Reprezentanții organizației Light On anunță că Museum of the Moon, în cadrul căreia o lună uriașă este expusă în Biserica Piaristă, poate fi vizitat din nou.
Festivalul UNTOLD, devenit un fenomen internațional, își deschide porțile tărâmului magic în 2019, în perioada 1-4 august la Cluj-Napoca.
Traseu de vizitare Defileului Rezervației Naturale ”Cheile Turenilor” a fost inaugurat în cursul zilei de luni, 24 septembrie.
În semestrul I an anului 2018, în România au fost cazați 1,27 milioane de turiști străini. În total, aceștia au cheltuit 3,06 miliarde de lei, adică o medie de 2.409 lei de persoană.
Lacul Tarnița se umple de gunoaie constant, malurile fiind o adevărată rușine.
Cel puţin şapte oameni au fost răniţi joi, după ce o parte din faleza stâncoasă s-a prăbuşit pe plaja Navagio din insula crecească Zakynthos, potrivit autorităţilor citate de Reuters și News.ro.
Sezonul estival este aproape terminat, iar angajații trag linia și adună câștigurile.
Ministrul Afacerilor Interne a prezentat un top al ”manipulărilor” de la protestul Diasporei.
Coordonatorul intervenţiei jandarmilor la protest, Laurenţiu Cazan, a explicat de ce au fost bătuți turiştii israelieni, care circulau vineri, 10 august, cu un taximetru.
Polițiștii clujeni au desfășurat o acțiune de salvare pentru depistarea unui grup de turiști rătăciți prin munții din zona Valea Băii.
Scafandrii militari de la Centrul de Scafandri de la Constanța au STOPAT căutările directorului APIA în lacul de la Beliș, după trei zile în care au folosit aparatură performantă.
Edy Chereji, director de marketing și comunicare al UNTOLD, a spus ce sanșe sunt ca după UNTOLD la Cluj și NEVERSEA la Constanța - două afaceri în creștere - și Bucureștiul să găzduiască un eveniment similar.
Arhitecții din China au realizat o nouă atracție turistică, cascada artificială care curge de-a lungul unui perete de 110 metri dintr-un zgârâie-nori.
Aproximativ 70.000 de persoane au participat în ultimele 11 zile la festivalul Jazz in the Park, desfășurat în 21 iunie-1 iulie în mai multe locuri din Cluj: în parc, pe malul Someșului, la Pata Rât, în stradă, la operă și la muzeu, anunță
După patru ani în care UNTOLD s-a aflat în topul festivalurilor din Europa și a reușit să atragă zeci de mii de turiști străini în România, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa primește din partea Ministerului Turismul
Istanbulul este orașul ideal pentru o escapadă de câteva zile, având tot ceea ce și-ar putea dori un călător. Eu am fost în Istanbul la începutul lunii iunie, vremea a fost ideală, iar amintirile sunt nenumărate.
Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a derulat la finele săptămânii trecute o serie de acțiuni în Rezervația Naturală Cheile Turzii.
Turkish Airlines nu a fost desemnată degeaba de șase ori la rând ”Cea mai buna companie aeriena din Europa”. Standardul ridicat impus an de an a fost păstrat și crescut, astfel că acum zborul Cluj - Istanbul este la superlativ.
Un studiu publicat de Institutul Național de Statistică arată că municipiul Bucureşti şi judeţele Braşov, Cluj şi Prahova au atras cel mai mare număr de sosiri ale turiştilor în primele patru luni din acest an.
Peste 4500 de angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu 2100 de autospeciale, sunt pregătiţi să intervină în perioada minivacanţei de Rusalii pentru acordarea de îngrijiri medicale sau stingerea incendiilor. Supliment
A opta ediție a Zilelor Clujului, primul festival de mare amploare din an ce are loc la Cluj-Napoca, începe mâine, joi, 17 mai 2018.
Cheile Turzii au fost luate cu asalt de turiști în perioada minivacanței de 1 Mai din acest an, Rezervația Naturală Cheile Turzii fiind vizitată de peste 6.000 de turiști și alpiniști, români și străini.
Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, în colaborare cu Asociația Salvamont Vlădeasa, a organizat, în perioada 23-24 aprilie, în Rezervația Naturală Cheile Turzii un amplu antrenament de pregătire.
Mai mulți turiști au rămas blocați, vineri, în roata panoramică din interiorul Salinei Turda, fiind nevoie de intervenția pompierilor din cadrul ISU Cluj.
Un angajat al E.ON Gaz Cluj a fost surprins în timp ce urina pe peretele Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.
Probabil cel mai frumos vis al oricarui jucator de fotbal sau antrenor este participarea la un Turneu Final al unui Campionat Mondial. Aceasta cea mai importanta competitie fotbalistica intertari are loc o data la 4 ani, fiind impartita in faza prelimin
O jurnalistă de la cunoscuta revistă Vogue a vizitat Clujul și a așternut pe hârtie impresiile pozitive pe care le-a avut.
Un patiser a fost amendat cu 3.000 de euro pentru că a muncit șapte zile pe săptămână, scrie France24.
Curtea de Conturi continuă să acuze Primăria Cluj-Napoca în legătură cu finanțările pe care le acordă ONG urilor care orgenizează diverse festivaluri în oraș.
În ultimii ani, Mănăstirea Prislop, locul de veci al călugărului Arsenie Boca a fost umplut de turiști care veneau să se roage la mormântul preotului.