Drumul de la ieșirea din satul clujean Răscruci arată ca după cutremur. Șoferii trebuie să circule cu atenție, pentru că riscă să își rupă mașina.
Contractul de execuție pentru cele 9 poduri de pe drumul Răchiţele - Ic Ponor a fost semnat de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi reprezentanţii firmei SC Samus Construcţii SA Dej.
Antrenorul U Cluj, Ionel Ganea, susține că meciurile de rugby nu trebuie să fie jucate pe Cluj Arena, pentru că distrug gazonul.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a participat la o acțiune de plantare de arborii în Cheile Baciului.
Consiliul Județean Cluj a emis, marți, 2 aprilie, autorizaţia de construire a Drumului Județean 109C Gherla - Ţaga - Cămăraşu. Lucrările vor demara în câteva zile, durata de execuţie fiind de 24 de luni.
Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca sărbătoreşte 81 de ani de la înfiinţare.
Consiliul Județean Cluj a eliberat luni, 1 aprilie, autorizaţia necesară construirii Bazei de pregătire de prim ajutor de bază şi intervenţie în situaţii de urgenţă. Beneficiarul acestei autorizaţii este Crucea Roşie Cluj.
400 de stejari vor fi plantați marți, 2 aprilie, în Cheile Baciului, de elevii Colegiului Naţional ”George Bariţiu” și președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu.
U Cluj a pierdut primul meci de rugby de pe stadionul Cluj Arena, scor 19-8.
Licitația pentru construirea podurilor de pe drumul Răchițele - Ic Ponor a fost câștigată de S.C. Samus Construcții SA Dej.
În cadrul conferinței județene pentru alegerile din cadrul PSD Cluj, Horea Uioreanu, președintele CJ Cluj, l-a atacat direct pe președintele Traian Băsescu.
Ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, a fost primit la Prefectura Cluj într-o sală în care ploua.
Consilierii județeni PDL au protestat la votarea bugetului Consiliului Județean Cluj, reclamând faptul că nu s-a făcut o consultare publică și au fost alocați bani numai spitalelor agreate de PNL și PSD.
Uioreanu junior a primit pedeapsa cu închisoarea pentru 2 ani și jumătate cu suspendare, sub acuzația de trafic de droguri.
Consiliul Județean Cluj va contracta un credit bancar pentru asfaltarea drumurilor din județ, a anunțat Horea Uioreanu.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că va aloca din bugetul instituției pe anul 2013 suma de 660.000 de lei pentru plata datoriilor pe care le are Spitalul Clinic municipal Clujana.
O delegaţie a Consiliului Judeţean Cluj şi a Asociaţiei Produs de Cluj a participat, în perioada 17-20 martie 2013, la Londra, la Târgul Internaţional de produse alimentare şi băuturi – IFE (International Food & Drink Event).
Premierul Victor Ponta a anunțat că una dintre marile companii germane din industria auto va deschide o fabrică în România.
O firmă, cel mai probabil un mare producător de anvelope, va semna săptămâna viitoare un contract cu Consiliul Județean Cluj, pentru o investiția în parcul Tetarom 3, de la Jucu.
Consiliul Judeţean Cluj se alătură campaniei publice internaţionale, iniţiată în anul 2007, în Australia, şi denumită ”Ora Pământului”.
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, este invitatul emisiunii Stiri de Cluj LIVE, de joi, 21 martie 2013, de la ora 19.00. Daca aveti intrebari, le asteptam la rubrica de comentarii a acestei stiri.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că a fost surprins de declaraţiile ministrului Culturii, Daniel Barbu, privind susținerea Timișoarei în candidatura pentru CCE 2021.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a fost ales în funcția de vicepreședinte al Uniunii Naționale al Consiliilor Județene din România (UNCJR).
Tribunalul Neamţ a admis şi a motivat sentința prin care a anulat Hotărârea Consiliului Judeţean Mureş care a asigurat finanţarea ilegală a Aeroportului din Târgu Mureş.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a renunțat la biroul din Palatul Administrativ și s-a mutat timp de două ore la Târgul de Vacanțe 2013.
Primarul Clujului, Emil Boc, a afirmat că stadionul Cluj Arena a ajuns un muzeu, fiind slab gestionat de administratorul acestuia, Consiliul Județean Cluj. Edilul a spus că nu dorește ca Sala Polivalentă, ridicată de Primărie, să aibă aceeași so
Primăria Cluj-Napoca a pierdut în instanță Pădurea Hoia, fiind vorba despre o suprafață de 18,9 hectare de teren.
Președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, susține că în zona metropolitană a Clujului ar fi trebuit deja să funcționeze o societate metropolitană de transport călători, dar că Primăria Cluj-Napoca nu a avut niciun interes în acest subiect.
Noul mandat al președintelui PNL Cluj, Ioan Petran, este de a restructura organizația, dar și de a alcătui o listă cu posibili candidați pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca la alegerile din 2016.
Firma MBS Group SRL, din Turda, agreată în timpul guvernării PDL pentru construcţia de patinoare şi săli de sport, are acum probleme financiare.