Președinții PPMT Cluj, Soós Sándor, și UDMR Cluj, Csoma Botond, cer explicații după ce, în 15 martie, mai mulți etnici maghiari au fost amendați pentru că au purtat steagul Transilvaniei la manifestările de comemorare a Zilei Maghiarilor de Pr
PSD Cluj acuză Consiliul Județean că împarte banii după ”carnetul de partid”
Tariful de salubritate, ce trebuie achitat de populație și firme, a scăzut în Florești, în urma votului dat de consilierii locali. Au fost voturi împotrivă.
Senatorul USR, Mihai Goțiu, susține că este ținta unor atacuri susținute care vor să îl discrediteze. În cursul zilei de miercuri, 15 februarie, a apărut o nouă fotografie și o acuzație că a dormit în Senat.
UDMR a depus un proiect de modificare a legilor penale, care prevede, între altele, ca abuzul în serviciu să fie extins și la magistrați.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, că proiectul de iniţiativă cetăţenească privind autonomia Ţinutului Secuiesc, apărut în Monitorul Oficial, nu este nimic ilegal, nimic imoral, nimic ieşit din comun, în condiţiile î
Comisia pentru controlul activităţii SRI îl va audia, în 25 ianuarie, pe directorul SRI Eduard Hellvig.
Noul premier desemnat al României, Sorin Grindeanu, a dat, vineri, prima declarație în calitate de lider al noului Executiv.
Viceprimarul municipiului Cluj Napoca, Anna Horvath a fost trimisă în judecată, de către DNA Cluj, sub acuzațiile de spălare de bani și trafic de influență.
Cu toate că s-a speculat faptul că Liviu Dragnea va fi propunerea PSD pentru premier, acesta a mers pe mâna unei alte persoane, Sevil Shhaideh. Cu toate acestea, liderul social-democraților a fost ales drept președinte al Camerei Deputaților.
Președintele BEC Cluj, judecătorul Minica Trofin, a înmânat, luni certificatele doveditoare a noilor parlamentari clujeni, în prețența prefectului Gheorghe Vușcan.
Biroul Electoral Central a finalizat procesul de redistribuire a voturilor și a anunțat rezultatele finale.
USR ar urma să mai câștige un mandat de deputat, conform unei simulări pe baza rezultatelor oferite de BEC, după numărarea a 99,9% din voturi.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a anunțat pe contul său de Facebook că renunță la a mai oferi soluții pentru rezolvarea crizei deșeurilor.
Consilierii locali din Gilău au votat în unanimitate pentru capitalizarea firmei Quatro Eco Salub și rezolvarea problemei deșeurilor. În Florești, același proiect a picat de trei ori la rând.
Consilierii locali floreșteni ai PSD, ALDE, PMP și UDMR (parțial) au decis din nou să nu majoreze capitalul social al firmei de salubritate Quatro Eco Salub.
PNL a pierdut la Cluj-Napoca aproape 30% din voturile obținute la alegerile locale, iar PSD a crescut cu 40%.
Un sondaj prezentat de IRES arată că PSD a fost votat la scrutinul de duminică de foarte mulți tineri.
PNL a reușit să câștige alegerile parlamentare de la Cluj, dar rezultatul este unul la limită.
Clujul va avea, în mandatul parlamentar 2016 - 2020, zece deputați și patru senatori.
Conform numărătorii paralele făcute de PNL Cluj, în secțiile de votare, rezultatul alegerilor în județul Cluj a fost unul strâns.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că rezultatul uniunii este bun.
După numărarea a 99% din voturi de către Biroul Electoral Central, PSD a câștigat categoric alegerile parlamentare.
PSD a câștigat alegerile parlamentare din 2016 cu un scor categoric.
PSD conduce în opțiunile electorale ale românilor și în exit poll -ul de la ora 19.00.
Un exit poll realizat pe baza votului exprimat până la ora 17.00 arată că PSD conduce detașat alegerile.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a făcut o nouă declarație controversată, joi, la Satu Mare.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Local pentru a se rediscuta problema deșeurilor menajere.
Un sondaj IRES, comandat de Digi 24, arată o diferență uriașă între PSD și PNL.
PSD Florești nu a susținut proiectul de capitalizare a firmei Quatro Eco Salub, care colectează deșeurile din comună, pentru că nu s-a făcut o analiză pertinentă și solicită demisia conducerii.