Peste 1000 de autovehicule blindate uşoare COBRA II vor fi achiziționate și furnizate Ministerul Apărării Naţionale din România, cea mai mare parte dintre acestea urmând să fie fabricate în țară.
Mariuș Șumudică a vorbit despre reacția nervoasă pe care Louis Munteanu a avut-o, când „Bursucul” l-a scos de pe teren, la finalul meciului cu Petrolul Ploiești.
România Under 21 a reușit o nouă performanță remarcabilă. ,,Tricolorii” s-au calificat, pentru a patra oară consecutiv, la Euro, după ce au reușit să învingă Elveția cu scorul de 3-1.
Bogdan Bora, elev de Clasa a IX-a de la Colegiul National „Emil Racovița”, câștigă Medalia de Aur la ISIF'24 cu o Stație electromagnetică avansată. Îndrumat de profesorul Gabriel Teodorescu, Bogdan a impresionat juriul internațional cu invenția sa
Alin Oprea și Larisa Uță au ținut multă vreme primele pagini ale tabloidelor după ce au divorțat cu mare tam-tam în anul 2021.
Emil Boc a efectuat plăți în valoare de 225 de milioane de euro pentru lucrările la metrou, chiar dacă proiectul a rămas fără finanțare.
La doar 4 ani de la formarea clubului CFR, care în 1911 se numea KVSC, a avut loc un eveniment inedit, meciul împotriva Galatasaray, primul joc internațional al echipei turcești.
Turcia a blocat accesul la platforma de social media Instagram, a anunțat vineri autoritatea de reglementare în domeniul informaticii, fără a preciza motivul sau durata interdicției.
În Munții Apuseni, nu la mare departare de Cluj-Napoca, există un loc puțin spus frumos. Un loc pe care moții l-au apărat chiar și cu propria viață încă din 1849.
Elevii Liceului “Avram Iancu” din Cluj-Napoca au reușit să obțină rezultate impresionante la etapele din cadrul Olimpiadei de Biologie.
Cofetarii vechi ai Clujului, din anii 60 - 80 puteau fi văzuți zilnic în anumite puncte din oraș cu gheretele lor de unde vindeau dulciuri și înghețată. Foarte mulți sunt nostalgici când văd aceste fotografii, dar întrebarea este ”Oare ar cumpăra lumea az
Festivalul Massif, cel mai nou și așteptat concept de divertisment de la munte din România, anunță primii artiști care vor ajunge în Poiana Brașov, în perioada 14-17 martie 2024. Organizatorii sunt hotărâți să transforme această destinație montană în locu
Un turc stabilit în România a adus aici o tradiție din imperiul Otoman, unde oamenii cumpărau două pâini, dar una o lăsau la brutărie pentru cei care nu aveau posibilități să își cumpere una.
Un cătun din inima Munților Apuseni merită premiul pentru simplitate și măreție, în același timp. Situat la intersecția dintre județele Alba și Cluj, Zăpodie este o comoară a Apusenilor, care ar trebui conservată. Acolo este un muzeu natural al țăranului
Bilal Zaim, turcul de pe strada Paris, vis-a-vis cu intersecția cu strada Porumbeilor, vindea înghețată și dulciuri pe strada Mărășești, P-ta 1848 până la Clujana.
Avram Gal, președintele PSD Câmpia Turzii, a ajuns viral pe Tik Tok, cu burgerul cu foiță de aur, care costă cât masa unui clujean la cantină, pentru o jumătate de lună.
Hotelierii din Antalya estimează că anul acesta vor avea ca oaspeţi peste 350.000 de români, vorbim despre o creştere cu 20% comparativ cu anul 2022.
Ion Ţiriac a semnat luni, 10 aprilie, o donaţie în valoare de un milion de euro. Banii sunt pentru victimele cutremurelor din luna februarie, produse în Turcia, care au avut un impact devastator.
Mai mulți fotografi au vrut să profite de frumusețea vârfului Vlădeasa și s-au aventurat la -25 de grade Celsius, pe culmi.
Prima echipă RO-USAR, dislocată în 6 februarie în Turcia, în urma cutremurelor care au afectat țara, s-a întors miercuri, 15 februarie, în România.
Fotograful Marius Turc, un iubitor de natură și un campion al fotografiei Munților Apuseni, a postat imagini de iarnă de pe Vârful Vlădeasa.
Trei persoane din Republica Moldova au murit în urma dezastrului produs de cutremurele din Turcia. Potrivit deschide.md, este vorba despre o femeie de 36 de ani și doi copii, care locuiau în orașul Hatay, la granița cu Siria.
Autoritățile din Italia au anunțat luni, 6 februarie, că au ridicat o alertă de tsunami care viza zona de coastă din sudul țării, emisă după un puternic seism produs în cursul nopții în centrul Turciei și nord-vestul Siriei.
Peste 5 kilograme de bijuterii din aur, care urmau să ajungă pe piața din România, au fost confiscate în Vama Giurgiu.
Un tânăr moț crișan, din Țara Zarandului, din Brad, județul Hunedoara și-a expus plin de mândrie punctul de vedere față de palma peste obraz dată de Austria României și românilor.
Pârtia Cocoș, unde a fost investită suma de peste cinci milioane de euro, se închide definitiv pentru că nu poate fi folosită mai mult de câteva zile pe an. Eșecul este unul usturător.
În total, 52 de cetățeni străini din Turcia, Iraq și Siria au fost descoperiți, marți, de polițiștii de frontieră de la Nădlac și Nădlac II, în timp ce încercau să treacă ilegal granița, informează Poliţia de Frontieră Română.
Un băiat în vârstă de 17 ani, din Afganistan, a fost depistat de polițiștii de frontieră în timp ce încerca să intre ilegal în România, prin PTF Giurgiu, scuns pe osia unui autocamion.
O femeie de 32 de ani, mamă a trei copii, a fost ucisă cu sânge rece de soţul ei, un cetăţean turc în vârstă de 35 de ani. Românca era stabilită în Austria de câțiva ani.
Un clujean deține o colecție de telefoane mobile demnă de Cartea Recordurilor. Clujeanul de ține nu mai puțin de 11 mii de telefoane, cu modele diferite și din toate generațiile.