Duminica 24 Noiembrie

Ştiri      umf

Statuia lui Iuliu Hațieganu, dezvelită la Cluj-Napoca de Ziua Culturii Naționale - FOTO

Statuia lui Iuliu Hațieganu, dezvelită la Cluj-Napoca de Ziua Culturii Naționale - FOTO

Statuia lui Iuliu Hațieganu a fost dezvelită la Cluj-Napoca, în parcul care îi poartă numele, de Ziua Culturii Naționale.

Chirurg clujean, cu 9.600 de euro salariu pe lună de la stat și privat. Profesorul  Ștefan Florian reclama că tinerii nu au loc în sistem

Chirurg clujean, cu 9.600 de euro salariu pe lună de la stat și privat. Profesorul Ștefan Florian reclama că tinerii nu au loc în sistem

Un chirurg clujean, prorector la UMF Cluj, are o leafă lunară cumulată din multiple activități pe care le are, de 9.600 de euro. El este pe locul patru în țară într-un top al celor mai bine plătiți ”rectori și decani din UMF-uri care sunt și medici poliva

Povestea unei studente UMF Cluj, care își dedică timpul liber voluntariatului SMURD - FOTO

Povestea unei studente UMF Cluj, care își dedică timpul liber voluntariatului SMURD - FOTO

Coordonatorul voluntarilor SMURD de la Detașamentul 1 Cluj este studentă în anul cinci la UMF Cluj. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne o sărbătoresc pe Ioana pentru dedicația ei.

”S-a stins o viață aflată abia la început de drum” - O studentă de la UMF Cluj s-a stins, după ce a pierdut lupta cu cancerul - FOTO

”S-a stins o viață aflată abia la început de drum” - O studentă de la UMF Cluj s-a stins, după ce a pierdut lupta cu cancerul - FOTO

O studentă de la UMF Cluj, din anul IV, s-a stins din viață la patru luni după ce a fost diagnosticată cu cancer.

Pragul de admitere la Rezidențiat se va mări de anul viitor, spune rectorul UMF„Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca

Pragul de admitere la Rezidențiat se va mări de anul viitor, spune rectorul UMF„Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca

Punctajul minim de promovare pentru admiterea la Rezidențiat ar putea fi majorat de anul viitor. În prezent, pragul de admitere este de 60% din punctajul maxim realizat, însă acesta ar putea fi modificat la 65% din 2023.

Universitatea Babeș-Bolyai, pe primul loc în România, potrivit Metarankingul universitar 2022

Universitatea Babeș-Bolyai, pe primul loc în România, potrivit Metarankingul universitar 2022

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) este pe primul loc în ediția din acest an a Metarankingului universitar, realizat independent de un grup de experți din mai multe centre de învățământ superior pe baza principalelor clasamente internaționale și publicat, î

Examenul de Rezidenţiat va avea loc duminică. Peste 1.400 de candidați, la UMF Cluj

Examenul de Rezidenţiat va avea loc duminică. Peste 1.400 de candidați, la UMF Cluj

Ministerul Sănătăţii împreună cu cele şase Universităţi de Medicină şi Farmacie din țară organizează, duminică, 20 noiembrie, concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Haos pe strada Marinescu! Trotinetiști francezi pe interzis, plini de tupeu - VIDEO

Haos pe strada Marinescu! Trotinetiști francezi pe interzis, plini de tupeu - VIDEO

Un clujean cu camera pe bord a filmat mai mulți troitinetiști care circulau ilegal, pe interzis, pe strada Marinescu.

Lista rectorilor care au semnat comunicatul de susținere a ministrului plagiator, Cîmpeanu! Doar doi rectori din Cluj NU au semnat

Lista rectorilor care au semnat comunicatul de susținere a ministrului plagiator, Cîmpeanu! Doar doi rectori din Cluj NU au semnat

Jurnalista Emilia Șercan publică lista celor 54 de rectori care au semnat comunicatul Consiliului Național al Rectorilor în susținerea lui Sorin Cîmpeanu, în afacerea plagiatului.

Universitatea UMF Cluj, printre primele 1.000 de universități din lume și pe locul al doilea la nivel național

Universitatea UMF Cluj, printre primele 1.000 de universități din lume și pe locul al doilea la nivel național

Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul al doilea în topul universităților din România și este singura universitate de medicină și farmacie din țară listată printre cele mai performante 1.000 de univers

CITR sprijină Construcții Napoca SA, un important jucător din piața construcțiilor, să iasă din dificultate și să își continue activitatea

CITR sprijină Construcții Napoca SA, un important jucător din piața construcțiilor, să iasă din dificultate și să își continue activitatea

Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL (CITR) - planul de reorganizare al SC Construcții Napoca SA, aflată în procedură de insolvență, a fost confirmat de către judecătorul sindic.

