Un mesaj RoAlert a fost emis sâmbătă seară persoanelor care se află în stațiunea Sinaia. Alerta semnalează prezența unui urs care ar fi fost observat în apropierea Castelului Pelișor, anunță Digi24.
Un bărbat a fost ucis de un urs, lângă municipiul Gheorgheni, din Harghita.
Liberalii clujeni s-au întrunit sâmbătă seara pentru a discuta chestiunea aprinsă în partid, mai precis alianța cu PSD pentru a forma un nou guvern.
Trei urşi de pe fonduri cinegetice din judeţul Harghita vor fi împuşcaţi, în baza unor ordine ale ministrului Mediului.
Un bărbat de 50 de ani a fost atacat de un urs pe un câmp din județul Sibiu, transmite Rador. Bărbatul a fost găsit conștient, deși fusese lovit puternic în zona capului.
Regiunea Carpatică reprezintă una dintre ultimele redute de sălbăticie pentru speciile de carnivore mari precum lupul, râsul, ursul brun. Dezvoltarea economică din regiune atrage însă după sine și o extindere urbană și de infrastructură care creează noi b
Primăria Braşov a coordonat, în noaptea de luni spre marţi, acţiunea de capturare şi relocare a primelor exemplare de urşi, în cadrul căreia s-au folosit două cuşti-capcană şi la care au participat reprezentanţi ai mai multor instituţii cu atribuţii privi
Un urs a fost depistat pe raza comunei Bobâlna, iar un localnic a avut curaj să se îl alunge.
Un mesaj RO-Alert transmis în Brașov, luni seara, pentru a semnala prezența unui urs pe o stradă din oraș începe cu avertismentul „URSU BAAA”. Inspectoratul pentru Situații de Urgență face o anchetă internă pentru a vedea cum de a fost transmis acest mesa
Harghita: Bărbat atacat de urs în apropierea comunei Ciceu. Jandarmii și polițiștii au intervenit de 14 ori în ultimele 2 zile pentru îndepărtarea urșilor.
O cameră de monitorizarea a faunei a filmat momentul în care un urs și un mistreț s-au intersectat într-o pădure din Caraș-Severin.
Carp, un exemplar superb din rasa Border Collie, singurul câine din Prahova specializat în salvare montană, a fost lovit de o turistă inconștientă, pe Jepii Mari.
Când mergem la munte, putem avea parte și de întâlniri neprevăzute. Fie că e vorba de urși, câinii de la stâni sau șerpi, este important să știm, concret, cum procedăm în astfel de situații.
Senatoarea Diana Șoșoacă a postat pe pagina sa de Facebook o filmare pe Transfăgărășan, acolo unde a întâlnit o ursoaică cu doi pui.
Un urs a atacat o femeie care a ieșit pe geamul unei mașini oprite pe marginea drumului, pe Transfăgărășan. Aceasta a încercat să-l fotografieze. Imaginile au fost publicate pe Facebook.
Un bărbat a fost la un pas să fie sfâșiat de un urs, deranjat că este fotografiat de aproape. Scena s-a produs în zona Barajului Vidraru, din județul Argeș.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat afirmația premierului Florin Cîțu, care a spus că nu știe cât costă pâinea.
A fost găsit mort ursul care l-a omorât pe Mihai Cadar, tânărul cioban ucis în pădure, lângă o stână de la limita judeţelor Mureş, Harghita şi Suceava.
Un urs masiv a atacat o stână din comuna Mociu, județul Cluj.
Salvamontiștii din Maramureș au fost alertați după ce un cioban a sunat la 112, pentru a anunța că a fost mușcat de urs.
Întâlnirile dintre oameni și animalele sălbatice, în speță urși, sunt întotdeauna subiect de discuție. Lipsa locurilor special amenajate pentru urși, lipsa depozitării corecte a resturilor menajere, înmulțirea necontrolată și construcția de așezări omeneș
Guvernul încearcă din nou să numere urșii. Proiectul prevede achiziția de garduri electrice și un centru de monitorizare cu drone.
Încă un bărbat, cioban la o stână din județul Mureș, și-a găsit sfârșitul în ghearele unui urs. Fiul său, după ce a văzut că nu-l găsește, a dat alarma la 112. Salvatorii ajunși la față locului l-au găsit în niște tufișuri, însă fără suflare.
O turistă din Bucureşti, surprinsă în timp ce hrănea un urs, a fost amendată de jandarmii argeşeni de la Postul Montan Arefu.
Un bărbat de 29 de ani a fost atacat de urs în Harghita, în urmă cu scurt timp. Din primele informații acesta a fost rănit în zona pieptului și a fost transportat la spital.
Autorităţile locale din judeţele Covasna şi Harghita cer ajutorul celor centrale şi guvernamentale în privinţa rezolvării unei probleme care a devenit, spun acestea, acută pentru locuitorii din zonă - cea a urşilor care coboară zilnic după mâncare şi care
Un turist din Bucureşti, care hrănea urşii într-o parcare de pe Transfăgărăşan, în apropiere de barajul Vidraru, a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei.
Un urs a fost lovit de o mașină, miercuri, și lăsat să zacă pe marginea drumului, în Valea Ierii.
Copil de 8 ani, atacat de urs într-un sat din Covasna. Primarul: Din fericire nu e grav, dar să vă gândiţi că ursul a intrat în localitate aproape în mijlocul zilei şi a traversat toată comuna.
Încă un bărbat atacat de urs în Harghita, el a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD.