Grațiela, văduva lui Costel Corduneanu, este cu 20 de ani mai tânără decât fostul interlop temut în toată țara.
Clujul va face din luna mai 2024 transplanturi hepatice la Cluj-Napoca, după includerea Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie (IRGH) „Octavian Fodor” în Programul Național de Transplant Hepatic. Deja, instituția medicală a fost deja acreditată
Laureatul Premiului Nobel pentru Medicină, profesorul William Kaelin, cadru didactic la prestigioasa Universitate Harvard din Boston își va împărtăși cunoștințele în cadrul unei conferințe organizate în Cluj.
Doi pacienți din Cluj au primit o nouă șansă la viață, după ce familia unui bărbat aflat în moarte cerebrală a fost de acord cu transplantul.
Lista de aşteptare pentru transplantul renal în Cluj-Napoca este de 23 de ori mai mare decât numărul operaţiilor anuale.
În data de 8 februarie, la Insitutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca (ICUTR) s-a efectuat primul transplant renal pediatric al anului 2024.
Medicii americani au anunțat că au efectuat primul transplant de glob ocular.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, ”listează ”județul Cluj la Bursa de Valori București, pentru a atrage bani de investiții și pentru a plăti datoriile mai vechi, de 46 de milioane de euro. Chiar dacă e bine să ai bani de noi investiții, e
Primul transplant de inimă artificială la un copil din România a fost realizat în premieră în Târgu Mureș, la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant.
Un pacient care aștepta de 7 ani un rinichi, fiind dependent de dializă, a primit la Cluj-Napoca o șansă la viață.
Senatorul Adrian Oros, președintele Forța Dreptei, a reușit să îl enerveze pe președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, după ce a criticat faptul că județul a rămas fără finanțarea din PNRR pentru Spitalul Pediatric și Centrul de Transplant Multi
Personalul Institutului de Transplant Renal din Cluj-Napoca este pregătit să demisioneze, dacă unitatea va fi absorbită de Spitalul Clinic Județean Cluj. Această posibilitate este vehiculată deja de mai bine de un an, având în vedere datoriile și spațiul
Președintele Forța Dreptei, senatorul Adrian Oros, a comentat loviturile primite de liderii PNL Cluj de la ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a scos de la finanțare spitalele promise de Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Ministerul Sănătății a transmis o adresă în atenția Consiliului Județean Cluj prin care se solicită identificarea unui spațiu în care să fie relocat Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca.
La ora actuală, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal își desfășoară activitatea la ultimul etaj al Clinicii Medicală 2, din Cluj-Napoca, inclusiv în podul care a fost transformat în spital de profesorul Mihai Lucan.
Vineri, 15 septembrie, de la ora 15:00, se anunță un protest în Cluj-Napoca, la Prefectura Cluj, pentru demiterea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, care a pierdut 740 de milioane din PNRR pentru spitale.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, nu mai primește bani din PNRR pentru realizarea celor două spitale promise clujenilor încă de acum câțiva ani.
În ultimele șase zile, 24 de oameni au primit intervenții de transplant de organe în mai multe spitale din țară.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că există anumiți medici care doresc să frâneze realizarea proiectului pentru Centrul Integrat de Transplant Multiorgan din Cluj, din cauza geloziei
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că va vinde unele active din patrimoniul județului Cluj dacă Ministerul Sănătății va refuza în continuare să finanțeze construcția Centrului Integrat de Transplant din Cluj-Napoca.
Continuă protestele de la Institutul de Transplant din Cluj! „Podul insalubru” în care funcționează acum unitatea sanitară, este tot ce au clujenii.
Mai multe vieți au fost salvate de o prelevare de organe făcută la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. Aceasta este cea de-a doua de la începutul acestei luni. Alte vieți salvate datorită gestului nobil al unei familii și profesionalismului echipelor
Mai mulți pacienți cu afecțiuni renale grave au organizat joi, 4 mai, un protest în fața Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca, cerând un corp de clădire nou, care să înlocuiască ”podul insalubru” în care funcționează acum un
La Institutul Clinic de Urologie și Transplant Cluj, 4 pacienți au reușit să scape de chinuitoarele ședințe de dializă, în urma intervențiilor de transplant renal, după ce tragedia unei copile din Baia Mare s-a transformat în șansa la viață pentru mai mul
Un copil de patru ani a fost salvat și a primit o nouă șansă la viață, după ce a primit un rinichi chiar de la tatăl lui. Operația a fost un succes, deși medicii erau îngrijorați din cauza diferenței de vârstă și de greutate dintre cei doi.
Criză de medicamente în România! Românii care au suferit un transplant fie nu găsesc, fie găsesc foarte greu în farmacii medicaţia de care au nevoie.
Vlad Voiculescu l-a criticat azi pe Emil Boc în contextul unei conferințe USR din Cluj-Napoca.
Un bărbat din Marea Britanie trăiește o adevărată dramă. Acesta a descoperit că femeia alături de care şi-a întemeiat o familie îi este soră biologică.