Cum a răspuns Emil Boc când a fost întrebat de ce NU face locuințe ieftine pentru tineri

Cum a răspuns Emil Boc când a fost întrebat de ce NU face locuințe ieftine pentru tineri

Primarul Emil Boc a fost întrebat de ce nu face locuințe ieftine pentru tineri, iar replica a fost că nu are terenuri.

Rectorul UMF Cluj, la începutul anului universitar: ”Sunteți studenții celei mai bune universități din țara noastră”

Rectorul UMF Cluj, la începutul anului universitar: ”Sunteți studenții celei mai bune universități din țara noastră”

Rectorul UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, le-a vorbit studenților la începutul anului universitar.

Studenții UMF Cluj din anii mai mari joacă rolul unor tutori pentru ”boboci”

Studenții UMF Cluj din anii mai mari joacă rolul unor tutori pentru ”boboci”

Organizația Studenților Stomatologi din Cluj-Napoca a lansat proiectul ”Sprijin și Suport pentru Anul I”, prin care ”bobocii” sunt ajutați să se integreze.

Cum arată un apartament din Cluj-Napoca, pentru care chiria este de 1350 de euro

Cum arată un apartament din Cluj-Napoca, pentru care chiria este de 1350 de euro

O agenție imobiliară din Cluj scoate la închiriere un apartament situat în Zorilor, pe strada Observatorului, cu prețul de 1.350 euro. Aceasta este, probabil, cea mai scumpă chirie din Zorilor.

Chirie cu dormitorul în bucătărie la Cluj-Napoca: ”Tot din pat amesteci in tigaie, doar ca aici o arzi mai pe lux”

Chirie cu dormitorul în bucătărie la Cluj-Napoca: ”Tot din pat amesteci in tigaie, doar ca aici o arzi mai pe lux”

Chiriile se scumpesc la Cluj-Napoca an de an, proprietarii fiind la vânătoare de clienți.

Fiica preotului din Moisei, Maramureș, s-a sinucis la Cluj, aruncând-se de la etajul 12 al unui bloc din Zorilor

Fiica preotului din Moisei, Maramureș, s-a sinucis la Cluj, aruncând-se de la etajul 12 al unui bloc din Zorilor

Fiica preotului din comuna Moise, județul Maramureș, s-a sinucis la Cluj, marți, 6 septembrie, la ora 16:15.

Concurență mare între studenții străini la UMF Cluj: 8 pe un loc la medicină dentară

Concurență mare între studenții străini la UMF Cluj: 8 pe un loc la medicină dentară

Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca anunță finalizarea procesului de admitere a candidaților internaționali. Anul acesta, 1800 de tineri au sperat că vor ocupa unul dintre cele 560 de locuri oferite de universitate pent

Laureat al premiului Nobel pentru Chimie, în vizită la Cluj! Va susține o prezentare la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu

Laureat al premiului Nobel pentru Chimie, în vizită la Cluj! Va susține o prezentare la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu"

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu" va primi vizita laureatului Premiului Nobel pentru Chimie, profesor doctor Aaron Ciechanover, medic, biochimist și profesor emerit al Technion - Israel Institute of Technology.

Rezultate ADMITERE UMF iulie 2022. Au crescut mediile de intrare o dată cu salariile medicilor

Rezultate ADMITERE UMF iulie 2022. Au crescut mediile de intrare o dată cu salariile medicilor

Tinerii care au susținut examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj au aflat rezultatele.

Medic rezident din Cluj-Napoca, arestat pentru agresiune sexuală asupra unui minor de 12 ani

Medic rezident din Cluj-Napoca, arestat pentru agresiune sexuală asupra unui minor de 12 ani

Un medic rezident din Turda, care activează la Cluj-Napoca a fost arestat preventiv. Bărbatul în vârstă de 25 de ani este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri și agresiune sexuală, victima fiind un minor de 12 ani.

