29.500 de doze de vaccin au ajuns la Cluj, cu avionul și au fost depozitate într-un super congelator de la Spitalul Militar Cluj. Vaccinul a venit din Belgia, via Budapesta.
Polițiștii din toată țara au aplicat, în ultima zi, peste 5.200 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19.
Potrivit autorităților, în total, până astăzi, 15.469 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 29 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 623.066 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Polițiștii clujeni au desfășurat, azi-noapte, o serie de controale pentru a verifica respectarea legislației în vigoare privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Razie de amploare la Cluj-Napoca, pe timp de pandemie. Câte amenzi s-au dat în doar câteva ore
Aproximativ 450 de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Ştefan Cicio Pop” și Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, precum și poliţişti locali, au desfășurat, în
Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii unei infracțiunii de furt calificat.
Valentin Naumescu, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, propune ca România să își doneze din ”rația” de vaccinuri Republicii Moldova.
Proprietarii de animale din Cluj reclamă faptul că seară de seară pe străzi este un teatru de război, în care se trage cu artificii, fără ca cineva să fie sancționat.
Românii care nu au statutul de rezident în Marea Britanie și doresc să vititeze țara vor mai putea folosi cartea de identitate ca document de călătorie până la 30 septembrie 2021, dată de la care călătoriile în această ţară vor fi posibile doar cu paşap
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că, la cererea Primariei Gilau, au fost efectuate procedurile legale privind aderarea acesteia la Asociatia Metropolitana de Transport Public Cluj.
Floreștenii au semnalat că un grup de colindători a fost luat de poliție și dus la secție, în timp ce se aflau pe domeniul public și colindau.
Asociația Municipiilor, unde primarul Clujului, Emil Boc, este președinte, critică Guvernul Cîțu pentru lipsa de transparență în adoptarea unor măsuri ca vizează Codul Administrativ.
Meteorolgii de la ANM au emis un avertisment de tip cod galben de vijelii pentru județul Cluj.
Polițiștii clujeni au nevoie de ajutorul cetățenilor pentru a depista o tânără în vârstă de 20 ani, din municipiul Cluj-Napoca, care a plecat de la domiciliu în data de 28 decembrie, însă nu s-a mai întors.
România va primi marți, 29 decembrie, 140.400 doze de vaccin anti COVID-19, care va fi împărțit în toată țara centrelor regionale.
Guvernul va prelungi măsura amânării plății ratelor la bănci pentru anumite categorii ale populației afectate de pandemie.
Premierul Florin Cîțu anunță plafonarea salariilor bugetarilor la nivelul decembrie 2020, fără a se face tăieri de salarii.
Polițiștii clujeni au desfășirat, în perioada 26-27 decembrie, o serie de acțiuni pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a răspândirii virusului Covid-19.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au confiscat aproximativ 24 de kilograme de articole pirotehnice în cadrul activităților desfășurate în cursul zilei de 27 decembrie.
Polițiștii clujeni au depistat, duminică după-amiază, un bărbat care s-a urcat la volanul unui autoturism, deși nu deținea permis de conducere.
Polițiștii clujeni au depsitat, azi-noapte, un șofer care s-a urcat la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii clujeni au depistat, zilele trecute, un bărbat pe numele căruia au fost emise două mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea.
O asistentă de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCIB) Cluj a făcut o reacție adversă după vaccinarea anti - COVID-19.
La nivel național, până astăzi, 28 decembrie, au fost confirmate 618.429 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
La nivel național, până astăzi, 28 decembrie, au fost confirmate 618.429 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Potrivit autorităților, în total, până astăzi, 15.334 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 28 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 618.429 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Autoritățile anunță că platforma informatică care permite programarea persoanelor pentru vaccinarea împotriva COVID-19 - https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ - este operațională.