Senatorul Gabriel Berca si deputatul Mihai Banu au demisionat din Partidul National Liberal. Amandoi vor merge in PDL si spun ca nu mai sunt doriti in PNL.
Mircea Lucescu a declarat ca nu ar refuza o oferta de a antrena Steaua Bucuresti. Anuntul vine in urma repetatelor critici adresate echipei din Ghencea, pe care a acuzat-o ca a furat mai multe titluri si ca a fost sprijinita de familia Ceausescu.
Potrivit Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, in judetul Cluj sunt disponibile in prezent 362 de locuri de munca.
Compania Apple declara ca a vandut peste 300 000 de dispozitive iPad in prima zi de comercializare. Cumparatorii au descarcat deja peste 250 000 de carti in format electronic si un milion de aplicatii.
Managerul general al sepcilor rosii spune ca a dorit sa demisioneze inca de acum doua saptamani, dupa partida cu FC Bihor, dar demisia nu i-a fost acceptata.
Reprezentantii Ministerului Sanatatii si cei ai asociatiilor porfesionale ale medicilor de familie reiau maine negocierile pentru deblocarea eliberarii retetelor gratuite si compensate.
Managerul general al echipei Universitatea Cluj, Viorel Hizo, si-a anuntat astazi demisia. De pregatirea echipei se va ocupa Cristi Dulca.
Filmul "Clash of the Titans" (Infruntarea Titanilor 3D) abia lansat in Statele Unite ale Americii a devenit lider in boxoffice dupa primul weekend, cu incasari de 63 de milioane de dolari.
Din Ghana in Guatemala, din Serbia in Brazilia sau China, in intreaga lume mii de oameni s-au distrat cu ocazia zilei de 3 aprilie, ziua mondiala a batailor cu perne.
Vremea se strica luni, va fi instabila si va ploua pe arii extinse in jumatatea de vest. In aceasta regiune cantitatile de apa vor depasi izolat 20 - 25 l/mp. In restul teritoriului ploile se vor semnala local, mai ales seara si noaptea.
Un accident spectaculos de circulatie s-a produs astazi pe raza comunei Capusu Mare, jud. Cluj. Un sofer a pierdut controlul volanului si a aterizat in santul de pe marginea Drumului National1 (DN1).
Pmierul Emil Boc isi face blog. Anuntul a fost facut in curtea casei parintesti de la Rachitele si a fost dublat de o alta promisiune: o data cu blogul personal isi va deschide si pagina de Facebook si Twitter.
Emil Boc a cazut "victima" unei farse facute chiar de tatal sau in momentul in care a ajuns acasa in satul Rachitele. Ioan Boc i-a urat "Hristos a Inviat!" si i-a spart un ou de funte. Seful Guvernului a gustat gluma si a ras pe cinste.
Tupeul si aroganta cu care unii oameni fotbal ii trateaza pe jurnalisti nu mai este o supriza pentru nimeni. S-a intamplat si aseara dupa meciul CFR Cluj-Gloria Bistrita, incheiat 1-0.
Marius Sumudica a fost scos din pepeni de un jurnalist prezent la conferinta de presa, care culmea, "si-a permis" sa ii spuna antrenorului Gloriei Bistrita ca au avut un joc slab
Echipa de televiziune facea o transmisiune in direct, in momentul in care in cadru, in spatele reporterului Viviane Novaes este suprins accidentul de motocicleta in urma carui pietonul si motociclistul au fost grav raniti.
Emil Boc a participat, alaturi de sotia sa, la slujba de Inviere de azi noapte, din fata catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, din Piata Avram Iancu.
Yssouf Kone a inscris unicul gol al clujenilor cu pretul unei accidentari la piciorul stang. Bud a reusit din nou o partida buna, condamnandu-l pe Traore la banca de rezerve.
Fortuna Covaci, ultima clasata, a deschis scorul, dar clujenii au revenit impunandu-se clar.
Emil Boc a declarat la inaugurarea noului Serviciul pentru Imigrari din Cluj ca cel mai important obiectiv al Romaniei este aderarea la Spatiul Schengen in martie 2011.
Premierul a spus astazi la Cluj ca nu este normal ca oamenii sa sufere din cauza negocierilor si a birocratiei. El sustine ca negocierile dintre Ministerul Sanatatii si medicii de familie vor continua pana la rezolvarea problemelor.
Emil Boc nu a vrut sa comenteze scandalul iscat de numirea lui Syda, iubitul Elenei Basescu, in functia de secretar economic la Ambasada Romaniei din Paris. Premierul a spus ca e treaba celor care l-au numit acolo.
De sarbatorile pascale sa fiti fericiti si mai buni. Noi va dorim multa liniste si o viata mai buna voua si familiilor voastre. Paste Fericit!
Primul meci la care vanzarea se va face si online este cel cu Rapid din etapa a 27-a. Biletele vor fi trimise prin curierat, costul postal fiind suportat de cumparator. Afla mai multe detalii.
Premierul Emil Boc si-a dat pentru cateva minute ochelarii jos ca sa intre in salonul unei batrane si sa ii dea cadouri de Paste. Batrana nu suporta oamenii cu ochelari, iar premierul renunta la ochelari de fiecare data cand vine cu cadouri la Centru.
Regia Autonoma de Transport Urban in Comun (RATUC) anunta ca in noaptea de 3 spre 4 aprilie vor circula autobuze care vor lega principalele cartiere ale orasului de Catedrala Ortodoxa din Piata Avram Iancu.
Baschetbalistii de la "U" Mobitelco sunt liderii sezonului regulat dupa o victorie in fata celor de la SCM U Craiova, cu scorul de 84 la 65. Jucatorii clujeni se pregatesc acum pentru play-off.
Silviu Prigoana se roaga de politie sa ii lase fiul fara permis de conducere pentru ca este un pericol pe strazi. "Honorius ori a lipsit de la ore cand a facut scoala de soferi, ori l-a avut instructor pe Stevie Wonder".
Micutii cu varste incepand de la 3 ani s-au inscris in concursul Cel mai frumos ou incondeiat, organizat de Fundatia Parinti clujeni la Iulius Mall cu ocazia sarbatorilor pascale.
Un grav accident de circulatie s-a produs in jurul orei 16.50 intre localitatile Sancraiu Almasului si Sutor, la limita judetelor Cluj si Salaj. Trei persoane au murit si in accident au fost implicate o cisterna si doua autoturisme.