Prim vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, l-a atacat dur pe premierul Victor Ponta, precizând că acesta a scăpat prea ușor pentru neregulile de la votul din diaspora.
Persoana care a ajuns prima la epava elicopterului de la Câmpia Turzii prăbușit la Sibiu a povestit ce a văzut.
Uniersitatea Cluj le-a pregătit o surpriză fanilor, începând cu acest sezon.
Fostul redactor al revistei Tribuna, conf. univ. dr. I. Maxim Danciu, a încetat din viață în noaptea de luni spre marți.
CFR Cluj a revenit asupra deciziei și vinde bilete la meciul cu U Cluj, de luni, 29 septembrie.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj organizează, în data de 26 septembrie, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, în Cluj-Napoca.
Suporterii U Cluj au vandalizat toaleta stadionului din Gruia, iar acum Iuliu Mureșan și Arpad Paszkany vor să îi țină pe suporteri în ”țarcul” rezervat lor.
U Cluj va juca un meci amical cu Şahtior, duminică, 7 septembrie, de la ora 17:30.
Un suporter U Cluj, care a cumpărat 7 locuri la meciul de pe Cluj Arena susține că a fost păcălit, iar apoi umilit.
Partida dintre ”U” Cluj şi Dinamo Bucureşti, din etapa a II-a a Ligii I, se va desfăşura luni, 4 august, de la ora 21:00.
Simona Halep a fost cerută în căsătorie de către un fan în timpul partidei din finala turneului BRD Bucharest Open, câştigată de româncă în faţa sportivei italiene Roberta Vinci.
Klaus Iohannis a câştigat alegerile pentru preşedinţia PNL, primind 1334 de voturi, iar contracandidatul său, Ioan Ghişe, numai 144 de voturi.
Generația de AUR joacă pe Cluj Arena un meci amical cu U Cluj, generaţia anilor 90-95.
Biletele pentru meciurile 3 si 4 cu CSU Ploiesti din cadrul semifinalelor Ligii Nationale se vor pune in vanzare de miercuri, 21 mai.
Concertul Forza ZU de pe Cluj Arena, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, va începe sâmbătă, 17 mai, de la ora 17.00.
Suporterii au cumpărat deja 9.000 de bilete la meciul U Cluj - Steaua și se anunță o atmosferă ”fierbinte” în tribunele de pe Cluj Arena.
UBB Cluj reabilitează Parcul Babeș, dar ecologiștii acuză că s-au făcut erori grave în acest proiect finanțat din fonduri europene.
Revista Tribuna, finanțată din fondurile Consiliului Județean Cluj, a publicat integral discursul președintelui PNL, Crin Antonescu.
Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi au discutat amical după finala Cupei Spaniei, pierdută de Barcelona.
Clujul va găzdui în 15 aprilie ALL STAR GAME 2014, după 8 ani de pauză.
CFR Cluj și Universitatea Cluj au fost sancționate de către Comisia de Disciplină a FRF, în urma meciului din Gruia, cu interzicerea disputării următoarei partide pe stadioanele proprii.
Toaletele de lângă tribuna unde stăteau suporterii U Cluj au fost devastate.
PPMT susține că manifestația secuilor de la Târgu Mureș, de luni, 10 martie, nu a fost extremistă.
Biletele pentru partida dintre Universitatea Cluj și Dinamo au fost puse la vânzare, iar după două partide în care spectatorii nu au avut acces decât la anumite secțiuni din stadion, Cluj Arena va fi deschis în totalitate publicului.
Oficialii CFR Cluj au anunțat că au scos limita de bilete pe care o poate cumpăra o persoană la meciul cu Steaua.
Biletele pentru partida amicală dintre naționala României și cea a Argentinei vor fi puse la vânzare începând cu 25 februarie, la casa de bilete ale Arenei Naționale din București (cele de la intrările din Bulevardul Basarabia și din strada M
Biletele pentru meciul România - Spania, din cadrul Cupei Europene a Naţiunilor la rugby, pot fi aciziţionate începând de miercuri, 12 februari şi până în 22 februarie.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, contestă declarațiile făcute recent de președintele Traian Băsescu, care afirmă că ”Rămânia se află cu un picior în groapă”.
”U” Cluj a fost amendată de către Comisia Disciplinară cu suma de 30.000 de lei din cauza incidentelor din timpul meciului cu Oțelul Galați, de pe Cluj Arena, încheiat cu scorul de 1-0 pentru clujeni.
Asociaţia Profesioniştilor din Presă Cluj-Napoca (APPC) condamnă gestul șefului revistei Tribuna, Mircea Arman, care a înjurat un ziarist la un eveniment public.