Peste 90% dintre persoanele care au solicitat ajutorul salvamontiştilor nu ştiau cum să reacţioneze în cazul întâlnirii cu animalele sălbatice pe traseele montane.
Proiectul de lege care vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi a fost aprobat, luni, de plenul Camerei Deputaţilor.
Legea care dă "verde" la uciderea urșilor, votată de plenul Camerei Deputaților. Proiectul de lege ce vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi a fost aprobat.
Un urs a fost descoperit azi-noapte întins pe drumul dintre localitățile Copăceni și Tureni, din județul Cluj. Animalul, cel mai probabil lovit de un vehicul, a fost găsit de un șofer care, impresionat de situație, a filmat scena și a contactat imediat po
Doi bărbați au fost surprinși astăzi, 10 iulie, pe Transfăgărășan în timp ce se filmau cum hrăneau un urs. Videoclipul care surprinde doi bărbați în timp ce hrănesc un urs
De câteva nopți prin grădina zoologică Târgu Mureș se plimbă un urs liber care a omorât o căprioară, au anunțat reprezentanții ZOO, pe o rețea de socializare, joi, 4 iulie.
Poate sunt urșii de speriat, dar sunt și extrem de simpatici, mai ales când sunt calmi și se joacă în habitatul lor natural.
Martorii spun că ursul a fost observat în apropierea unității militare de pe Dealul Florilor, lângă Pădurea Bungăr. Unul dintre martori a reușit să surprindă câteva secunde din ”aventura” ursului, în timp ce acesta
După ce zilele trecute, un urs a fost văzut la Mintiu Gherlii, pe drumul spre Țop, luni dimineață, un apel la 112 a anunțat prezența unui urs la câțiva kilometri distanță.
Un caz înfiorător a avut loc în urmă cu două zile, în apropierea unei localități din Ardeal, unde un bărbat a fost găsit fără suflare, ipoteza principală fiind că a fost atacat de un urs.
Toco, japonezul care a cheltuit aproape 16.000 de dolari pentru un costum de câine realist, se gândește acum că ar putea imita un alt animal.
Familia Urs are doi eroi, povestesc cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj: Rareș Urs și câinele său, Max. Anul trecut, cei doi au participat împreună la o misiune copleșitoare de căutare a victimelor cutremurului din Turcia.
Oamenii și animalele se diferențiază prin foarte multe aspecte, însă dacă e să vorbim despre iubire, cred că suntem cu toții de acord că la acest punct ne asemănăm mai mult decât am crede.
Un urs a fost observat într-o localitate clujeană! S-a emis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT către terminale mobile din Mintiu Gherlii.
Prezența unui urs a fost semnalată într-o localitate din Cluj.
Imagini superbe au fost surprinse pe camerele de supraveghere din Parcul Natural Apuseni.
Peste 70 de persoane care au participat la o înmormântare în județul Mureș au avut parte de un eveniment terifiant.
E panică într-o comună clujeană! O ursoaică cu pui face ravagii pe drumul județean 107T spre localitatea Măguri.
Întâlnirile dintre oameni și animale sălbatice, în special urșii, reprezintă întotdeauna un subiect de discuție. Problemele precum lipsa locurilor special amenajate pentru urși, depozitarea necorespunzătoare a resturilor menajere, înmulțirea necontrolată
Odată cu sosirea primăverii, urșii își încheie perioada de hibernare!
Scene parcă desprinse dintr-un film au avut loc pe Transfăgărășan.
ISU Cluj a transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert privind semnalarea prezenței unui urs în zona localității Santejude Vale, comuna Taga.
Un urs care a vrut să prindă câțiva pești pentru a-și potoli foamea a reușit performanța să golească două bazine dintr-o păstrăvărie din Apuseni.
Jocul este o preocupare veche. Este prezent încă de la începuturile omenirii și a devenit mai mult decât o metodă de ocupare a timpului.
Un urs a fost surprins pe camerele de filmare, amplasate în curtea unei locuințe
Un urs a fost lovit de o mașină, joi seara, la ieșire din Cluj-Napoca, spre Turda.
Un urs a atacat o stână din comuna Mica
Un urs impresionant a fost filmat pe străzile satului Mera, comuna Baciu.
În Carpații Meridionali, într-o zonă pilot de 1.400 km², sunt 47 de lupi și un hibrid între lup și câine, împărțiți în șase haite, arată datele studiului de monitorizare genetică realizat de echipa Fundației Conservation Carpathia în perioada 2018–2020. S