Ministerul Sănătății a organizat duminică, 19 noiembrie 2023, concurs național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. La Cluj, circa 1.350 de candidați au susținut examenul național de rezidențiat, organizat de UMF
Duminică 19 octombrie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca alături de celelalte 5 centre universitare din țară vor organiza examenul național de rezidențiat.
Trei studenți au fost la cantina UBB Cluj, de pe strada Hașdeu, și au fost uimiți de prețuri.
Un clujean a comandat un meniu cu burger de la un local din Cluj-Napoca, iar când a văzut că are reducere de 44% s-a bucurat. Nu pentru mult timp.
UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca este inclusă în trei clasamente pe domenii din categoria Științe Medicale, din cadrul prestigiosului clasament universitar Shanghai Global Ranking of Academic Subjects 2023.
O cantină din Cluj-Napoca are prețurile cele mai mici din oraș, dacă nu din tot Ardealul. Este vorba despre cantina Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca oferă consiliere și sprijin studenților săi israelieni și palestinieni, în contextul războiului izbucnit recent.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se dezvoltă cu o nouă extensie universitară în municipiul Baia Mare, unde 60 de studenți vor urma cursurile Facultății de Medicină, la programul de studiu Asistență medicală generală.
Răzvan Cherecheș, expertul în sănătate publică al UBB Cluj renumit din perioada pandemiei COVID-19, susține că Universitatea ar putea să lanseze o facultate de medicină, ”dacă nu vom avea de ales, dacă această colaborare cu UMF Cluj-Napoca se va dovedi di
A fost concurență acerbă și la admiterea studenților internaționali la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
După declarațiile rectorului UBB Daniel David, potrivit cărora a fost și este o greșeală separarea învățământului universitar medical românesc de universitățile tradiționale, Știri de Cluj a solicitat un punct de vedere rectorului UMF „Iuliu Hațieganu”, p
Rectorul UMF Cluj, prof. dr. Anca Buzoianu, a explicat că de ce la Cluj admiterea la Medicină este cea mai grea din țară.
Duminică, 23 iulie, a avut loc examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.
Admitere UMF Cluj 2023 - Tinerii care vor o carieră de medic susțin duminică, 23 iulie, examenul de admitere la UMF Cluj.
Sâmbătă, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a finalizat înscrierile în anul universitar 2023/2024.
UMF Cluj va organiza concursul de admitere în 23 iulie 2023, când are loc examenul scris. REZULTATELE vor fi afișate în 24 iulie.
O echipă de medici și IT-iști din Cluj a creat o aplicație care le permite pacienților să își stocheze digital istoricul medical astfel încât acesta să poată fi accesat la nevoie de oriunde de către medicii specialiști cu ajutorul telefonului.
Studenții de la UMF Cluj au ajuns vineri dimineața la Spitalul Municipal Clujana să le mulțumească profesorilor care i-au instruit în anii de studiu. Așa cum spune tradiția, cântecele sunt compuse chiar de studenți, care vorbesc despre experiențele din an
Studenții de la UMF Cluj au început să colinde spitalele și să le mulțumească profesorilor care i-au instruit în anii de studiu.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 17-18 mai 2023, cea de-a doua ediție a evenimentului UMF Cluj Technology Transfer Days. Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „PROGRES - Creșterea perfo
Un nou top publicat săptămâna aceasta include o singură universitate de medicină și farmacie din România, cea din Cluj, la două categorii de excelență.
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a modernizat două amfiteatre emblematice, unde au fost pregătite mari nume ale medicinei.
Tinerii care vor să dea în acest an la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj pot participa în 27 mai 2023 la un examen de simulare a admiterii.
Un chirurg clujean, prorector la UMF Cluj, are o leafă lunară cumulată din multiple activități pe care le are, de 9.600 de euro. El este pe locul patru în țară într-un top al celor mai bine plătiți ”rectori și decani din UMF-uri care sunt și medici poliva
Coordonatorul voluntarilor SMURD de la Detașamentul 1 Cluj este studentă în anul cinci la UMF Cluj. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne o sărbătoresc pe Ioana pentru dedicația ei.
O studentă de la UMF Cluj, din anul IV, s-a stins din viață la patru luni după ce a fost diagnosticată cu cancer.
Punctajul minim de promovare pentru admiterea la Rezidențiat ar putea fi majorat de anul viitor. În prezent, pragul de admitere este de 60% din punctajul maxim realizat, însă acesta ar putea fi modificat la 65% din 2023.
Ministerul Sănătăţii împreună cu cele şase Universităţi de Medicină şi Farmacie din țară organizează, duminică, 20 noiembrie, concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.
Jurnalista Emilia Șercan publică lista celor 54 de rectori care au semnat comunicatul Consiliului Național al Rectorilor în susținerea lui Sorin Cîmpeanu, în afacerea plagiatului.