Un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din județul Hunedoara, a fost prins, marți, de către polițiști în timp ce gonea cu peste 200 km/h pe Autostrada Transilvania.
Un tânăr, de 22 de ani, din judeţul Hunedoara, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea cu 204 km/h pe Autostrada Transilvania.
Un accident rutier, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc, luni seara, în jurul orei 20.45, în raza localității Moldovenești.
Muzeul Etnografic Cluj va prinde viață ân 1 mai, când va fi organizată o frumoasă ”Serbare Câmpenească”.
Un accident de circulație soldat cu două victime s-a produs în Tureni, în jurul orei 12.00.
Un șofer a produs un accident grav de circulație, sâmbătă după-amiaza, pe Autostrada Trasilvania.
Senatorul Alin Tișe și-a susținut lucrarea de doctorat cu tema ”Concepţii privind rolul discursului politic în consolidarea democraţiei”.
Polițiștii i-au sancționat pe doi clujeni, joi, după ce aceștia și-au condus autovehiculele, fără a deține permise de conducere.
Asociaţia ”Produs de Cluj”, organizaţie aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, demarează sezonul 2014 al târgurilor dedicate producătorilor şi meşteşugarilor clujeni.
Accidentul de pe Centura Vâlcele - Apahida, soldat cu doi morți a fost descris de șoferul care a reușit să se salveze, ieșind din mașină înainte ca aceasta să ia foc.
Cu ocazia zilei de 1 Mai va avea loc cea de-a treia ediție a „serbării câmpeneşti”,la Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, începând de la ora 12,00.
Salina Turda a atras in zilele de Paste in jur de 4800 de vizitatori, ziua cea mai aglomerata fiind cea de luni, 21 aprilie, cand peste 2500 de persoane au coborat sa vada minunea de sub pamant.
Un cetățean german, care conducea cu 219 km/h pe Autostrada Transilvania, a fost depistat și sancționat de polițiști.
Daca Turcia este destinatia pe care ti-ai ales-o pentru vacanta din 2014, iar bugetul tau este redus, atunci ai acum o oferta care te va surprinde. Alis Holidays are o oferta speciala pentru plecarile din 9 si 16 iunie spre Kusadasi.
PSD Cluj anunță că lucrările la autostrada Turda - Sebeș vor demara în viitorul apropiat după ce Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a semnat contractele cu constructorii pentru tronsoanele 3 și 4.
O femeie din Turda a prezentat, într-o reclamație, modul ingenios prin care a fost înșelată de o femeie de etnie romă.
Clujenii care au nevoie de asistență medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească, în perioada Sărbătorilor Pascale, vor avea la dispoziție toate unităţile sanitare publice, pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi sto
Cămătarii din Turda arestați de procurorii DIICOT făceau legea în Turda și Câmpia Turzii, având pus la cale un sistem de a-i controla pe datornici.
Victimele boxerului ALEXANDRU MACINGO au povestit tot ce s-a întâmplat în seara zilei de 5 aprilie, pe strada Paris.
Podiumul Olimpiadei Naţionale de Limba şi Literatura Română 2014 a dominat de elevii clujeni.
Femeia care a furat mașina de la spălătoria Iulius Mall Cluj, sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 19.00, ar putea scăpa de acuzații.
Un accident rutier a avut loc, sâmbătă dimineață, în jurul orei 09.30, pe strada Gheorghe Bariţiu din municipiul Câmpia-Turzii, în urma căruia o persoană a fost rănită ușor.
Marele pictor român, Nicolae Maniu, va expune la Cluj-Napoca, în perioada aprilie - mai, 107 tablouri la Muzeul de Artă, în cadrul celei mai mari expoziții personale din cariera pictorului.
Elevul de 16 ani din Turda, electrocutat la antrenament, a murit la Spitalul de Arsi din București. Profesorul de sport riscă să ajungă la închisoare.
O șoferiță de 41 de ani a fost depistată de polițiștii rutieri, la volan, în centrul orașului Turda.
Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a anunțat că în următoarele două săptămâni va fi semnat contractul pentru începerea lucrărilor de construcției a tronsonului de autostradă Turda-Sebeș.
Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a promis că până în 2020 România va avea 2.440 de kilometri de autostradă, de patru ori mai mult ca acum
Un bărbat decedat a fost găsit într-un tomberon din Turda, în cursul zilei de luni, 7 aprilie.
O femeie de 26 de ani a fost prinsă, luni, de către polițiștii din cadrul Serviciului Poliţiei Autostrăzi în timp ce mergea cu peste km/h pe Autostrada Transilvania
Un bărbat din Turda, care vindea oale în centrul Clujului, a fost dus la secție, iar marfa a fost confiscată.