Un accident de circulație s-a produs luni seara, pe strada Gheorghe Dima, din cartierul Zorilor.
O mămică din Cluj și-a vărsat furia pe managementul Spitalului de Copii din Cluj, dar și pe ”boss-ii” de la Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe și Vákár István, care administrează Spitalul.
Doi nou-născuți, un băiețel de cinci zile și o fetiță de 14 zile, cu probleme grave de sănătate, afu fost transportați cu o ambulanță ucraineană până la punctul de frontieră cu România, în Vama Siret, fiind mai apoi predați echipajelor SMURD, aflate la fa
Pompierii clujeni au avut în această dimineață o intervenție la un accident rutier petrecut în localitatea Macău, comuna Aghireșu. În momentul în care au ajuns la fața locului, salvatorii au găsit un autoturism avariat și două persoane ieșite din acesta.
Pompierii clujeni au intervenit la un accident pe strada Horea din Cluj-Napoca, unde o autoutilitară și un automobil s-au ciocnit. A fost blocată circulația tramvaiului pe ambele sensuri.
Un accident de circulație s-a produs marți, 22 februarie, în jurul orei 15:30, în apropierea de intrare în localitatea Românași dinspre Cluj.
Un român s-a ales cu dosar penal, după ce a spart un termometru cu mercur în propria locuință. Bărbatul din Prahova, în vârstă de 53 de ani își monitoriza temperatura în fiecare zi, fiind în izolare din cauza COVID.
Comuna Florești are buget pe anul 2022, fără ca aleșii USR PLUS să îl fi votat pe motiv că nu este sustenabil.
Un bărbat cu arsuri a fost transportat din Dezmir la UPU Cluj, luni seara.
O fetiță de 12 ani și o femeie de 54 de ani s-au ales cu arsuri, după ce au călătorit cu un autobuz și au folosit scaunele. Poliția a preluat cazul, după ce cele două s-au prezentat la UPU Cluj.
Cadrele medicale din Dej si Huedin au primit flori, iar duminica vor primi cele de la UPU Cluj-Napoca.
Bătaie cruntă între două eleve de la un liceu din județul Bistrița-Năsăud. Fetele au ajuns la spital.
Maris David, cunoscut drept Gore de la Cluj, a fost audiat la Poliție după ce a spus că va ploua cu morți în Cluj-Napoca. Gore a fost condamnat la închisoare, după ce în 2011 a înjunghiat un brancardier de la UPU Cluj.
Un jandarm din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj a fost rănit în Someșeni, pe strada Valea Caldă, cu un cuțit și s-a apărat cu pistolul din dotare.
Temutul interlop Gore de la Cluj a lansat o serie de amenințări fără precedent, precizând că va veni ziua când va ieși de la vânătoare și pe străzi va ploua cu morți. Bărbatul este deosebit de violent, fiind cunoscut ca bătăuș, violator și cuțitar, după c
Centrul Comercial Transilvania din Târgu Mureș a fost distrus complet după incendiul de marți seară, anunță Rador.
Trei pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, sunt transportaţi, marţi seară, cu o aeronavă militară, de la Cluj-Napoca la Lodz, în Polonia. Este vorba despre doi pacienţi care erau internaţi în UPU din Cluj-Napoca şi unul din Iaşi. Până în prezent, 4
O persoană a murit și alte două au fost grav rănite într-un accident de circulație, produs miercuri dimineață pe DN1, în apropiere de Sântimbru, județul Alba.
Un cerșetor din Cluj-Napoca ar fi fost bătut de polițiștii locali și apoi abandonat cu mâna ruptă la marginea orașului. Acolo l-a găsit un șofer, care a chemat poliția națională.
În valul patru al pandemiei COVID, când paturi ATI nu mai sunt disponibile şi apar poze cu asistente medicale care se odihnesc într-o cutie de carton, bătrânii le explică medicilor că nu se pot vaccina din cauza unor temeri despre care au auzit de la alţi
Bogdan Oprița, Medic-șef UPU-SMURD la Spitalul de Urgență Floreasca, susține că pacienții vaccinați fac forme ușoare, nu necesită internare sau au nevoie de oxigen doar în cantitate mică.
Realizatorul TV Radu Tudor s-a declarat sătul de ”liota de indivizi s-au straduit din rasputeri sa submizeze efortul medical urias, sa-i injure pe medici, sa batjocoreasca vaccinul, tratamentele medicale, munca istovitoare din spitale si, mai presus de to
Pentru că spitalele sunt pline, România cere ajutorul NATO pentru a depăşi valul 4.
Un accident grav de circulație soldat cu rănirea a doi copii și un adult s-a produs ăn satul Băbuțiu, comuna Vultureni.
Un accident grav s-a produs vineri seara în Sălaj, iar autoturismele arată de parcă au participat la un test Euro NCAP.
Josef Balla, 46 de ani, din Cluj-Napoca, a trecut aproape de moarte în secția ATI de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. S-a vindecat cu gândul la copii, iar acum și-a spus povestea.
Vineri noapte, a avut loc un accident rutier între o trotinetă Bolt și un taxi. În urma accidentului, tânără de pe trotinetă a ajuns în stare gravă la spital.
Un bătrân de 81 de ani a murit înecat la food court ul unui mall, cu o bucată de mâncare. Oamenii din jur nu l-au ajutat deloc, ci au filmat scena.
Parcarea la UPU Cluj sau la clinicile din zonă, cum este Ginecologie 1, costă pentru câteva ore cât o cameră de hotel pe o noapte.
O persoană a făcut un atac de panică, după un accident care s-a produs pe strada Traian Vuia, din Cluj-Napoca.