău, judeţul Alba, situată la cinci kilometri de satul Rimetea, oferă o experiență unică celor pasionați de drumeții. Acesta este unul dintre cele mai vechi monumente arhitecturale păstrate până în prezent în Transilvania.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA vine în sprijinul publicului călător prin suplimentarea mijloacelor de transport în comun cu aprox. 25%, incepand cu data de 11.09.2023, ca urmare a începerii anului școlar.
Unul dintre oamenii cheie din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj și-a dat demisia, reclamând că a fost șicanat.
Miron Mitrea, fostul ministru al Transporturilor, a suferit o lovitură, după ce un fost angajat i-a dat foc vilei impresionante din Delta Dunării.
Primarul Emil Boc a aprobat ștergerea de pe statuia lui Baba Novac din Cluj-Napoca a mesajului care prezenta pe scurt destinul tragic al viteazului căpitan al lui Mihai Viteazu.
La o săptămână de la amendarea firmei Supercom de către Garda de Mediu pentru duhoarea din Cluj, Prefectura spune că mirosul nu e de la CMID și nici de la ferma de pui din Aiton.
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, va desfășura, testări gratuite pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului de de col uterin,
Un urs de circa 200 de kg a fost lovit, în cursul zilei de luni, pe Autostrada Transilvania, între Gilău și Turda.
Se face frig în România! Temperaturile scad simțitor de pe o zi pe alta, iar toamna își intră în drepturi.