Scandalul din conducerea Federației Române de Fotbal se agravează, iar disputele dintre Răzvan Burleanu și Mircea Sandu continuă.
După ce și-a încheiat conturile cu Concoirdia Chiajna, echipa la care a fostîmprumutat, Liviu Ganea speră să primească un telefon de la conducerea CFR-ului.
U Cluj nu pierde meciul cu Concordia la ”masa verde”, a decis Comisia de Disciplină din cadrul FRF.
UEFA a anunțat, miercuri, că va înființa o nouă competiție europeană, ce va fi a treia ca importanț după Campionatul Mondial şi Campionatul European.
Cluj Arena se numără printre cele trei stadioane pe care echipa națională a României va disputa meciurile din cadrul preliminariilor pentru Campionatul European din 2016.
Suporterii echipei Steaua s-au făcut de rușine la meciul cu CFR Cluj, de sâmbătă seara, după ce au proferat scandări xenofobe, interzise peste tot, pe stadioanele din Europa civilizată.
UEFA a interzis României să mai joace meciurile oficiale din preliminariile pentru Campionatul European de fotbal din 2016 pe alte stadioane in afara de National Arena si Cluj Arena.
Vasile Avram, candidat pentru funcția de președinte al FRF, a anunțat luni, la Casa Fotbalului, că va transmite secretarului general al UEFA o sesizare privind nereguli ale Federaţiei Române de Fotbal în organizarea alegerilor de pe 5 martie
Actualul președinte FRF, Mircea Sandu, a făcut un anunț public în care dezminte afirmațiile apărut recent în presă, conform cărora acesta va primi o rentă viageră din partea UEFA după retragerea din funcție, în valoare de 5.000 de euro.
Managerul general al echipei Steaua, Mihai Stoica, a făcut dezvăluiri despre investițiile lui Gigi Becali în fotbal. Acesta spune că afaceristul a investit zeci de milioane de euro în echipă, iar din banii primiți de la UEFA acesta a plătit sta
Steaua o întâlnește pe pe Chelsea, miercuri, la Londra, de la 21:45 (ora României), în ultimul meci din acest sezon al UEFA Champions League.
Site-ul oficial UEFA notează că Steaua a avut o performanță rușinoasă în grupele UEFA Champions League și că ar putea stabili un nou record de memciuri fără victorie, dacă nu vor câștiga meciul cu Chelsea
Mircea Sandu a anunțat că va renunța la funcția de președinte al Federației Române de Fotbal în 2014, iar trei personaje din lumea fotbalului românesc și-au anunțat deja candidatura: fostul internațional Gică Popescu, fostul jucător și fo
Michel Platini a anunțat că nu vrea să mai fie folosite cartonațele galbene, în schimb vrea să adopte modelul din hokey sau rugby, cu eliminări provizorii.
Președintele Federației Române de Fotbal, mircea Sandu, a dezvăluit un gest scandalor pe care conducerea Stelei l-a făcut de curând.
Potrivit unui top al încasărilor echipelor calificate în grupele Champions League, realizat de către presa din Spania, Steaua București are de primit mai mulți bani de la UEFA decât Barcelona și Real Madrid.
Steaua a scos un scor alb în meciul cu nemții de la Schalke 04, deși avea nevoie ca de aer de un gol.
Șase echipe de fotbal din Europa, dintre care două din România, sunt anchetate de camera de investigații a Corpului de Control Financiar al Cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA, o decizie în privinţa lor urmând să fie luată înainte de finalul anul
Mircea Cenan, cunoscut sub inițialele de RJ, mulți ani liderul incontestabil al galeriei U Cluj, a răspuns într-un interviu acuzațiilor venite din partea suporterilor că s-a vândut lui Florian Walter.
Meciul dintre Steaua și Basel, disputat miercuri seară, de la ora 21.45, din în Grupa E a Champions League a fost descris pe site-ul oficial al UEFA.
UEFA a anunțat concluziile anchetei cu privire la protocolul pentru situații de rasism din timpul meciului dintre ȚSKA Moscova și Manchester City, caz în care arbitrul Ovidiu Hațegan a fost acuzat de Yaya Toure că nu a procedat corect.
Președintele UEFA, Michel Platini, este de acord cu mărirea numărului de echipe participante la turneul final al Cupei Mondiale, după ce Sepp Blatter, președintele FIFA a declarat că ar dori să existe o reprezentare mai bună a selecţionatelor af
Campionatul Mondial ar putea fi în pericol, iar de vină pare să fie arbitrul român Ovidiu Hațegan.
Procurorii DNA au descins la locuința lui Marin Condescu, președintele Consiliului de Administrație al clubului sportiv Pandurii Targu Jiu/
Miodrag Belodedici a fost prezent marți la Cluj-Napoca pentru a prezenta trofeul Champions League și a comentat și meciul Steaua - Chelsea.
Caravana Trophy Tour a ajuns la Cluj-Napoca și a poposit în Piața Unirii, unde va rămâne până la ora 19.00, iar clujenii vor putea admira legendarul trofeul UEFA Champions League.
Trofeul Champions League va putea fi admirat de clujeni astăzi, în cadrul caravanei Trophy Tour, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Oficialii UEFA au făcut o modificare în regulament, iar acum finalistele cupelor naționale nu vor mai putea evolua în Liga Europa din sezonul 2015/2016.
Steaua a a vut parte de o veste proastă de la UEFA după înfrângerea suferită în fața echipei Schalke 04, cu scorul de 0-3.
Trofeul Champions League va putea fi admirat de clujeni în această toamnă, în cadrul caravanei Trophy Tour.