E doliu în presa clujeană. Fotograful clujean Mircea Roșca a murit în noaptea de duminică spre luni la doar 43 de ani. Înmormântarea va avea loc joi, de la ora 14:00, la Cimitirul Central Turda.
În noaptea de duminică spre luni, la vârsta de doar 43 ani, a decedat la un spital din Târgu Mureș fotograful clujean Mircea Roșca.
De ziua Europei, în 9 mai, PSD Cluj a organizat un eveniment dedicat satului românesc în context european, la care au participat producători locali, oameni politici (dl. Vasile Dîncu – senator și viitor europarlamentar din partea PSD, dl. Ovidiu Ganz – de
Istoricul în gastronomie, Mircea Groza, a relatat cum au încercat să îl păcălească țăranii cu roșii oltenești, care de fapt sunt din Italia. Acesta cunoaște foarte bine piața și spune că în depozitele din Cluj e plin de roșii din ”afară” la prețul de 9 le
Prin alura sa unică, casa de pe Calea Mănăştur nr. 9 atrage, din când în când, privirea celor aflaţi în troleibuzele sau maşinile care fac naveta între centrul Clujului şi Mănăștur, cel mai mare cartier al său.
Orașele se dezvoltă continuu, pe măsura nevoilor societății aflate în căutare de soluții de locuire moderne, de spații pentru muncă dotate cu cele mai noi tehnologii.
Unele alimente, precum cartofii sau pâinea pot să devină toxice pentru organism, dacă sunt gătite incorect.
Aproximativ 14 hectare de pe fosta platformă Carbochim (fabrică modernizată și relocată) vor fi redate clujenilor prin proiectul de regenerare urbană ce va fi dezvoltat de compania IULIUS.
126 de arbori de pe fosta platformă Carbochim sunt salvați pentru a fi reintegrați într-un parc creat de la zero în zona de nord a Clujului. Aceștia sunt relocați în pepiniera dedicată noului proiect mixed-use, care va reda orașului 14 hectare industrial
Peste 120 de arbori maturi de pe fosta platformă Carbochim din Piața 1 Mai au intrat într-un amplu proces de relocare la începutul acestui an.
Dezvoltarea zonei industriale din nordul municipiului Cluj-Napoca, în care s-a investit până recent mult mai puțin decât în alte părți ale orașului, devine treptat o prioritate, atât pentru autorități cât și pentru investitori.
Două troleibuze noi s-au lovit în fața USAMV Cluj, pe Calea Mănăștur, aproape de mall -ul Platinia.
Prorectorul Andi Mihalca, de la USAMV, care a făcut parte din echipa actualului rector Cornel Cătoi s-a dezis de acesta și l-a criticat foarte dur.
O clujeancă cu suflet mare, care a vrut să ajute un cățel rănit, găsit pe străzi chiar în ziua de Crăciun, s-a lovit de nenumărate refuzuri din partea autorităților locale atunci când le-a cerut ajutorul pentru a salva bietul animal.
Medicul veterinar Maria Paula Bocoș, fostă elevă a Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu”, s-a întors de unde a plecat și a discutat cu elevii despre importanța animalelor în viața noastră. Medicul veterinar din cadrul USAMV a fost însoțit de Daisy, un câine dr
Activiștii clujeni spun că Primăria a cheltuit în zadar 12 milioane de euro pentru modernizarea Moților-Mănăștur și a străzilor adiacente, dacă transportul public nu este favorizat.
Copacii de pe fosta platformă Carbochim și malul perimetral drept al Someșului au fost analizați de specialiști, pentru a se vedea care trebui păstrați și care sunt un pericol pentru amenajarea urbană care se va face acolo. Studiu arboricol pentru amenaja
Superbul arbore de sequoia din Rogojel, comuna Săcuieu, s-a rupt din cauza vântului puternic de miercuri seara. Vestea tristă a dispariției acestui monument al naturii ne-a fost confirmată de oamenii de la fața locului.
Pedro, un cățel lovit de o mașină și care nu-și poate folosi picioarele din spate, are nevoie de ajutor. Alina a văzut postarea unui clujean și s-a dus rapid cu mașina la Turda pentru a vedea cum poate ajuta.
Expertii Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca au efectuat un studiu pentru proiectul care se va realiza pe platforma Carbochim. Concluzia: toți copacii sănătoși de pe malul Someșului și de pe platforma Carbochim vo
Clujul va avea două noi mall -uri în următorii ani. Unul va fi pe actuala amprentă a fabricii Sanex, iar al doilea în locul fabricii Carbochim, iar discuțiile principale în ambele proiecte sunt legate de spațiul verde.
Clujenii continuă să fie agresați de mirosul infernal de gunoi și rahat, dar autoritățile ridică din umeri și spun că nu știu exact care este sursa.
Președintele Consiliului Județean Cluj continuă să arunce „săgeți” către ferma de pui din Aiton, pe care o consideră vinovată pentru putoarea din Cluj-Napoca.
Stația Agronomia a fost relocată, începând de vineri, în apropierea intrării USAMV Cluj.
Ofertă slabă de joburi pe piaţa muncii din Cluj! Un student la Cluj spune că a schimbat două domenii și oricum nu-și găsește de lucru, asta deși a studiat la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor, la USAMV, iar ulterior a făcut și cursuri de pro
Examenul maturității scoate tot timpul la iveala povești de viață incredibile. Într-o societate în care tinerii pun astăzi accent pe valori fără fundament, mai întâlnim și tineri care ne uimesc și care pot fi exemple de viață nu doar pentru alți tineri, c
Comuna Florești va primi o infuzie de 750 de milioane de euro, pe diverse programe, prin care localitatea speră să se dezvolte.
Consorțiul integrat pentru învățământ dual, cu USAMV Cluj-Napoca lider de proiect și 22 de parteneri, a primit finanțarea de 21,12 mil euro prin PNRR.
O fotografie din 1960 prezintă cât de frumos era Mănășturul în acei ani. În imagine apare Calea Florești, iar unele dintre clădiri mai sunt încă în picioare.
Berea cu pudră de greier a fost inventată la Cluj de un grup de studenți de la USAMV.