Krisztina Nyegran, studentă la UBB Cluj, are nevoie de 11.000 de euro pentru o operație care trebuie făcută până la Crăciun.
O nouă specie de plantă a fost descoperită pe pajiștile din Dobrogea. Este vorba despre o specie de salvie, care „a stat pur și simplu ascunsă la vedere timp de secole”, au stabilit cercetătorii de la Universitatea Babeș Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.
O clujeancă s-a dus cu copiii la bazinul de înot al UBB Cluj din Parcul Sportiv Universitar "Prof. dr. Iuliu Hațieganu", iar la plecare s-a crucit de tariful de parcare.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a înaintat miercuri, 2 noiembrie 2022, către CNATDCU și minister informarea cu privire la Hotărârea Comisiei de Etică a UBB cu privire la teza de doctorat a domnului Lucian Bode, pentru analize și decizii s
Comisia de etică a UBB Cluj a stabilit că în doctoratul ministrului de Interne, Lucian Bode, sunt fragmentele plagiate, dar nu poate fi aplicată vreo sancțiune. Răspunsul UBB a fost criticat dur de jurnalista Emilia Șercan, cea care a demascat plagiatul f
Patru studenți de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), au câștigat premiul I al competiției internaționale de studii de caz „Business and Management Case Competition 2022”
Comisia de etică a UBB Cluj a stabilit că în doctoratul ministrului de Interne, Lucian Bode, sunt fragmentele plagiate, dar nu poate fi aplicată vreo sancțiune.
Străinii care cer rezidență în România trebuie să doarmă noaptea pe scările de la Iulius Mall Cluj, pentru a putea ajunge să își depună dosarele.
Profesorii Daniel David și Șimion Aștilean, de la Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, au fost aleși membri corespondenți ai Academiei Române.
Jurnalista Emilia Șercan publică lista celor 54 de rectori care au semnat comunicatul Consiliului Național al Rectorilor în susținerea lui Sorin Cîmpeanu, în afacerea plagiatului.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) anunță că va analiza teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și partenerii reprezentativi ai mediului de afaceri german, MHP Consulting Romania (MHP Romania), Porsche AG și NTT DATA România, prelungesc protocolul privind finanțarea unor programe de studii și dezvolta
Ciprian Mihali, conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat că „imaginea universității românești este din nou terfelită”, făcând referire la acuzațiile de plagiere aduse ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.
Rectorul UBB Cluj, Daniel David, crede că discuția despre plagiatul ministrului Educației, Sorin Câmpenu, trebuie să se mute rapid în comisiile care să analizeze totul.
Rectorul UBB Cluj, profesorul Daniel David, a spus că nu a fost pus la punct un plan prin care să fie făcute economii la facturile de electricitate și gaz.
Emisiunea ”Dialoguri cu Andrei Marga” a fost scoasă din grila de programe a TVR Cluj, după declarațiile privind războiul din Ucraina.
Comisia de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca a aprobat construirea sediului Facultății de Matematică pe spațiul verde de lângă Casa Radio, de pe strada Donath. Proiectul este mai vechi, dar până acum a fost respins. De această dată a trecut pentru că s-a r
Andrei Marga, fostul rector al Universității Babes-Bolyai, fost ministru de externe al României a făcut niște declarații halucinante în contextul războiului din Ucraina. Marga este de părere că Ucraina trebuie să cedeze teritorii atât Rusiei, cât și Român
Profesorul Ioan Purdea, cel care a condus Catedra de Algebră a Facultății de Matematica și Informatica din cadrul UBB Cluj-Napoca, s-a stins din viață.
Universitatea Babeş - Bolyai a cumpărat Hotelul Onix din Cluj-Napoca, cu suma de 4,6 milioane euro. Anul trecut, Universitatea a cumpărat hotelul Opera Plaza pentru 9 milioane de euro, iar mai demult Hotelul Topaz.
Un șarpe a fost depistat într-o dubă Sameday, care transporta colete, iar experții de la Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului l-au izolat și capturate.
Conferențiarul UBB Cluj, Ciprian Mihali, susține că dezbaterea proiectului legii învățământului superior, organizată de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, este o încercare de a transforma ”frauda în faptă bună și legală și să aducă la putere o oligarhie
Bloggerița Alina Ceușan și-a cumpărat mașină electrică de 100.000 de euro, pe care știe să nu o mai parcheze în locuri nepermise.
Un studiu realizat de UBB arată majoritatea clujenilor sunt de acord că Untold aduce o serie de beneficii sociale, economice, de imagine orașului.
Numărul cazărilor din Cluj-Napoca în perioada festivalului UNTOLD este din ce în ce mai redus. Pentru a-i ajuta pe fani să își găsească locul potrivit care să îi găzduiască în timpul festivalului, echipa UNTOLD a pus la dispoziție peste 5.000 de cazări la
Ultimele zile de caniculă au scos la iveală cât de sufocant este orașul Cluj-Napoca, în pofida „dimensiunii verde” despre care tot vorbește administrația locală.
Actorul Tudor Chirilă a vorbit despre cazul unei studente de la Facultatea de Teatru și Film din Cluj, care a renunțat la studii pentru că a refuzat să se dezbrace în pielea goală la un exercițiu de desensibilizare.
Europarlamentarul PNL, Daniel Buda, care mult timp s-a ferit să își prezinte averile, câștiga pe zi, în 2020, aproape 1000 de euro. Pentru anul 2021 încă nu a depus declarația, pentru a putea fi văzute veniturile.
Universitatea clujeană „Babeș-Bolyai” (UBB) rămâne universitatea românească cea mai bine reprezentată în clasamentul Shanghai pe domenii academice chiar și în 2022.