Biroul Electoral Central (BEC) a prezentat miercuri seară rezultatele finale de la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.
Alegerile parlamentare s-au terminat, iar Cluj are 10 deputați aleși. PNL Cluj are cele mai multe mandate, urmat de USR Plus, iar surpriza este intrarea AUR în parlament.
Alegerile de la Cluj au fost câștigate de PNL și USR-PLUS. Au fost 208.346 de clujeni care au votat, mult mai puțin față de alegerile trecute.
Liderii alianței USR PLUS, Dacian Cioloș și Dan Barna, au susținut, luni, o conferință de presă în care au afirmat că formațiunea politică este pregătită să intre la guvernare alături de PNL.
Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seară, după anunșțarea primelor rezultate ale exit-poll-urilor, că PNL va avea o majoritate solidă alături de USR-PLUS și PMP. Acesta a precizat că vrea ca negocierile să înceapă de luni pentru a se ajunge la
PNL a câștigat alegerile parlamentare 2020 de la Cluj, dar nu l-a scorul categoric la care se aștepta, adică 46%, când au obținut liberalii la alegerile locale din septembrie 2020.
Surpriza alegerilor din 6 decembrie, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a reușit să obțină la Cluj suficiente voturi pentru a avea un deputat.
Prezența la vot la nivel național nu a fost una așteptată de politicieni sau de către analiști, iar datele publice arată că circa 31,8% dintre români și-au exprimat optțiunea electorală.
AEP (Autoritatea Electorală Permanent) arată că partidele politice au primit în ultimii patru ani 132 de milioane de euro.
Emanuel Ungureanu are COVID-19
Prejudicii de peste 100 de milioane de lei din cauza tăierilor ilegale de păduri din județele Cluj și Alba
Camera Deputaților a stabilit, în calitate de for legislativ decizional, că piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, pe durata stării de alertă, cu respecta
Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a declarat, vineri, la Digi24, că Dacian Cioloș este propunerea mai bună decât Ludovic Orban pentru funcția de premier, în eventualitatea în care ambele partide vor ajunge să colaboreze la guvernarea țăr
Noii consilieri județeni din Cluj, din mandatul 2020 - 2024, au fost validați de Tribunalul Cluj.
Alianța USR-PLUS Buzău l-a ”adoptat” pe Emanuel Ungureanu, care a primit un loc eligibil pentru Camera Deputaților.
O simulare făcută de Agenția de rating Politic pe județul Cluj arată câte mandate de deputat și senator ar lua partidele politice la votul din decembrie, pe baza datelor de la alegerile locale, din 27 septembrie 2020.
Senatorul Mihai Goțiu acuză Biroul Național al PLUS că i-a amenințat pe membrii PLUS Cluj cu sancțiuni, dacă votează candidații USR Cluj: Emanuel Ungureanu și Mihai Goțiu.
Război total în USR-PLUS Cluj: 40 de membri au votat aproape identic. USR vs. cei 40 de hoți
Emanuel Ungureanu a explicat care sunt problemele în USR-PLUS și cum a fost îndepărtat de colegi.
Mihai Goțiu nu a mai prins un loc de senator la alegerile interne ale USR-PLUS de desemnare a candidaților. Au votat 72 de delegați PLUS și 48 USR, iar Uniunea Salvați România a fost dominată.
Emanuel Ungureanu nu mai prinde un post de deputat, conform votului intern
ȘOC! USR-PLUS Cluj și-a stabilit candidații la Deputați și Senatori! Ungureanu e pe cinci, Goțiu pe doi
Vlad Teohari a contestat la Tribunalul București lista de candidați pentru Diaspora a USR PLUS. Vlad Teohari este membru USR Diaspora, iar candidatura lui a fost invalidată de Biroul Național al USR, la avizul negativ emis de Comisia Națională de Arbitraj
Pacienții sunt tratați în curtea Spitalului Județean de Urgență Cluj - FOTO
Cluj: Date definitive privind Alegerile Local 2020. Distribuția mandatelor pe partide
Ce partide sunt reprezentate în Consiliul Județean Cluj și cine sunt consilierii județeni din mandatul 2020 - 2024
Care este componența Consiliului Local Cluj-Napoca. Sunt patru partide care au aleși
Harta politică a Clujului este galbenă. USR și Verzi au câștigat câte o primărie - FOTO
PSD Cluj a pierdut 22 de primării, dar susține că este pe drumul cel bun