Rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu, s-a vaccinat și îi îndeamnă pe toți să facă asta.
Peste 4 mii de studenți de la UMF Cluj s-au vaccinat împotriva COVID-19. Gabriel Urs, student în anul 4 , este unul dintre ei.
Adela Golea demisia - Medicul Adela Golea, directorul medical al Spitalului Clinic Județean Cluj, și-a dat demisia joi dimineața.
Rectorul UMF Cluj, profesorul Anca Buzoianu, se va vaccina public împotriva COVID-19 pentru a fi un exemplu.
Absolvenții de la UMF Cluj au reușit să obțină cele mai bune rezultate la examenul național de rezidențiat, anunță reprezentanții Universității.
Din cauza cazurilor tot mai multe de coronavirus, Consiliul de Administrație al Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” a luat decizia de a trece la învățământ online, începând de luni, 26 octombrie 2020.
Cluj: Cauza principală a răspândirii COVID-19 sunt petrecerile private: Ajungem apoi să ne plângem că nu avem locuri în spitale
20 de studenți străini cu COVID-19 în caminele UMF Cluj
Concurență mare la UMF Cluj, pe locuri destinate studenților străini
Admitere la UMF Cluj! Acuzații privind modificarea în mod ilegal a regulamentului de admitere
Un elev din Bihor a avut parte de momente de șoc, după ce a obținut nota 9,65 la Biologie, dar a fost înregistrat cu nota 2,95.
ADMITERE 2020 UMF Cluj! S-a decis data examenului într-o zi când orașul e mai liber
Rectorul MF "Carol Davila" din București, Viorel Jinga, a anunțat că în acest an candidații la facultățile universităților de Medicină și Farmacie din țară - București, Iași, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Timișoara și Craiova - vor da examenul de admitere în
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Anca Buzoianu, a anunțat că universitatea continuă lupta împotriva COVID-19.
Virusologul clujean Geza Molnar aduce vești bune despre coronavirusul care a îngenunchiat România: E pe ducă!
”Oamenii întreabă, mediciniștii răspund” este o nouă campanie de informare organizată de voluntarii Medici Pentru Tine, proiect organizat de Organizația Studenților Mediciniști din Cluj, campanie care are loc, de această dată, în mediul online.
Ai întrebări despre coronavirus? Mediciniștii clujeni răspund pe Facebook la toate întrebările
Grupul de Comunicare Strategică anunță că au fost raportate încă 19 decese ale unor pacienți cu coronavirus, joi seară.
Personalul medical clujean primește consiliere psihologică gratuită din partea UMF Cluj
Coronavirusul nu lasă leziuni la nivelul plămânilor
UMF Cluj produce dezinfectant și îl donează - FOTO
UMF Cluj cheamă studenții din anii terminali să ajute liniile de gardă din spitalele clujene
UMF Cluj se implică direct în lupta împotriva noului coronavirus
Universitatea Tehnică nu SUSPENDĂ cursurile
UMF Cluj își sistează cursurile de teama coronavirusului
Firma care i-a dat spagă ministrului Sănătății, Sorin Pintea, a lucrat și cu UMF Cluj și Spitalul Județean Cluj, apropiate de mediile PSD
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca anunță că studenții și profesorii care au venit de curând din Italia sunt nevoiți să rămână în carantină timp de 14 zile, în contextul răspândirii coronavirusului.
Nou caz de hărțuire a străinilor la Cluj? UPDATE: Primărița din Chinteni susține că ACUZAȚIILE sunt absurde - VIDEO
Neurochirurgul Ștefan Florian spune că fiul lui a intrat primul la rezidențiat. El respinge acuzațiile
Studenții și rezidenții de la Clinica de Neurochirurgie îi iau apărarea chirurgului Ștefan Florian: Noi îl numim ”tată”