U Cluj a produs surpriza și a reușit să câștige cu 3-2 meciul din Gruia, după ce a fost condusă cu 1-0, și a reușit prima victorie în fața rivalei după zece ani.
În minutul 57 al meciului CFR Cluj – U Cluj.
Derby-ul Clujului a oferit un spectacol total. Cele două echipe au avut în total nu mai puțin de 13 șuturi pe poarta, într-un meci spectaculos în care s-au marcat 5 goluri.
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul lui U Cluj, a precizat cât câștigă pe lună la formația pe care o antrenează.
Prima înfruntare dintre CFR și Universitatea Cluj, va avea loc la începutul lunii august.
Fundașul stânga Daniel Lasure (30 de ani) va deveni noul fotbalist al celor de la U Cluj.
UTA Arad a terminat la egalitate cu U Cluj, 0-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a SuperLigii.
E oficial! Liga Profesionistă de Fotbal a aprobat decizia rivalelor clujene de a schimba locul de disputarea al celor două meciuri programate în sezonul regular.
E doliu în familia lui Alex Chipciu. Însă, fotbalistul a fost pe teren tot meciul cu Hermannstadt.
In această seară de la ora 22 are loc partida derby din etapa a 2-a din Superliga, în care CFR Cluj întâlnește, în deplasare, pe Rapid București
Derby-ul ”U” Cluj - CFR Cluj nu se va disputa pe „Cluj Arena” din cauza festivalului UNTOLD.
Derby-ul local U Cluj – CFR Cluj a fost programat în etapa 4 a SuperLigii, pe terenul „șepcilor roșii”, urmând ca returul să se dispute tot în acest an, în toamnă, pe stadionul formației din Gruia.
Este vorba despre brazilianul Thalisson Kelven (26 de ani), ajuns la gruparea ardeleană la finalul anului trecut.
Jocul din runda a doua a Superligii, U Cluj – FC Hermannstadt, programat pe data de 21 iulie va începe la ora 19.00, nu la ora 18.30.
Dan Nistor i-a dat replica patronului de la Rapid, după ce, în campionatul trecut, acesta insinuase că e suspect că Nistor a ratat un penalty cu FCSB
Divorț cu mare scandal pentru un fotbalist de la „U” Cluj.
Tragerea la sorți a țintarului pentru noul sezon al Superligii, a avut loc luni, de la ora 13:00. Campionatul va începe pe 13 iulie 2024 și se va încheia pe 25 mai 2025.
În mod normal, derby-ul dintre CFR Cluj și U Cluj ar fi trebuit să umple Cluj Arena, însă acest lucru nu se va întâmpla 100%.
Clujenii se vor putea bucura de meciul României cu Olanda ce se va disputa în 2 iulie, de la ora 19:00, chiar în centrul Clujului.
Sâmbătă seara, ultrașii principalelor galerii din oraș s-au luat la bătaie după meciul dintre România și Belgia.
După ce a ratat play-off-ul în ultima etapă, Universitatea Cluj își face echipă de primele șase în Superliga României.
Clubul clujean va fi obligat să-i plătească acestuia sumele neachitate în urma despărțirii de comun acord.
Mamadou Thiam, 29 de ani, a semnat un nou contract cu Universitatea Cluj. Atacantul francez revine în lotul „Șepcilor roșii” după un sezon petrecut în fotbalul arab.
În mercato estival, U Cluj vrea să producă transferuri spectaculoase la echipă.
Balázs Dzsudzsák, atacantul de 37 de ani, legenda maghiarilor, a fost recomandat celor de la U Cluj, mai ales că-i expiră angajamentul cu Debrecen.
Doi jucători de la U Cluj au fost convocați la echipele lor naționale.
Este mesajul cu care cei de la FC Universitatea Cluj au anunțat transferul căpitanului naționalei Moldovei la U Cluj. Clubul a ajuns la o înțelegere cu Vadim Rață, mijlocașul central în vârstă de 31 de ani și căpitanul naționalei Republicii Moldova
În momentul de față, Alex Chipciu mai are un an de contract cu U Cluj și se află pe lista de achiziții a celor de la FCSB.
U Cluj a pierdut dramatic, scor 4-5 după executarea loviturilor de departajare, barajul pentru Conference League în fața Universității Craiova.