 Un student la medicină din Cluj, SPULBERAT pe trecerea de pietoni. Băiatul are nevoie urgent de sânge

Un student la medicină din Cluj, SPULBERAT pe trecerea de pietoni. Băiatul are nevoie urgent de sânge

Un tânăr de 21 de ani din municipiul Turda, student la UMF Cluj a fost surprins și accidentat de un autoturism, în timp ce traversa strada, pe trecerea de pietoni din Piața Mihai Viteazu, rezultând rănirea acestuia. Fazekas Vlad se află în stare critică ș

Un tânăr din Cluj, student la UMF are nevoie urgent de sânge! A suferit un accident pe trecerea de pietoni

Un tânăr din Cluj, student la UMF are nevoie urgent de sânge! A suferit un accident pe trecerea de pietoni

Clujenii sunt chemați să doneze sânge pentru a salva viața unui student de la UMF Cluj, care a suferit aseară un accident rutier pe trecerea de pietoni. Fazekas Vlad se află în stare critică.

FOTO. Polaris Medical devine Spitalul Medicover Cluj. Pacienții clujeni vor avea parte de servicii medicale după standarde europene

FOTO. Polaris Medical devine Spitalul Medicover Cluj. Pacienții clujeni vor avea parte de servicii medicale după standarde europene

Spitalul Medicover Cluj își deschide porțile, fostul spital Polaris din Suceagu devine astfel una dintre cele mai importante investiții în domeniul sănătății private din ultimii ani, realizate de Medicover România. Spitalul Medicover Cluj vine în sprijinu

Screening pentru depistarea fibromului uterin la Spitalul ARES Cluj. Pacientele au reducere 50% la consultația ginecologică

Screening pentru depistarea fibromului uterin la Spitalul ARES Cluj. Pacientele au reducere 50% la consultația ginecologică

Luna mai debutează cu o campanie de screening pentru depistarea fibromului uterin, inițiată de Spitalul ARES Cluj Napoca. Femeile au 50% reducere la pachetul ginecologic care include consultație și ecografie endovaginală.

Fostul student de la UMF Cluj, care iubește România mai mult decât românii, a deschis în Cluj un salon de înfrumusețare unde poți fuma narghilea

Fostul student de la UMF Cluj, care iubește România mai mult decât românii, a deschis în Cluj un salon de înfrumusețare unde poți fuma narghilea

La Cluj-Napoca s-a deschis un salon care pe bună dreptate merită titlul de „cel mai îndrăzneț salon de înfrumusețare”. Camel Salon oferă servicii de tuns, coafură și manichiură. Însă, cel mai important lucru este că vorbim despre o cu totul altă atmosferă

Povestea unui fost student străin de la UMF Cluj, care iubește mai mult România decât românii: „Urăsc că oamenii apreciază doar ce au alții”

Povestea unui fost student străin de la UMF Cluj, care iubește mai mult România decât românii: „Urăsc că oamenii apreciază doar ce au alții”

Numărul studenților străini care vor să studieze medicina în România a crescut considerabil în ultimele decenii. În pofida prejudecăților și preconcepțiilor despre această țară, studenții străini ajung aici fiind atrași de taxele mici. Mai apoi pleacă, as

Pacienții COVID pot rămâne cu sechele pe termen lung. Medic pneumolog: „Atenție! Sunt foarte multe persoane tinere la care apare!”

Pacienții COVID pot rămâne cu sechele pe termen lung. Medic pneumolog: „Atenție! Sunt foarte multe persoane tinere la care apare!”

Bolnavii de COVID rămân cu sechele după ce s-au vindecat, iar formele mai grave le fac cei nevaccinați. În România, restricțiile anti-COVID s-au transformat în recomandări. Cu toate acestea, medicii atrag atenția că virusul continuă să facă victime. Speci

Rectorul UMF Cluj, despre ridicarea restricțiilor COVID: Pericolul încă nu a trecut

Rectorul UMF Cluj, despre ridicarea restricțiilor COVID: Pericolul încă nu a trecut

Conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a venit cu o reacție în urma ridicării a tuturor restricțiilor COVID de către autorități. Rectorul UMF recomandă și susține în continuare purtarea măștii medicale de protec

Vor trece studenții de la învățământul online la cursuri fizice? Ce spune rectorul UBB

Vor trece studenții de la învățământul online la cursuri fizice? Ce spune rectorul UBB

Fără stare de alertă nu se mai fac cursuri online în școli și universități. Ministrul Educației a spus luni seara că facultățile nu vor mai putea organiza cursuri online, acest lucru înseamnă că studenții vor trebui să revină în marile orașe, la facultate