Grindina a acoperit Autostrada Transilvania, pe tronsonul Turda - Gilău.
Meteo. Avertizări de furtuni severe și grindină în județul Cluj și alte 24 de județe din țară, valabile până sâmbătă dimineață.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a semnat autorizația de construire pentru tronsonul din Autostrada Transilvania, de la Mihăești la Zimbor.
Meteo. Fenomene extreme în toată țara! Cod portocaliu de vijelii și vreme instabilă în Cluj și alte județe din țară.
Cea mai scumpă sticlă de vin produs în România s-a adjudecat în seara de 24 iunie 2021, în Cluj-Napoca, în cadrul unui eveniment, pentru prețul de 1.000 de euro.
România are în prezent 782 de locații publice de încărcare pentru mașinile electrice. Câte dintre acestea se află în Cluj?
Un asistent medical UPU-SMURD Cluj a găsit o sumă mare de bani, în Florești, lângă sucursala Banca Transilvania și i-a predat la Poliție.
Un BMW a fost implicat într-un accident pe Autostrada Transilvania, pe sensul Turda - Cluj. Incidentul s-a produs vineri, 25 iulie, în jurul orei 13.00.
Prima ediție a Cluj Folk Fest, primul festival indoor din România, în pandemie, a ridicat sala în picioare! Prima ediție a festivalului Cluj Folk Fest, care a avut loc în weekend-ul prelungit de Rusalii, 18-20 iunie, la Casa de Cultură a Studenților, a f
Un șofer a fost surprins pe Autostrada Transilvania circulând pe contrasens.
Patrick Ciorcilă, organizatorul Sports Festival, a spus că actuala echipă de conducere a U Banca Transilvania este performantă.
Jucătorii U BT au făcut baie în Someș după câștigarea titlului din 2021. U Banca Transilvania a învins duminică seara, la Sala Polivalentă BT Arena, CSM Oradea.
Bucurie enorma după câștigarea titlului la baschet de către U Banca Transilvania.
Drumul expres de la Tureni la Autostrada Transilvania va fi scos la licitație în acest an, a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
Tronsoanele din Autostrada Transilvania de la Cluj spre Borș sunt în diverse stadii ale licitațiilor. Efectiv se lucrează numai pe Nădășelu - Poarta Sălajului.
Prima ediție a Cluj Folk Fest, primul mare festival organizat după pandemie, debutează vineri, 18 iunie, la Casa de Cultură a Studenților.
Cel mai mare proiect imobiliar din Europa de Sud-Est se construiește la Cluj, cel mai pe val oraș din România.
România a achitat 686 de milioane de lei daune, din 2019 încoace, constructorilor de autostrăzi, care au dat vina pe stat pentru întârzierile de pe șantiere.
Un accident s-a produs luni seara, în jurul orei 20.00, pe Autostrada Transilvania.
Muzeele clujene au fost vizitate sâmbătă, 12 iunie 2021, la Festivalul European Noaptea Muzeelor, ediția a XVII-a, de un număr impresionant de oameni.
Arhitectura noului sediu al Băncii Transilvania este lăudată de arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, care a prezentat clădirea.
Baschetbaliștii de la U BT și cei de la CSM Oradea se întâlnesc miercuri seara, de la ora 20.00, în primul meci al finalei Ligii Naționale de Baschet.
Noul sediu al Băncii Transilvania, de pe Calea Dorobanților, este lăudat de Claudiu Salanță, arhitectul șef al județului Cluj. Acesta a promovat în ultima vreme mai multe proiecte cu arhitectură de calitate din județul Cluj.
”Haterii”, care critică metroul clujean, fiind nominalizați și de primarul Emil Boc, cer acum organizarea de proteste.
Meteorologii anunță, pentru următoarele două săptămâni, temperaturi maxime de 24 - 25 de grade în Transilvania.
Rectorul UBB Cluj, profesorul Daniel David, a explicat că, în toamnă, vor începe cursurile normal.
Consilierii locali din Florești au votat și aprobat organizarea a două evenimente de anvergură în comună.
Echipa de baschet masculin U Banca Transilvania Cluj s-a calificat în finala Ligii Naţionale, sâmbătă, pe teren propriu, după victoria cu scorul de 75-56 (32-31), în faţa formaţiei CSO Voluntari, în meciul cinci, decisiv, al semifinalelor.
Filmele de la TIFF vor rula și la Florești în 2021, în cadrul unui eveniment neașteptat. TIFF Florești va oferi oamenilor șansa de a se bucura de o vară cu filme, în Parcul Poligon.
Ungaria investește și digitalizarea județelor din Transilvania. Programul guvernului Viktor Orban, extins în județele Mureș, Harghita și Covasna.