Meciul lui ”U” Cluj cu FC Lăpușul Târgu Lăpuș, pentru promovarea în seria a 3-a, a oferit încă un motiv că locul Universității este mult mai sus. Scorul a fost 8-0, iar U Cluj e deja promovată.
În Piața Unirii vor fi concerte vineri, 26 mai, de la ora 18.00. Cei mici sunt invitați pentru a cânta alături de Young Famous Orchestra Experience - special guests Ilinca&Alex și Katia, câștigătoarea ”Next Star”.
Federația Română de Fotbal a scos la vânzare biletele pentru meciul amical dintre România și Chile, disputat în 13 iunie, pe Cluj Arena.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, este în România și a făcut un gest inedit.
Ilie Năstase a ajuns în atenția presei din toată lumea, în urma unor declarații și gesturi controversate petrecute la meciul România - Marea Britanie, de la Constanța, din cadrul Fed Cup.
Cristian Tudor Popescu a relatat ce l-a auzit pe Ion Țiriac spunând în perioada în care i-a fost copil de mingi.
Ilie Năstase și-a cerut scuze într-un scrisoare postată pe Facebook în două limbi, după scandalul cu Serena Williams și cel de la Fed Cup.
Nadia a fost impresionată până la lacrimi de AURUL câștigat de Marian Drăgulescu
Marian Drăgulescu a câștigat aurul la sol și a devenit campion european.
Meciul de duminică, 26 martie, dintre România și Danemarca, din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal 2018, se va juca cu caza închisă, toate cele 27.000 de bilete puse în vânzare fiind epuizate.
Federația Română de Fotbal a anunțat, marți, că toți foștii jucători de la națională sunt invitați la meciul România - Danemarca, care se va juca în această lună la Cluj.
Cluj Arena a fi gazda meciului România-Danemarca, în 26 martie, partidă contând pentru calificarea la CM 2018 din Rusia.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, l-a atacat pe Klaus Iohannis, care a anunțat că va fi referendum pe tema grațierii și a modificării Codurilor Penale.
Biblioteca Judeţeană ”Octavian Goga” Cluj a organizat marţi, 20 decembrie 2016, festivitatea de premiere a celor mai bune publicaţii tipărite în judeţul Cluj în anul 2015, în cadrul Anului Editorial Clujean, ajuns la ediţia a X-a.
U - Banca Transilvania va întâlni vineri, 9 decembrie, BC SCM Timișoara, în Sala Sporturilor ”Horia Demian”.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat că pe Cluj Arena vor fi trei concerte mari în 2017.
Camera Deputaților a decis, marți, să aprobe cererea procurorilor DNA pentru urmărirea penală a Elenei Udrea.
Jurnaliștii și oamenii politici din Cluj-Napoca au reacționat pe Facebook după ce Cluj-Napoca a pierdut titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.
Meciul din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2018, dintre România și Muntenegru, va avea loc în această seară pe stadionul Cluj Arena, de la ora 21.45.
Vânzarea biletelor la meciul România–Muntenegru s-a reluat, iar meciul se va disputa pe Cluj Arena.
Suporterii dinamoviști le-au jucat o farsă de zile mari rivalilor din Ghencea.
Fiii chestorului de poliție în rezervă, Toma Rus, sunt acuzați că au bătut mai mulți fotbaliști și un spectator la un meci de fotbal din Liga a cincea, disputat duminică, pe terenul Bazei sportive CMC din Gruia.
Iubitorii tenisului au oferit un moment de senzație în Sala Polivalentă, înainte de meciul Simonei Halep.
În timpul momentului de reculegere în memoria marelui Johan Cruyff, din tribună s-a auzit strigătul ”Cristiii!”, fenomenul viral al începutului de an, și toată lumea a simțit rușinea, mai puțin cei care au comis gestul.
PSD Cluj-Napoca îi acuză atât pe Emil Boc, cât și pe consilierii locali PNL, că ascund problemele manageriale de la Sala Polivalentă, drept urmare a incidentului în care un copil a fost rănit după ce a căzut sub tribune.
Comisia de anchetă constituită la nivelul Primăriei Cluj-Napoca arată că mecanismul de funcționare a tribunei retractabile de la Sala Polivalentă avea defecțiuni.
Primarul Emil Boc i-a transmis un mesaj copilului de 9 ani care a căzut sub tribuna de la Sala Polivalentă, invocând un incident la care el a fost victimă acum 13 ani.
Copilul care a căzut în gol de la 4 metri, sub tribuna de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, a fost externat.
Conducerea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca anunță că a fost pornită o anchetă, după ce un copil a căzut, sâmbătă, sub tribună.
Primarul Emil Boc a dispus efectuarea unei anchete în cazul copilului de care a căzut în gol, sub tribuna de la Sala Polivalentă Cluj.