Criminalul taximetristului din Timișoara, ucis în urmă cu două săptămțni a fost reținut la Cluj-Napoca. Acesta se ascundea într-un apartament de pe strada Bucegi, din Mănăștur.
Un atac armat s-a produs la o școală din oraşul american Newtown, în statul Connecticut, vineri dimineața. Circa 30 persoane au murit, inclusiv atacatorul şi 18 - 20 copii, anunţă poliţia.
Poliţistul Cristian Cioacă a fost arestat în cazul uciderii Elodiei Ghinescu de Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru cei care încă mai cred că lumea se va sfârşi în 21 decembrie 2012, cercetătorii de la NASA au câteva argumente solide care să îi liniştească.
Țigara este una dintre cele mai periculoase și răspândite invenții din întreaga lume, provocând și astăzi moartea a milioane de oameni. Inventatorul ”țigărilor moderne” este James Buchanan Duke.
Cei mai periuloși criminali au reușit să scape de autorități de atâtea ori încât singura soluție a acestora este de a pune recompense pentru orice informație privitoare la locațiile lor.
Un bărbat a fost ucis joi noaptea, în centrul Clujului, de trei ţigani, care au intrat peste el în casa în care acesta dormea.
Cu ocazia Halloween-ului iată aici un top al celor mai înspăimântătoare filme de groază bazate pe fapte reale.
Un brazilian, Gilberto, crezut mort şi pregătit de înmormântare, le-a oferit rudelor şocul vieţii lor când şi-a făcut apariţia la propriul său priveghi, relatează BBC.
Armata siriană a efectuat miercuri o serie de bombardamente asupra orașului Maaret al-Numan din nordul Siriei. Orașul se află sub controlul rebelilor iar aceștia au anunțat că bilanțul victimelor este de 49 de persoane dintre care 23 sunt copii.
Averea cumulată a celor mai bogați 25 de oameni din istorie depășește suma de 4,317 triliarde de dolari. Dintre aceștia, doar 3 mai sunt în viață, iar 14 dintre ei sunt americani.
"SEAL Team Six: The Raid on Osama bin Laden", distribuit de producătorul de film Harvey Weinstein, va fi difuzat la 4 noiembrie pe postul de televiziune National Geographic. Lansarea filmului va avea loc cu două zile înaintea alegerilor prezidențiale
Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, a răspuns într-o conferință de presă susţinut alături de deputatul Mădălin Voicu şi de şeful ”staborurilor” din etnia romă, Florin Motoi, acuzașiilor de rasism care i s-au adus.
Urșii provoacă panică în comunele din zona de munte a județului Cluj, unde au ucis 12 vaci şi patru oi, în ultima perioadă. Sătenii din comunele Râșca și Măguri Răcătău cer ajutorul vânătorilor.
Ambasadorul SUA în Libia a fost ucis, a confirmat printr-un mesaj pe Twitter vicepremierul libian, Mustafa Abu Shagur.
Şoferul care a ucis doi bătrâni pe o trecere de pietoni din cartierul Grigorescu, în urmă cu două săptămâni, rămâne în arest preventiv încă 20 de zile, a decis miercuri Judecătoria Cluj-Napoca.
Extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, cel care a omorât 146 de persoane în 22 iulie, în Norvegia, a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, pedeapsa maximă permisă de lege.
O crimă oribilă s-a produs în localitatea clujeană Sânmartin. Un bărbat de 24 de ani și-a ucis fratele și i-a aruncat trupul în WC.
Accidentul de sambata seara de pe strada Fabricii, in care un tanar de 23 de ani si-a pierdut viata ascunde o adevarata drama. Tanarul care a decedat se numea Octavian Serban, iar in ultimii trei ani toti membrii familiei lui au murit in mod tragic.
Patru tineri si o tanara, toti frati, au fost condamnati dupa ce au ucis-o pe mezina familiei, pe motivul ca "patase onoarea familiei".
O adolescenta in varsta de 17 ani, din Marea Britanie, a ajuns sa cantareasca 38 de kilogramen, din cauza dietelor, crizelor de depresie si a vomei provocate, potrivit celor scrise de ea in jurnalul personal.
Anders Behring Breivik este judecat azi judecat pentru uciderea a 77 de persoane vara trecuta in Norvegia.
O femeie dn Turda si-a ucis tatal vitreg, in noaptea de miercuri spre joi.
Google si-a modificat, luni, logoul pentru a-l omagia pe Eadweard J. Muybridge, la implinirea a 182 de ani de la nasterea fotografului, creator al zoopraxiscopului.
Gheorghe Inculet, un fost medic care si-a omorat sora si nepoata in 2000 si care a evadat de la un spital psihiatric in 2007 este suspectul principal in cazul celor doua cupluri de indragostiti ucise in Republica Moldova.
Prima infatisare din procesul criminalului de la Margau, Iosif Mat, care este acuzat ca si-a ucis cu bestialitate sotia in ianuarie 2012, a inceput la Tribunalul Cluj cu o amanare.
Un barbat acuzat ca si-a ucis sotia si a fost tinut pe nedrept 16 luni la Gherla a reusit sa castige despagubiri de 280.000 de euro de la statul roman.
O fosta regina a frumusetii a avut ca iubit un criminal, insa ea nici nu a banuit acest lucru.
Baietelul care a supravietuit timp de 48 de ore in padure, langa trupul neinsufletit al mamei sale, este pus din nou la incercare. Bunica lui, cea care l-a ingrijit de cativa ani, a fost omorata de tatal sau.
O adolescenta din Missouri si-a ucis in chinuri groaznice vecina in varsta de numai 9 ani. Tanara este judecata si poate primi inchisoare pe viata sau o sentinta minima de 10 ani.